Publicat: 22 Iulie, 2019 - 18:12

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 2 organizează, în lunile iulie şi august, două tabere la Sinaia pentru copiii din cadrul centrelor de zi şi cei care beneficiază de măsură de protecţie specială în sistem rezidenţial şi familial.

136 de copii din sistemul de protecţie al DGASPC Sector 2 îşi vor petrece o săptămână din vacanţa de vară la munte. Prima tabără, la care vor participa 68 de copii cu vârste cuprinse între 3-17 ani, este organizată în perioada 20-27 iulie în frumoasa staţiune Sinaia.

Alţi 68 de copii şi adolescenţi, cu vârste cuprinse între 5-20 de ani, vor participa la cea de-a doua tabără organizată în perioada 27 iulie-3 august, tot la Sinaia.

Copiii vor beneficia atât de cazare, cât şi de mesele zilnice, într-un cadru de poveste, la poalele munţilor, bucurându-se de spectacolul naturii şi de aer curat. Programul taberei include drumeţii pe munte, activităţi de socializare, excursii tematice în împrejurimile staţiunii Sinaia şi jocuri interactive. Copiii vor participa, de asemenea, la o serie de programe recreative cu scopul de a-şi dezvolta abilităţile sociale şi abilităţile de comunicare. Taberele sunt un bun prilej pentru copiii din sistemul de protecţie al DGASPC Sector 2 de a-şi exersa autonomia şi independenţa, de a învăţa să ia decizii şi să-şi asume responsabilităţi.

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 2 a organizat, în perioada 02-07.07.2019, o tabără la Costineşti pentru 100 de copii pe care îi are în grijă, oferindu-le momente de relaxare şi clipe de neuitat la malul mării.

"DGASPC Sector 2 organizează an de an tabere cu tematică pentru copiii din sistemul de protecţie. Vara aceasta, un număr de 100 de copii a mers în tabără la Costineşti, iar în următoarea perioadă 136 de copii vor merge la Sinaia. În Sectorul 2 nu lăsăm pe nimeni în urmă. Dorim astfel ca aceşti copii să petreacă o săptămână de vacanţă într-o zonă turistică şi să se bucure de toate activităţile specifice vârstei lor", a declarat Dan Cristian Popescu, viceprimarul Sectorului 2.

Tag-uri Nume: