1 octombrie 2022

Douăzeci de cetăţeni străini, depistaţi de poliţiştii de frontieră arădeni

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vărşand, judeţul Arad, au depistat douăzeci de cetăţeni din Turcia şi Afganistan, solicitanţi de azil în ţara noastră, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două automarfare şi un microbuz.

* În acest sfârşit de săptămână, la Punctul de Trecere a Frontierei Vărşand, judeţul Arad, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean bulgar, respectiv un cetăţean moldovean, aflaţi la volanul unor ansambluri rutiere înmatriculate în Bulgaria şi Republica Moldova. Şoferii transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, panouri termoizolante şi plăci de laminat pentru societăţi din Germania şi Ungaria.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijloacelor de transport, în compartimentele pentru marfă au fost descoperiţi ascunşi, în total, opt cetăţeni străini.

Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, iar în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 15 şi 41 ani, majoritatea fiind solicitanţi de azil în ţara noastră.

* Tot în zona de competenţă a Sectorului Poliţiei de Frontieră Vărşand, poliţiştii de frontieră au oprit pe comunicaţia DN 79 A, în apropierea localităţii Vărşand, un microbuz condus de un cetăţean român. În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, doisprezece cetăţeni străini. În cadrul verificărilor preliminare, colegii noştri au stabilit că sunt cetăţeni din Turcia, cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, solicitanţi de azil în România.

În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Comunicat de presă – Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea