Publicat: 15 Februarie, 2017 - 14:24
Share

Prin intermediul programului de master Sustainable Constructions under Natural Hazards and Catastrophic Events — SUSCOS, 20 de studenți selectați din 13 țări din lume (Filipine, Ecuador, Yemen, Pakistan, Eritreea, Banglades, Nepal, Ucraina, Vietnam, India, Statele Unite ale Americii, Spania și România) au ocazia să petreacă un semestru în Timișoara, beneficiind de o bogată experiență educațională și multiculturală.

SUSCOS este organizat sub tutela programelor de Master de tip ERASMUS-MUNDUS și este finanțat în principal de către Agenția Executivă de Educație, Cultură și Audiovizual (EACEA) a Comisiei Europene. Programul educațional de excelență este coordonat de către Universitatea Tehnică din Praga, Cehia, și are cinci universități partenere, toate cu activități recunoscute în domeniul construcțiilor metalice:

— Universitatea 'Federico II' din Napoli, Italia,

— Universitatea din Coimbra, Portugalia,

— Universitatea Politehnica Timișoara, România,

— Universitatea de Tehnologie din Lulea, Suedia,

— Universitatea din Liege, Belgia.

Studenții din seria 2015-2017 au efectuat primul semestru la Universitatea din Liege, cel de-al doilea semestru urmând a se desfășura la Universitatea Politehnica Timișoara.

Deschiderea semestrului II al programului SUSCOS va avea loc vineri, 17 februarie 2017, de la ora 10:00, la Facultatea de Construcții, în amfiteatrul M1 al Departamentului de Construcții Metalice (str. Ioan Curea nr.1).

SUSCOS conține cursuri organizate pe trei semestre (18 luni), ținute în mod itinerant de către universitățile partenere, și dezvoltă competențe specializate pentru studenții europeni și non-europeni oferind participanților abilități inginerești de proiectare și know-how în domeniul construcțiilor metalice, printr-o abordare echilibrată între criteriile economice de mediu și aspectele sociale.