7 iulie 2022

Douăzeci şi şase de cetăţeni străini, depistaţi ascunşi într-o autoutilitară cu piese auto

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat 26 de cetăţeni străini, din diverse state, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi într-o autoutilitară încărcată cu piese auto.

În data de 14.03.2022, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean bulgar, aflat la volanul unei autoutilitare înmatriculate în Germania. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, piese auto pentru o societate comercială din Germania.

În urma efectuării controlului amănunţit asupra mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, douăzeci şi şase de cetăţeni străini.

Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din diverse state (Siria, Congo, Somalia, Guineea, Egipt, India), cu vârste cuprinse între 18 şi 51 de ani. Cei în cauză intenţionau să ajungă în mod fraudulos într-un stat din Spaţiul Schengen.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.