Publicat: 18 Noiembrie, 2020 - 08:52
Share

Marea actrita Draga Olteanu Matei a murit in noaptea de marti spre miercuri, 18 noiembrie 2020, la Spitalul Sfantul Spiridon din Iasi, unde era internata incepand de vineri, 13 noiembrie, fiind adusa de la Piatra Neamt.
In urma cu o zi, marti, 17 noiembrie, medicii vorbeau din nou despre starea ei de sanatate, spunand ca este una foarte grava, artista fiind internata la terapie intensiva, avand suport respirator si hemodinamic. Medicii spuneau ca este o pacienta "extrem de fragila", cstarea ei de sanatate fiind foarte deteriorata.
"A suferit o hemoragie digestiva superioara, cea mai probabila cauza fiind tratamentul anticoagulant pe care pacienta il are de mai multa vreme pentru o afectiune cardiovasculara. Este vorba despre o pacienta si cu afectiuni cronice, boli cardiovasculare si endocrine. O pacienta care a fost preluata in urgenta. S-a inceput terapia si investigatiile diagnostice. Este in anestezie, terapie intensiva, pentru Clinica de Gastroenterologie si Patologie Iasi", declara, vineri, la internarea artistei, medicul Diana Cimpoesu, sefa UPU a Spitalului sf. Spiridon din Iasi.

PS. .Draga noastră cea dragă a plecat spre stele...

„Dacă apucam să aflu vestea tristă, înainte de a face postarea anterioară, cu aceste randuri aș fi început ziua...Pentru că plecarea dintre noi a Dragăi ( Doamne, ce nume predestinat! ) a însemnat desprinderea unei părticele din copilăria mea, din creșterea mea “la umbra” unor titani ai filmului romanesc, care, fară doar și poate, mi-au hrănit devenirea..Nu voi vorbi despre cariera actriței, pentru că o vor face, cu siguranță, toate ziarele și televiziunile - cele care și-au amintit cu adevărat de ea numai atunci când a căzut la patul greu al Sfârșitului...Mă voi referi la un lucru care m-a obsedat mereu : iubirea sa de poveste cu jumatatea de viață, medicul Ion Matei. De fapt, cred cu tărie că sintagma “jumătate de viață” a fost inspirată de astfel de legături între oameni. Nu-i deloc ușor să trăiești alături de o vedetă, mai ales dacă faci parte dintr-o cu totul altfel de lume decât a ei. Cei doi au reușit , iată, iar momentul despărțirii prin moartea unuia dintre ei ( din păcate, oricât de mult și-ar dori, îndrăgostiții nu mor simultan, decât în accidente) a aruncat-o pe Draga într-o lume care nu mai era a ei. Întrebată deseori de colegii mei de breaslă, care este secretul longevității cuplului lor, ea le-a tăiat de fiecare dată,scurt, macaroana : “ Nu a existat niciun secret al longevității! Există oameni deștepți și oameni tâmpiți”. Ce fericire pe femeia asta și pe bărbatul pe care si l-a ales, să fi fost atât de deștepți amândoi!...

....Draga noastră cea dragă a plecat spre stele, unde se va reuni cu iubirea vieții sale și cu atâția valoroși actori, alături de care ne-a pătruns în suflete. Nu voi folosi nicidecum , la postare, una din fotografiile chinuite, pe care presa le-a tot vânturat netrebnic, în ultimii ani, bucurându-se parcă de chipul prăbușit cu care bătrânețile înlocuiesc, invariabil, fețele tinere ale celor ce ne sunt atât de dragi, de pe micile și marile ecrane. V-o voi reaminti pe Draga noastră, cea dintotdeauna, așa cum ne-a intrat tuturor în suflet : grăsuță , veselă, mustind a viață și talent. Așa s-o ținem minte și așa s-o primească îngerii, acolo, în țara lor, spre care, of...și ea a pornit..”.(Marina Almășan)

 

 

Tag-uri Institutii: 

Tag-uri Geo: