Publicat: 28 Decembrie, 2017 - 10:34

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a recomandat Ministerului de Externe să ia în serios posibilitatea mutării Ambasadei României în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim.

"Mie nu mi se par foarte complicate lucrurile. Sigur, le putem complica foarte mult. Israelul este un stat suveran şi are aceleaşi drepturi pe care le avem şi noi. În Israel ambasadele sunt în Tel Aviv, ambasadorii şi personalul, instituţiile centrale ale statului israelian sunt în Ierusalim. În fiecare dimineaţă ambasadorii şi o parte a personalului vin la Ierusalim, seara se duc înapoi. Dacă Israelul îşi va muta capitala în mod oficial la Ierusalim, noi o să stăm cu ambasada la Tel Aviv? Întreb. Să zicem că noi mutăm capitala la Braşov. Ambasadele or să rămână la Bucureşti?. (...) Le-am spus şi domnului Tăriceanu şi domnului prim-ministru şi domnului ministru Meleşcanu despre acest lucru şi despre convingerea mea. N-am spus să se mute ambasada de mâine, dar Ministerul de Externe trebuie să ia în serios lucrul acesta şi are toată capacitatea instituţională, şi nu numai, să facă o analiză serioasă. Dacă va avea argumente serioase că nu trebuie mutată ambasada de acolo, ne predăm", a spus Dragnea, într-un interviu difuzat miercuri la Antena 3.