1 iulie 2022

Drapelul de luptă, înmânat Institutului Naţional de Medicină Aeronautică şi Spaţială

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Ceremonia de înmânare a Drapelului de Luptă, acordat de preşedintele României Institutului Naţional de Medicină Aeronautică şi Spaţială „General doctor aviator Victor Anastasiu” (INMAS), a avut loc vineri, 6 august, la sediul instituţiei medicale militare din Bucureşti. Şeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, a înmânat Drapelul de luptă comandantului institutului, generalul de brigadă medic dr. Răsvan-Nicolae Hristea.

În alocuţiunea sa, şeful Statului Major al Apărării a felicitat personalul militar şi civil al Institutului Naţional de Medicină Aeronautică şi Spaţială, subliniind că Drapelul de luptă, simbol care are rolul de a aminti fiecărui militar de tradiţiile de luptă ale Armatei României, va fi, începând de acum, simbolul institutului ale cărui performanţe profesionale se circumscriu întru totul confirmării obţinute ca centru de excelenţă.

„Acordarea Drapelului de luptă acestei prestigioase instituţii medicale militare, la ceas aniversar reprezintă, în primul rând, o onoare deosebită pentru întregul personal. Evidenţiez abnegaţia centenară a corpului profesional care a servit şi serveşte Armata României prin certificarea medicală şi psihologică a personalului aeronautic. În acelaşi timp, Drapelul de luptă este o responsabilitate nouă, care obligă la continuarea îndeplinirii misiunilor încredinţate şi prin care specialiştii acestui institut sunt încurajaţi să devină vectorul modernizării structurilor medicale militare româneşti”, a spus generalul-locotenent Daniel Petrescu.

La propunerea ministrului apărării naţionale, prin Decretul nr. 668, emis de Preşedintele României la data de 2 iunie 2021, Institutului Naţional de Medicină Aeronautică şi Spaţială „General doctor aviator Victor Anastasiu” i s-a acordat Drapelul de luptă.

Tradiţia Drapelului de luptă îşi are izvoarele istorice în ceremonia de înmânare de Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a primelor steaguri unităţilor militare dispuse în tabăra de la Cotroceni, la 1 septembrie 1863. Momentul primirii Drapelului de Luptă este unul dintre reperele cele mai importante din istoricul unei unităţi militare.

Institutul Naţional de Medicină Aeronautică şi Spaţială „General doctor aviator Victor Anastasiu” (INMAS) este o instituţie medicală unicat în România, care efectuează selecţia, expertiza medicală şi psihologică pentru personalul aeronautic militar si civil.

Anul acesta, INMAS împlineşte 101 ani de la momentul înfiinţării instituţiei de către generalul doctor aviator Victor Anastasiu, primul medic din ţara noastă şi al doilea din lume care a obţinut brevetul de pilot de război. În istoria institutului, un moment deosebit l-a constituit anul 1978, când personalului i-a fost încredinţată misiunea de selecţie şi expertiză medicală a primilor astronauţi români.

În anul 2005, INMAS a primit titlul de Centru de Excelenţă, devenind prima instituţie medicală de stat cu această certificare. Totodată, INMAS a obţinut, de la Agenţia Europeană de Siguranţă a Aviaţiei, acreditarea de Centru Aeromedical, în 2011, iar din partea US AIR Force a primit certificarea pentru antrenamentul piloţilor militari NATO, în 2013, şi recertificarea acestei competenţe, în 2019.