19 octombrie 2021

Drepturile cetăţenilor români în Regatul Unit şi intensificarea dialogului româno-britanic post-Brexit

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Preşedintele Comisiei pentru afaceri europene a Camerei Deputaţilor, domnul Ştefan Muşoiu, a discutat cu ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, E.S domnul Andrew Noble, despre drepturile cetăţenilor români în Regatul Unit şi intensificarea dialogului româno-britanic post-Brexit.

Marţi, 25 mai 2021, la Palatul Parlamentului, domnul deputat Ştefan Muşoiu, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene, a avut o întrevedere cu E.S. Andrew Noble, ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în România, în cadrul căreia au fost discutate mai multe teme de interes comun în contextul realităţilor post-BREXIT.

Preşedintele Ştefan Muşoiu a evidenţiat excelenta relaţie bilaterală dintre cele două state, accentuând faptul că „Marea Britanie este şi va rămâne un aliat de importanţă strategică pentru România, chiar dacă a decis să părăsească UE, un moment cu profunde semnificaţii, pe care îl regretăm, dar îl respectăm”.

De asemenea, oficialul român a exprimat „dorinţa ţării noastre de aprofundare şi modernizare a Parteneriatul Strategic, care depăşeşte relaţia bilaterală România – Regatul Unit, contribuind nu numai la consolidarea legăturilor dintre cele două state, ci şi la stabilitatea regiunii noastre extinse”.

Preşedintele Comisiei pentru afaceri europene a adus în discuţie problematica drepturilor comunităţii româneşti din Regat (aproximativ 1 milion de persoane, cu rata de angajare de 80%) care reprezintă un pilon important al relaţiilor bilaterale, accentuând importanţa pe care România o acordă protejării drepturilor lucrătorilor români din Regat şi găsirea celor mai bune soluţii pentru vizele de muncă (26.000 de români activează în sectorul medical şi sunt in linia întâi în lupta împotriva COVID-19).

Preşedintele Ştefan Muşoiu a pledat pentru asigurarea unei abordări unitare, ca principiu general, exprimând speranţa că autorităţile britanice îşi vor arăta disponibilitatea de a identifica o soluţie reciproc acceptată în cadrul UE, în strânsă colaborare cu Comisia Europeană.

Un alt subiect abordat în cadrul discuţiilor referitoare la drepturile comunităţii românilor din Marea Britanie a fost implementarea Acordului de Retragere, astfel încât românii care muncesc şi trăiesc în Regat să poată să se înregistreze în EUSS, mai ales că se apropie sfârşitul perioadei de graţie (30 iunie 2021), iar restricţiile generate de pandemia de COVID-19 au încetinit procesul de înscriere pe parcursul anului trecut.

Ambasadorul britanic a împărtăşit şi apreciat interesul autorităţilor române pentru protejarea drepturilor propriilor cetăţeni care muncesc în Regatul Unit, unde comunitatea românească este una foarte importantă şi a subliniat că prioritatea ţării sale este identificarea unor soluţii care să elimine orice percepţie de discriminare a cetăţenilor europeni pe criterii de naţionalitate.

În încheierea discuţiilor, cei doi oficiali au convenit asupra sprijinului reciproc şi a intensificării eforturilor de adaptare la noile reguli post-Brexit, pentru asigurarea unui parteneriat bun între România şi Regatul Unit, precum şi pentru oportunităţi şi obiective orientate spre viitor.

Ştefan MUŞOIU
Preşedinte