18 august 2022

Dublă aniversare la Flotila Fluvială

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Comandamentul Flotilei Fluviale „Mihail Kogălniceanu” a organizat, vineri, 1 aprilie, o festivitate restrânsă, în Portul Militar Brăila, pentru a marca 126 de ani de la înfiinţarea Diviziei de Dunăre a României şi 82 de ani de la înfiinţarea Batalionului de Infanterie Marină, primele structuri specializate din Armata României capabile să desfăşoare misiuni conjugate de apărare în Delta Dunării şi în zona costieră a ţării noastre.

La ceremonie, comandantul Flotilei Fluviale, contraamiral de flotilă Cornel Rogozan, a transmis mesajul său celor prezenţi, subliniind înaltul profesionalism şi rezultatele importante obţinute la activităţile şi exerciţiile la care navele şi marinarii militari din cadrul Flotilei Fluviale au participat în ultima perioadă.

La data de 1 aprilie 1896, sub semnătura Regelui Carol I, a intrat în vigoare „Tabloul de repartizare a ofiţerilor Flotilei pe corpuri şi servicii în anul 1896-1897”, prima formă oficială de organizare a Diviziei de Dunăre, cu responsabilităţi în transportul trupelor şi menţinerea libertăţii de navigaţie pe Dunăre, ca o măsură esenţială pentru apărarea independenţei statului român.

Flotila Fluvială „Mihail Kogălniceanu” are ca misiune principală asigurarea securităţii căilor de comunicaţie fluviale şi este alcătuită din trei unităţi de nave, respectiv Divizionul 67 Nave Purtătoare de Artilerie, Divizionul 88 Vedete Fluviale, Divizionul 131 Nave de Sprijin Logistic, precum şi Regimentul 307 Infanterie Marină, pentru desfăşurarea de acţiuni amfibii şi aeropurtate, în raioanele costiere, lagunare şi de deltă din nordul Dobrogei.

În timpul stării de criză de la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, la 1 aprilie 1940, prin Înaltul Decret Regal nr. 635, s-a înfiinţat Batalionul de Infanterie Marină, iar în perioada 1941-1945, infanteriştii marini au participat la acţiunile de luptă purtate de Armata României. După după anul 1945, structura a trecut prin numeroase reorganizări, determinate de evenimentele politice şi militare, până când, în anul 1958, structura a fost desfiinţată la cererea consilierilor sovietici din Ministerul Forţelor Armate Române.

La data 29 noiembrie 1971, a fost reînfiinţat Batalionul 307 Infanterie Marină, în subordinea Comandamentului Marinei Militare. Elementele de natură geografică, doctrinară şi tehnologică au menţinut o puternică legătură a infanteriei marine cu Flotila Fluvială, aspect evidenţiat de caracteristicile misiunilor şi exerciţiilor în care au fost angajate cele două structuri militare ale Forţelor Navale Române, în zona Deltei Dunării, în zona lagunară Razelm-Sinoe şi în zona de litoral din nordul Dobrogei.