27 septembrie 2022

Dumnezeu nu ne cere să fim proști

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Ne cere să fim smeriți cu inima, să iertăm aproapelui nostru, dar cu limita morală (inclusiv a moralei creștine) precizată de către un cleric ortodox, pe postul tv al Patriarhiei Române: nu ne lăsăm călcați în picioare. Nu în numele onoarei personale, ci în numele lui Iisus: Cel care ne cere să nu fim proști!

Nicolae Steinhardt (monahul Delarohia) – ”Jurnalul fericirii”

”Întreabă. Cere. Bate. Îndrăznește. Nu te teme. Nu te spăimânta Stăruie. Năvălește. Fii treaz. Fii întreg la minte. Tot atâtea îndemnuri (n. red.: ale Domnului Iisus Hristos, în Noul Testament) care cu prisosință arată că nu se cuvine să fim proști.”

Principiul armelor egale

”Principiul armelor egale impune omului cinstit să nu se dea în lături de la folosirea unor procedee neplăcute, atunci când adversarul nu e corect.

A nu folosi arme egale cu ale potrivnicului sub cuvânt de noblețe etc. nu este dovadă de superioritate, ci de prostie și trădare a principiilor pe care le aperi și a nevinovaților pe care-i lași pradă tâlharilor.

Se vor folosi aceleași procedee pe care le-a ales partea cealaltă. Rațiunea este accesibilă numai oamenilor raționali. Față de omul rațional se va recurge la rațiune. Față de zarafi Domnul n-a șovăit să pună mâna pe bici.

Principiul armelor egale cere ca în orice luptă potrivnicii să folosească același fel de unelte. Altfel e măsluire, șarlatanie.

Mai presus de orice să se evite sinceritatea! (…) Eroare! Așa e la oamenii cumsecade. La șmecheri e altfel, sinceritatea duce numai la catastrofe.  (…) E ca la ședințele sau spectacolele de prestidigitație: e lumina, e jobenul, e iepurele, e prestidigitatorul în frac. Toate-s adevărate și frumoase. Un singur lucru nu-i adevărat: că iepurele iese din joben. Dar toate luminile, muzicile, glumele, salturile sunt menite să dea impresia că iepurele iese din joben. Pentru asta sunt prezenți atâția spectatori, pentru asta are loc toată mustăria: și tocmai asta nu se petrece. Iepurele iese de oriunde, numai din joben nu”.

Fii întreg la minte! Dumnezeu nu ne cere să fim proști.

Sursa foto wikipedia – Nicolae Steinhardt (monahul Delarohia) – ”Jurnalul fericirii”

 

 

Articol de Gabriela Boceanu