27 ianuarie 2022

După succesul premierei cu „Norma”, Vincenzo Bellini aniversat la Opera Naţională Bucureşti pe 3 noiembrie

Distribuie pe rețelele tale sociale:

La 220 de ani de la naşterea compozitorului italian Vincenzo Bellini, Opera Naţională Bucureşti îi dedică reprezentaţia operei „Norma” din 3 noiembrie, ora 18:30, celui care a fost unul dintre reprezentanţii de seamă ai genului distinct operatic italian, de la începutul secolului al XIX, numit belcanto.

Pentru reprezentaţia închinată lui Bellini, publicul spectator va avea ocazia să se bucure de o distribuţie de excepţie cu celebra soprană de renume internaţional Elena Moşuc în rolul titular, mezzosoprana Oana Andra interpretând-o pe Adalgisa, iar tenorul Daniel Magdal în rolul lui Pollione.

Cu doar câţiva ani de activitate şi o creaţie redusă la numai 9 opere, Vincenzo Bellini, mai mult decât oricare alt compozitor italian, a devenit un model în ceea ce priveşte alcătuirea liniei vocale. Este surprinzător când descoperim câţi compozitori, cu stiluri mult mai complicate, îl nominalizează ca sursă de inspiraţie. Chopin îl situa pe Bellini printre cei trei compozitori ai săi preferaţi (ceilalţi doi fiind Bach şi Mozart), iar Wagner obişnuia să cânte Casta Diva în timpul repetiţiilor propriilor opere. Operele sale se remarcă prin reliefarea personajelor feminine, neîndreptăţite de destin („La sonnambula”, „Norma”, „Beatrice di Tenda”, „I puritani”), numindu-şi lucrările „tragedii lirice” ori „melodrame” (melodramma).

Din mai multe puncte de vedere, „Norma” reprezintă situaţia tipică a operei romantice în esenţa ei lirică meridională. Intens melodică, cu o primordialitate a vocalităţii, „Norma” are pagini antologice (printre acestea mai ales Casta Diva) care justifică întru totul aura de legendă ce o înconjoară şi judecata entuziastă a lui Wagner: „Admir la Norma inspiraţia melodică, unită cu un profund realism al pasiunilor cele mai intime; o mare partitură care se adresează inimii, o creaţie de geniu.”

Biletele se pot achiziţiona de pe http://tickets.operanb.ro/ şi de la Casa de Bilete a Operei Naţionale Bucureşti.

Şi pentru că ne dorim să rămânem sănătoşi, vă invităm să consultaţi noul regulament de participare la spectacole disponibil pe site-ul instituţiei în link-ul: https://operanb.ro/regulament-de-participare-la-spectacole/