Publicat: 13 Iulie, 2020 - 10:04
Share

RASCI, asociația reprezentativă pentru segmentul de medicamente fără prescripție medicală, suplimente alimentare și dispozitive medicale pentru îngrijire personală din România și-a reales echipa de conducere în cadrul ultimei Adunări Generale. Astfel, membrii Asociației au acordat din nou votul lor de încredere, pentru al treilea mandat consecutiv, lui Răzvan Bosinceanu și Iuliei Roșian, care vor ocupa în continuare funcțiile de Președinte, respectiv Vicepreședinte ai RASCI.

Pe lângă rolul de Președinte al Consiliul Director RASCI și membru în Adunarea Generală RASCI, precum și membru în Consiliul Director AESGP, Răzvan Bosinceanu este totodată și Business Development Manager Self Care Romania în cadrul Diviziei de Consumer Health Care a Johnson & Johnson România. Medic de profesie, cu o experiență de peste 19 ani în industria farmaceutică, a ocupat de-a lungul timpului diverse poziții de conducere în cadrul unor companii reprezentative pe piața farmaceutică din România.

„Mă onorează încrederea oferită de membrii Asociației și mă bucur că avem astfel oportunitatea să continuăm în aceeași formulă proiectele începute. Realegerea Board-ului RASCI vine ca o reconfirmare a angajamentului pe care ni l-am asumat încă de la înființarea Asociației și mă bucur că am reușit să contribuim semnificativ la dezvoltarea industriei de self-care din România. Continuitatea proiectelor RASCI a fost posibilă și datorită constanței și dedicării echipei de conducere, precum și a implicării deosebite a membrilor și partenerilor noștri. Pe parcursul a două mandate am reușit să aducem RASCI mai aproape de obiectivele sale decât ne imaginam posibil într-un timp atât de scurt. Sunt sigur că, acest al treilea mandat va fi marcat de curaj și perseverență și va fi încununat de succes, așa cum ne-am obișnuit deja,” a declarat Răzvan Bosinceanu.

Cu o experiență de peste 18 ani în industria farmaceutică, Iulia Roșian este Vicepreședinte al Consiliul Director RASCI și membru în Adunarea Generală RASCI, reprezentând totodată compania Sanofi în cadrul Asociației, din poziția de General Manager Consumer Health Care Sanofi România-Moldova.

„Pentru mine este un privilegiu să fac parte din echipa RASCI și să contribui la efortul comun prin care, împreună cu colegii mei, membri RASCI, să generăm schimbări cu impact pozitiv atât pentru consumator, cât și pentru sistemul de sănătate din România. Consider că, având o voce comună, noi toți cei din industrie putem oferi consumatorilor nu doar soluții de autoîngrijire individualizate și eficiente, ci și acces la informații care să-i ajute să ia deciziile potrivite pentru sănătatea lor, transformându-i astfel în managerii propriei sănătăți. Prin tot ceea ce întreprindem în RASCI, ne dorim să creștem gradul de responsabilizare și maturizare a consumatorului român, astfel încât acesta să poată distinge între situațiile în care își poate autogestiona starea de sănătate și cele în care este necesară recomandarea unui medic sau farmacist,” a declarat Iulia Roșian.

Din echipa de conducere fac parte și Ana-Diana Buru, Regulatory Affairs Lead România, Moldova și Balcani în cadrul GlaxoSmithKline Consumer Healthcare, Mike Seidel, Country Commercial Lead Bayer Consumer Health  România, Bulgaria și Moldova și Ioan Costin Vasilescu, Head of Regulatory & Medical Affairs South East Europe în cadrul companiei Reckitt Benckiser.

Toți membrii Consiliului Director RASCI își vor desfășura activitatea în acest rol pentru un mandat de 2 ani. Totodată, Diana Mereu își menține poziția de Director Executiv al Asociației.

RASCI susține administrarea responsabilă și avizată de medicamente fără prescripție medicală, suplimente alimentare și dispozitive medicale pentru îngrijire personală, prin informarea corectă și educarea consumatorilor români.

Despre RASCI

RASCI (Asociația Română a Producătorilor de medicamente fără prescripție, suplimente alimentare și dispozitive medicale), www.rasci.ro, reunește producători, importatori și distribuitori de medicamente eliberate fără prescripție medicală (OTC), suplimente alimentare și dispozitive medicale pentru îngrijire personală, activi pe piața din România: Bayer Consumer Health, GlaxoSmithKline Consumer Healthcare, Johnson & Johnson, Sanofi, Reckitt Benckiser, Fildas, Antibiotice, WÖRWAG Pharma, Aboca, Perrigo, Ipsen, Alvogen și Angelini.

Asociația urmărește ȋn toate acțiunile sale informarea, educarea și responsabilizarea consumatorilor și pacienților români, implicit prin campania educațională inițiată și derulată de asociație „Despre sănătate, cu responsabilitate”, http://aleginformat.ro/. Prin activitatea sa curentă, asociația încurajează cele mai ridicate standarde de etică în afaceri și susține transformarea într-un mediu concurențial echitabil, începând chiar cu membrii săi care au aderat la Codul Etic al asociației. Scopul principal al RASCI este să asigure claritatea și obiectivitatea informației atât la nivelul populației, principalul beneficiar al produselor reprezentate, cât și la nivelul profesioniștilor din domeniul sănătății, cei care zilnic dau sfaturi și indicații de utilizare ale acestora.

RASCI este afiliată la AESGP (Association of the European Self-Medication Industry), www.aesgp.eu, organizație europeană non-profit care este vocea sectorului de îngrijire personală în Europa și care reunește mai mult de 2.000 de companii și asociații profesionale.