20 iunie 2021

Echipele S.G.U. vor evalua zona vandalizată din incinta Cimitirului Evreiesc

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Reprezentanţii Primăriei Ploieşti au aflat cu indignare despre incidentele care au avut loc în incinta Cimitirului Evreiesc din localitate.

Primăria Ploieşti condamnă cu fermitate astfel de acte şi îi asigură pe toţi membrii comunităţii evreieşti din Ploieşti, cu care administraţia are o lungă tradiţie a relaţiilor de excelenţă, de întregul sprijin moral şi, totodată, de susţinere pentru remedierea situaţiei.

De asemenea, ne exprimăm speranţa că organele abilitate vor clarifica circumstanţele în care acest incident regretabil a fost posibil.

Luni dimineaţă, echipele S.G.U. vor evalua zona vandalizată, astfel încât să putem demara, în cel mai scurt timp, lucrările pentru remedierea pagubelor.

„Ploieştiul a avut întotdeauna o relaţie excelentă cu reprezentanţii comunităţii evreieşti. Suntem alături de ei şi în astfel de momente. Ploieştiul rămâne un oraş deschis tuturor cetăţenilor săi, alături de care construim, în fiecare zi, un viitor mai bun. Doar împreună putem face ceva care să reziste în timp. Condamnăm astfel de acte, care ţin de negura istoriei. Sunt convins că organele abilitate îşi vor face datoria şi vinovaţii vor fi aduşi în faţa justiţiei”, a declarat Andrei Liviu Volosevici, primarul Municipiului Ploieşti.

DIRECŢIA COMUNICARE, RELAŢII PUBLICE