Publicat: 15 Iulie, 2019 - 13:27

În noaptea de 16 spre 17 iulie 2019 va avea loc o eclipsă parţială de Lună. Magnitudinea eclipsei în momentul fazei maxime va fi de 0.6531 sau 65.31%, Lună va intra destul de mult în conul de umbră al Pământului.

Eclipsele de Lună se produc atunci când Pământul este poziţionat între Soare şi Lună, umbra planetei noastre ajunge pe suprafaţa Lunii. Eclipsele de Lună au loc numai atunci când Luna este în faza de Lună Plină, şi când aceasta este în apropierea de unul de nodurile sale.

Eclipsa din noaptea de 16 spre 17 iulie 2019, va fi ultima eclipsă importantă vizibilă din România în următorii 6 ani. Tocmai pe 7 septembrie 2025, va fi vizibilă din ţara noastră o eclipsă totală de Lună. Până la data respectivă vor mai fi vizibile încă trei eclipse parţiale, dar cu o magnitudine mai mică decât cea din 16/17 iulie 2019.

Eclipsa parţială de Lună din 16/17 iulie 2019 va începe la ora 21.43, când penumbra Pământului va atinge supraţa Lunii. Eclipsa prin penumbră nu este spectaculoasă, aceasta fiind vizibilă în condiţii mai speciale (fotografic). Eclipsa începe să fie vizibilă odată ce umbra terestră atinge discul Lunii, la ora 23.01. La miezul nopţii, discul lunar este eclipsat în proporţie de 50%. Faza maximă va avea loc la ora 0.30, când Luna va fi acoperită în proporţie de 65,31% (magnitudinea 0.6531). Eclipsa se va încheia la ora 1.59 (17 iulie 2019).

Sursa informaţiilor: AstroInfo.

Cu prilejul acestui fenomen astronomic, echipa de la Observatorul Astronomic al Muzeului "Vasile Pârvan" din Bârlad, va organiza mai multe activităţi cu scopul popularizării şi promovării astronomiei în rândul publicului.

În seara zilei de 16 iulie 2019 (marţi) ora 21.00, vă invităm la sediul Observatorului Astronomic, str. Republicii nr. 235, la o prezentare publică, unde o să vorbim despre eclipsele de Lună.

Între orele 22.00 - 2.00, o să organizăm observaţii astronomice în stradă, în zona parcului "Victor Ion Popa" (aproape de statuia sculptorului Marcel Guguianu)

Observaţiile astronomice din stradă vor fi posibile numai dacă cerul va fi senin!

Dumitru Ciprian Vîntdevară
Muzeograf Planetariu/Observatorul Astronomic al Muzeului "Vasile Pârvan" Bârlad
Coordonatorul Astroclubului "Perseus" Bârlad

Web site: www.astrobarlad.wordpress.com
Facebook: www.facebook.com/astrobarlad

 

Tag-uri Institutii: