26 octombrie 2021

Ediţia a patra a stagiului de formare destinat profesorilor de limba franceză „Primăvara Inovării Limbii Franceze”

Distribuie pe rețelele tale sociale:

În perioada 10-15 mai 2021, va avea loc ediţia a patra a stagiului de formare destinat profesorilor de limba franceză „Primăvara Inovării Limbii Franceze” / „Printemps de l’Innovation du Francais” (PIF), organizat de Asociaţia Română a Profesorilor Francofoni (ARPF, filiala Suceava), în colaborare cu Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, Centrul de Reuşită Universitară Suceava (CRU), Alianţa Franceză din Suceava şi Inspectoratul Şcolar Judeţean. Tema stagiului este „Practici inovatoare în predarea limbii franceze” şi constituie, ca în fiecare an, un prilej pentru toţi participanţii de a intra în dialog cu formatori francofoni experimentaţi, care vor interveni în cadrul atelierelor de formare propuse.

Încă de la prima sa ediţie, iniţiată în 2017 de către ARPF şi MOddou FLE, stagiul îşi propune ca obiectiv principal dezvoltarea competenţelor profesionale ale studenţilor şi profesorilor de limba franceză prin schimburi de experienţe inovative şi prin promovarea unor practici pedagogice moderne şi motivante.

Programul stagiului, care în acest an va fi organizat on-line, va include trei părţi distincte: o masă rotundă pe tema mijloacelor numerice utilizate la ora de limba franceză; 6 ateliere de formare susţinute de specialişti francofoni în didactica limbii franceze; o prezentare de edituri franceze însoţită de o tragere la sorţi a unor premii constând în manuale, reviste şi alte materiale didactice destinate predării limbii franceze.

Ediţia a patra a stagiului de formare PIF propune următoarele ateliere de formare: „Utilizarea resurselor numerice la ora de limba franceză” (Audrey Thonard, Universitatea din Liege, Belgia), „Ora de limba franceză ca joc: cum şi de ce ?” (Halyna Kutasevych, Universitatea Naţională „Yurii Fedkovici”, Cernăuţi, Ucraina), „Cum să organizezi un curs on-line” (Zouhir Hariq, Maroc), „Utilizarea telefonului mobil la ora de limba franceză” (Remi Gerome, Nathalie Viala, Editura Didier, Franţa), „Cum să încurajezi învăţarea ludică la preadolescenţi şi adolescenţi ?” (Julie Duperoir, Editura Hachette, Franţa), „Organizarea unui proiect „Panorama artistique” în mod hibrid” (Annick Hatterer, Editura CLE International, Franţa).

Atelierele propun exemple concrete şi strategii eficiente, care să ajute profesorii să facă ora de limbă franceză on-line mai interesantă şi mai motivantă pentru elevi.
Stagiul de formare este susţinut, ca în fiecare an, de Agenţia Universitară a Francofoniei, Delegaţia Generală Valonia-Bruxelles la Bucureşti, Centrul de carte străină Sitka, editurile Hachette, Didier, CLE International, precum şi de revista Le Francais dans le monde, care vor oferi participanţilor cărţi, manuale numerice şi abonamente la publicaţii de specialitate.