27 octombrie 2021

Ediţia din 2021 a festivalului internaţional de literatură tânără al Sibiului, Z9Festival

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Ediţia din 2021 a festivalului internaţional de literatură tânără al Sibiului, Z9Festival, va avea loc pe 8 octombrie la Fabrica de Cultură de pe strada Triajului, nr. 1-3, începând cu ora 17:00.

La Sibiu vor citi şi în acest an scriitori tineri din 9 ţări, noutatea celei de-a şasea ediţii fiind formatul hibrid. Astfel, lecturile şi performance-urile invitaţilor din afara României vor fi proiectate pe ecrane verticale, iar autorii români vor citi şi performa fizic poezie, pe parcursul a câteva ore.

Încă din 2015, Z9Festival îşi propune să apropie publicul tânăr de poezie, aducând la Sibiu voci provocatoare şi diverse din toată lumea. Dacă festivalul a fost iniţial conceput ca o platformă pentru scriitorii debutanţi, astăzi reuşeşte să aducă împreună unii dintre cei mai apreciaţi poeţi tineri din peisajul literar contemporan internaţional.

Cei 18 scriitori care vor citi pe 8 octombrie sunt: Kaveh Akbar (IR/SUA), Răzvan Andrei (RO), Emily Berry (UK), Max Czollek (DE), Gabi Eftimie (RO), Berta Garcia Faet (ES), Teona Galgoţiu (RO), Andrei Gamarţ (MD), Ileana Negrea (RO), Radu Niţescu (RO), Mădălina Oprea (RO), Deniz Otay (RO), Alexandra Pâzgu (RO), Tudor Pop (RO), Florentin Popa (RO), Ariana Reines (SUA), Stacey Teague (NZ), Kinga Toth (HU).

Pe întreaga durată a evenimentului se va respecta distanţarea fizică şi se va purta masca de protecţie chirurgicală, FFP2 sau KN95. Accesul este gratuit, dar se va face nominal, pe baza unei rezervări şi în baza certificatului verde COVID-19.

Rezervările se fac prin intermediul unui formular care poate fi accesat la adresa https://forms.gle/R8mdSopX7uhK5EzUA.

Evenimentul este organizat de Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu în parteneriat cu Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu şi face parte din proiectul „Sibiu – Capitală Universitară Europeană, ediţia a VI-a”, co-finanţat de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Culturală 2021.