1 august 2021

Ediţia jubiliară a Festivalului Internaţional George Enescu

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Ministerul Culturii a semnat luni, 14 iunie, contractul de finanţare pentru ediţia jubiliară a Festivalului George Enescu, care va avea loc între 28 august şi 26 septembrie, la Bucureşti şi în mai multe oraşe din ţară.

Acest lucru permite avansarea demersurilor de organizare a Festivalului Enescu conform programului comunicat, care poate fi găsit aici. Alocarea finanţării pentru programul Festivalului Enescu 2021 a fost anunţată de ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, în luna februarie 2021, iar ulterior Parlamentul a aprobat-o.

Peste 3500 de artişti străini şi români vor participa la Festival, în condiţiile în care evenimentul va avea o durată record de 4 săptămâni. Concertele se vor desfăşura cu respectarea regulilor sanitare. Până pe 28 iunie, iubitorii muzicii care vor să aibă acces la abonamente se pot înscrie în loteria abonamentelor, la acest link: https://service.eventim.ro/loterie-festivalul-enescu-2021/. Tragerea la sorţi va fi pe 1 iulie, iar câştigătorii vor avea 14 zile pentru a cumpăra abonamentele. Pe 19 iulie, se vor pune în vânzare biletele individuale.

Spre deosebire de celelalte ediţii, Festivalul Enescu 2021 va trece printr-o serie de transformări şi adaptări, pentru a face faţă provocărilor pandemiei. Cele 78 de concerte sunt organizate în patru serii:

– Mari Orchestre ale Lumii (concerte desfăşurate la Sala Palatului)

– Concerte şi Recitaluri (la Ateneul Român, după amiaza)

– Muzica Secolului XXI (la Sala Radio)

– Enescu şi Contemporanii (concerte de dimineaţă, la Sala Auditorium)