Publicat: 10 Mai, 2019 - 11:41

În perioada 14-17 mai 2019 are loc a XV-a ediţie a Festivalului Muzicii Maghiare, organizat de Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti. Festivalul integrat în viaţa muzicală şi în seria festivalurilor din România se adresează tinerilor muzicieni de formaţie clasică, ce-şi asumă introducerea în repertoriul lor a unor lucrări din literatura muzicală maghiari. La această ediţie onorăm memoria unuia dintre cei mai mari pianişti ai tuturor timpurilor, Cziffra György, de la a cărui trecere în nefiinţă se împlineşte un sfert de secol. Invitatul special este pianistul Balázs János, fondatorul şi directorul artistic al Festivalului Cziffra din Budapesta.
În cele trei zile de concurs, adică în 14, 15 şi 16 mai, începând cu ora 18.00, tinerii muzicieni vor interpreta în faţa publicului şi a juriului un repertoriu cuprinzând opusuri din literatura muzicală maghiară şi internaţională. Repertoriile alese de către concurenţi reflectă perfect spiritualitatea lui Cziffra György, căci cuprind lucrări interpretate cu mare virtuozitate de către cel comemorat: compoziţii ale lui Liszt Ferenc (rapsodii, studii transcendentale), respectiv opusuri chopiniene (studii, preludii). De asemenea, programul cuprinde şi Mephisto Valse de Liszt Ferenc interpretat la vioară solo, în transcripţia violonistului Nathan Milstein, iar la contrabas va răsuna un alt opus de Liszt, La lugubre gondola, în transcripţia contrabasistului şi mult stimatului profesor Ştefan Thomas. Toţi concurenţii au în repertoriilor lor piese ce necesită multă virtuozitate.
Alături de compoziţii ale lui Liszt Ferenc, Kodály Zoltán şi Bartók Béla, repertoriile cuprind şi noutăţi sau rarităţi din punctul de vedere al Festivalului, astfel vor fi interpretate piese de Petrovics Emil, Ligeti György, Aggházy Károly, Horváth László-Lászlóffy Zsolt, Márkos Albert, Lendvay Kamilló, Szegő Péter, Dohnányi Ernő, Pavlovits Dávid, Hubay Jenő.
Concurenţii desemnaţi de către juriu vor susţine recitaluri la Academia Maghiară din Roma, la Institutul Maghiar din Paris – în cadrul colaborării cu celelalte Institute Balassi, respectiv la Universitatea de Muzică Liszt Ferenc din Budapesta. Pentru a treia oară vom decerna şi premiul In Memoriam Ludovic Bács, împreună cu Fundaţia ACCUMM, câştigătorii acestui premiu având onoarea de a susţine recitalul organizat la Institutul nostru în ianuarie 2020, în memoria Maestrului. Şi după cum este uzanţa la acest Festival, publicul este rugat să desemneze prin votul său muzicienii care vor susţine concertul de crăciun la sediul Institutului. Anul acesta Academia Icon Arts oferă o bursă de participare la academia internaţională de vară care va avea loc în perioada 21 iulie – 11 august 2019 în judeţul Sibiu. Juriul concursului va desemna bursierul din rândul celor care studiază percuţia, vioara, chitara sau violoncelul, având în vedere că la Academie se desfăşoară cursuri de măiestrie la aceste instrumente.
Festivitatea de închidere va avea loc vineri, 17 mai, în Aula Palatului Cantacuzino, unde – alături de laureaţi – Balázs János, pianistul distins cu Premiul Liszt Ferenc, fondator şi director artistic al Festivalului Cziffra din Budapesta va susţine la rândul său un recital.

PROGRAM
marţi, 14 mai, ora 18.00
Andra Maria Mărgineanu Gavrilescu – pian 
Liszt Ferenc: Studiul transcendental nr. 12, Chasse Neige
Liszt Ferenc: Rapsodia ungară nr. 12
Serghei Rahmaninov:  Momente muzicale op. 16 no. 1, 2, 4
Stanciu Maria-Alexandra – fagot
Petrovics Emil:  Passacaglia in blues
Carl Iacobi: Introducere şi poloneză
la pian: Daniela Bădoi
Vlad Raţiu – contrabas
Liszt Ferenc: La lugubre gondola
Giovanni Bottesini: Fantezie pe teme din opera Somnambula (după Bellini)
Emil Tabakov: Motivy pentru contrabas solo
la pian: Daniela Bădoi
Lucia-Cristiana Iordache – pian
Liszt Ferenc: Rapsodia spaniolă S. 254
Claude Debussy: L`isle joyeuse L. 106
Constantin Muşat – vioară
Eugène Ysaÿe: Sonata nr. 5 pentru vioară solo, Allemande
Bartók Béla: Sonata pentru vioară solo, Sz. 117, P. I, Tempo di Ciaccona
Liszt-Mulstein: Mephisto Valse no. 1, pentru vioară solo
Elena Cătălina Circiu / Ionel Maria Cristina – vioară / pian
Felicia Donceanu: Sonata nr. 1 pentru vioară şi pian
Bartók Béla: Dansuri populare româneşti

miercuri, 15 mai, ora 18.00 
Veress Ábel – pian
Ligeti György: Musica ricercata nr. 3, 4, 6, 8 
Liszt Ferenc: Impromptu, S. 191
Aggházy Károly: Landler-Impromptu op. 24/5
Liszt Ferenc: Rapsodia nr. 8
Serghei Rahmaninov: Studiu-tablou în Mi bemol major, op. 33/6
Cornelius Zirbo / Miriam Draşoveanu – violoncel / pian
Francis Poulenc: Sonata Pf 143 pentru violoncel şi pian
Bartók Béla: Dansuri populare româneşti
Bogáti-Bokor Orsolya / Lászlóffy Réka Ildikó – vioară/pian
Horváth László-Lászlóffy Zsolt: Temă şi variaţie 
Kodály Zoltán: Adagio
Márkos Albert: La dans
Lendvay Kamilló: Rapsodia
Alexandru Munteanu – percuţie
Szegő Péter: Solo pentru vibrafon
Keiko Abe: Variaţiuni pe cântece 
Irina Rădulescu / Răzvan Florescu – marimbă / vibrafon
Bartók Béla-Martin Opršal: Allegro Barbaro
Emmanuel Sejourne: Calienta
Andrei Petrache: Finale din lucrarea Vibraimba 
joi, 16 mai, ora 18.00
Péntek Attila-Csaba  – pian
Dohnányi Ernő: Rapsodiile nr. 2, 4
Frederic Chopin: Studiile nr. 4, 5, 12, op. 10
Filip Zsombor  – chitară
Pavlovits Dávid: Prelude no. 3 – The Howk; Prelude no. 4 – The Blue One; Prelude no. 5 – Bagatelle 
Manuel Maria Ponce: Sonata a 3-a 
Răducanu Grigore-Gabriel – vioară
Hubay Jenő: Carmen fantaisie brilllante
Bartók Béla: Rapsodia I, Partea I
    La pian: Dolores Chelariu

Diószegi Benjámin – pian
Frederic Chopin: Preludiile 1-12
Liszt Ferenc: Nuages Gris
                    Bagatelle sans tonalité
                    Studiile transcendentale nr. 1, 2
Thiboult Joubert Solorzano – violoncel
Kodály Zoltán: Solosonată pentru  violoncel, P. II
Bohuslav Martinu: Variaţiuni pe o temă de Rossini
    La pian: Ioana Cojuharov
Vineri, 17 mai, ora 18.00
Recital de pian Balázs János
Liszt Ferenc: Fântânile Villei d'Este 
Frederic Chopin: Balada în La bemol
Liszt Ferenc: Sonetul 123 de Petrarca
Schumann-Liszt: Widmung
Liszt Ferenc: Vis de dragoste
Verdi-Liszt: Parafrază după Rigoletto
Wagner-Liszt: Moartea Izoldei
Vecsey-Cziffra: Valse triste
Strauss-Cziffra: Parafrază la Valsul Dunărea Albastră
Decernarea premiilor şi gala laureaţilor
***
Balázs János este unul dintre cei mai râvniţi şi de succes pianişti din Ungaria. A absolvit Academia de Muzică Liszt Ferenc din Budapesta. A urcat pe scenă alături de mai maeştri ai scenelor muzicale mondiale, iar în stagiunea 2013/2014 a obţinut titlul de „Artist Rising”, concurând cu muzicieni din alte 18 ţări, şi drept urmare a avut ocazia să susţină numeroase concerte organizate de ECHO (European Concert Hall Organisation) în cele mai importante săli de concert din Europa, precum Bozar, Concertgebouw, Musikverein, Palau de Musica, Barbican, Konzerthuset, Cologne Philhar-monie. În 2011 i s-a conferit cel mai important premiu acordat tinerilor artişti din Ungaria, Premiul Junior Prima, iar în 2015 a fost distins cu Premiul Liszt Ferenc. În anul 2016 a fondat Festivalul Cziffra György, dedicat acestui artist pe care-l propune tinerilor drept model. Din anul 2018 este director artistic al Centrului Cultural Cziffra György. Este laureat a şase mari concursuri internaţionale pentru pian, din Japonia până în Statele Unite ale Americii: Concursul Internaţional de Pian Cziffra György, Seinlis, 2012; Concursul Internaţional de Pian Liszt Ferenc, Pécs, 2005, Budapesta, 2011; Concursul Internaţional de Pian Nishinihon, 2011; Aspen Concerto Competition, 2012).  
(http://www.balazsjanos.com/home/)
KÓSA András László, director