31 iulie 2021

Editura săptămânii: Autopsii medico-istorice. Societate, consimțământ și medicină legală

A la carte
Distribuie pe rețelele tale sociale:

Octavian Buda, născut în 1966, este un medic psihiatru și istoric al medicinei, profesor universitar care conduce catedra de istoria medicinei din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, din 2009. Între 2015 și 2017 a fost președintele Asociației Europene de Istorie a Medicinei (EAHMH – The European Association for the History of Medicine and Health), fondată la Strasbourg în 1989, fiind primul est-european ajuns în fruntea acestei societăți. Este al doilea român, după Victor Gomoiu, care a condus o societate internațională de istoria medicinei. A obținut o serie de premii internaționale de prestigiu, iar studiile sale acoperă aspecte variate ale istoriei medicinei românești și universale, interrelația dintre medicină și filozofie, antropologie culturală, bioetică, psihanaliză. A publicat un număr remarcabil de cărți, cele mai multe ocupându-se de istoria medicinei.

Scriu editorii: „Istoria medicinei se află azi într-un proces de transformare conceptuală determinat, pe de o parte, de interogațiile societății cu privire la provocările progresului științific și mai ales dilemele morale pe care implică iar, pe de altă parte, de efortul de reactualiza idei și teorii medico-sociale ce au individualizat școlile medicale naționale în plan european. Destul de discretă până în 1989, istoriografia medicală est-europeană este readusă gradual în actualitate, prin contribuții care se vor esențiale pentru înțelegerea istoriei continentului.
De evoluția medicinei la noi se poate vorbi odată cu perioada premodernă, apoi epoca fanariotă, Unirea Principatelor și legislația aferentă, Independența (1877–78), Războiul Balcanic (1912–13), România Mare, perioada interbelică cu ascensiunea dreptei care se termină odată cu primele structurări comuniste, imediate după 1945. Dezvoltarea agendelor biomedicale și sociale din România, între 1800–1945, cu precădere pe medicină legală, psihiatrie, evoluționism, eugenism și medicină socială, s-a corelat inerent cu teme identitare cultural-naționale. Istoria medicinei românești a oglindit aceste schimbări sociale prin reflectarea rolului profesiunii medicale în crearea unui stat național modern și sănătos, prin crearea unui sistem sanitar modern, prin crearea unei rețele spitalicești, sisteme azilare, institute de cercetare, catedre universitare, prin care psihiatri, eugeniști, medici legiști au oferit remedii pentru bolile somatice și sociale prevalente în România de atunci.”

Veți găsi în această carte informații relevante despre antropologia criminală, despre azilul Mărcuța din București, Gheorghe Marinescu și psihiatria judiciară, psihiatrul Petre Tomescu, doctorul Eduard Pamfil, cel care a pus bazele postbelice ale psihiatriei universitare din Timișoara, dar și multe altele despre psihiatria judiciară din România și profesorii remarcabili care au promovat-o. La final, într-o addenda, sunt două texte istorice: discursul din 1892 al lui Mina Minovici ținut la deschiderea Morgii din București; și textul lui Theodor Vasiliu (profesor de medicină legală în perioada interbelică și fost adjunct al lui Nicolae Minovici) despre medicina legală românească și asasinarea lui Barbu Catargiu.

Octavian Buda – Autopsii medico-istorice. Societate, consimțământ și medicină legală. Editura Tritonic, Istorie. 270 pag.