27 octombrie 2021

Editura săptămânii: Boli provocate de stres. Sfaturi pentru persoanele care se consumă prea mult

A la carte
Distribuie pe rețelele tale sociale:

Dr. Tim Cantopher a studiat la University College din Londra, s-a pregătit ca psihiatru și din 1983 este membru al Coelgoiului Regal al Psihiatrilor, din 1999 chiar membru al Colegiului Psihiatrilor. Cartea pe care o semnalăm astăzi este a treia pe care a publicat-o.

Stresul, susține Tim Cantopher, este cultural. Nu ceea ce se întâmălă ne provoacă stresul, ci ceea ce ne este teamă că se va întâmpla în viitor. Iar lucrurile cele mai de temut variază de la o cultură la alta. Altfel spus, învățăm de ce să ne teme. Autorul precizează de la început ce nu este cartea sa: nu este o culegere de articole medicale dspre afecțiunile provovcate de stres; nu este o carte de terapie cognitivă. Ci reprezintă o distilare a ceea ce a învățat de la pacienții lui- experiențele, greșelile lor, precum și înțelepciunea acumulată. Cu o insitență pe bunătate, care te menține sănătos – de altfel, un ultim capitol se și cheamă „ Scăpați de stres prin bunătate!”.

Scriu editorii: „Trei din patru adulți se vor simți copleșiți de stres într-un anumit moment din viață – dacă nu cumva în mod constant. Deși este o condiție foarte subiectivă, un lucru este cert: prea mult stres și incapacitatea de a rezista la acesta te pot îmbolnăvi.

Dr. Tim Cantopher a diagnosticat și a ajutat sute de oameni suferind de boli provocate de stres și, în această carte, ne prezintă concluziile trase după decenii de cunoștințe acumulate. Ne ajută să înțelegem cauzele stresului (trecute și prezente) și să recunoaștem oamenii care îl pot agrava. Oferă tratamente și strategii pentru a face față bolilor provocate de stres de care am putea suferi – fie că sunt fizice sau psihologice – și ne sfătuiește cum să ne vindecăm și să nu ne mai îmbolnăvim.

Scrisă în stilul deja caracteristic autorului, împletind cunoștințe deosebite prezentate pe înțelesul tuturor cu strategii foarte eficiente, această carte te va repune pe șinele spre starea de bine și o viața mai calmă și trăită mai frumos.”

Tim Cantopher – Boli provocate de stres. Sfaturi pentru persoanele care se consumă prea mult. Traducere din limba engleză de Roxana I.Nciolescu, Elena Arhire. Editura Litera, colecția Introspectiv. 190 pag.