Publicat: 22 Ianuarie, 2020 - 00:00
Share

Autor: 

Publicat: 23 Octombrie, 2016 - 18:34

Ce-ar fi dacă ne-am antrena mintea așa cum ne antrenăm corpul? O întrebare pe care și-au pus-o foarte mulți oameni, între ei și autorii acestei cărți, cpnmsiderați „titani” ai jurnalismului științific șia dmiratori ai lui Dalai Lama.

„Prieteni încă din vremea studenţiei la Harvard – scrie Arianna Huffington -, Daniel Goleman şi Richard Davidson şi-au unit eforturile pentru a întocmi un studiu riguros dedicat meditaţiei, precum şi beneficiilor pe care le aduce practicarea responsabilă şi constantă a acestui străvechi exerciţiu spiritual. Pornind de la experienţa personală în ashramuri indiene, meticuloase cercetări de laborator şi o bibliografie extinsă, autorii demontează mituri şi ne explică care sunt efectele benefice pe care meditaţia le are asupra minţii, a sufletului şi a trupului.

Scopul celor care se dedică sau se gândesc să se dedice meditaţiei nu ar trebui să fie o mai bună stare a sănătăţii ori succesul în afaceri, ci atingerea unui nivel superior în natura noastră umană prin cultivarea unor calități precum altruismul, echilibrul sufletesc, o prezență iubitoare și compasiunea, care nu sunt altceva decât însuşiri pozitive modificate.

„Iată o carte care îţi poate schimba viaţa. Daniel Goleman şi Richard Davidson îţi arată nu doar puterea formidabilă pe care o are meditaţia, ci şi cele mai inteligente metode de a o practica pentru a obţine maximum de beneficii. Însuşiri modificate este ghidul tău pentru o viaţă mai ancorată în prezent, mai plină de compasiune şi mai împlinită – cine nu îşi doreşte asta?“

Câteva dintre concluziile la care ajung cei doi autori:

„O nouă caracteristică rezultată în urma meditației – se formează separat de meditația însăși. Însușirile modificate modelează felul în care ne comportăm în fiecare zi, nu numai în timp ce sau imediat după ce medităm.”

Așadar, prin practicarea recurentă a meditației compasiunii, de exemplu, crește empatia și gradul de conectivitate pe care îl simțim față de o altă persoană.

Prin meditație reușim să creștem rezistența la stres.

Prin mindfulness, întărim abilitatea creierului de a se concentra pe o singură acțiune, ignorând ceea ce l-ar putea distrage.

Pentru persoanele care meditează pe termen lung, cele care au efectuat circa 1000 sau mai multe ore de meditație, beneficiile documentate până în prezent sunt mai importante și sunt îmbogățite de câteva descoperite mai nou. Există indicatori hormonali și cerebrali ai reactivității scăzute la stres și o inflamație redusă, o întărire a circuitelor prefrontale pentru gestionarea suferinței și niveluri mai scăzute ale hormonului stresului, cortizolul, ceea ce semnalează o mai redusă reactivitate la stres în general. La acest nivel, meditația compasiunii aduce un accord neurologic mai mare cu cei care sunt în suferință, dar și o mai mare probabilitate de a face ceva pentru a ajuta.”

După părerea celebrului Daniel Gilbert, avem de a face cu „cartea supremă despre meditaţie. Bazată pe studii riguroase şi cu adevărat lămuritoare, Însuşiri modificate este o lectură obligatorie pentru toţi cei interesaţi de potenţialul ascuns al minţii umane.“

 

 

 

David Coleman și Richard J. Davidson - Însușiri modificate. Știința și arta meditației. Editura Curtea veche. Traducere din engleză de Mihaela Răileanu. 400 pag.

 

Topic: 

Format: