31 ianuarie 2023

Editura săptămânii: „Memoriile unui mercenar din grupul Wagner” de Marat Gabidullin

A la carte
Distribuie pe rețelele tale sociale:

„Luptătorul Marat Gabidullin a oferit o relatare din interiorul uneia dintre cele mai misterioase miliții din lume.ˮ Le Point

Marat Gabidullin a fost comandantul unei subunități de mercenari din GrupulWagner, armata din umbră a lui Putin. A scris o carte, o mărt urie unică, foarte actuală, în care risipește o parte din secretul care înconjura acest grup, organizarea lui și felul de a acționa. Grpul Wagner este o„societate militară privată”, care funcționează fără garde și a cărei existență este în continuare negată de către puterea din Rusia. Chiar Gabidullin, pentru a-și numi camarazii de arme și pe el însuși, folosește expresia „soldați improvizați”. Acțiunile grupului Wagner au fost întotdeauna exclusiv în slujba Kremlinului, fie că acțiunea lor avea loc în Donbas, Crimeea, Mali, Republica Centrafricană sau Siria. Compania Wagner e formată în cea mai mare parte din foști militari și acționează tot timpul alături de armatele oficiale.

Scriu editorii: „Un nume care stârnește deopotrivă interes și teamă, Wagner reprezintă armata din spatele președintelui rus Vladimir Putin. Se cunosc puține detalii despre activitatea grupului de mercenari, numeroase legende iscându-se pe seama acestui subiect controversat. Fost luptător Wagner, Marat Gabidullin dezvăluie universul acestei lumi secrete și negate de Kremlin, oferind o imagine fidelă chiar din interior. Soldat-fantomă, el este trimis în prima linie a luptelor din Donbas, în 2015, apoi în Siria împotriva Statului Islamic și a adversarilor președintelui al-Assad. Cu lux de amănunte, fără compromisuri, fostul militar reușește să surprindă ororile războiului, chiar de pe câmpul de luptă, precum și alte evenimente din interiorul grupului, portretizând câțiva dintre camarazii săi.

Intensă, palpitantă, vie, cartea oferă o mărturie de neprețuit în contextul actual, fiind o adevărată sursă de informații pentru toți cei interesați să descopere mai multe despre această misterioasă și eficientă armată, precum și despre forța militară a Rusiei.”

Iată un mic fragment despre stilul și informațiile lui Marat Gabidullin:

Goreț („Munteanul”) era unul dintre acei oameni pentru care nici religia, nici naționalitatea, nici locul de origine nu aveau importanță. Acest cecen, care zâmbea mereu cu dinții lui de aur și nu se descuraja niciodată, îți inspira imediat încredere prin simplitatea lui și se înțelegea cu ușurință cu toți membrii marii confrerii multinaționale care era legiunea. Îl cunoscusem în timpul primei mele misiuni în Siria. Goreț, care nu își părăsise niciodată arma de la vârsta la care căpătase dreptul s-o poarte, era mereu gata să plece la luptă, fără fasoane. Altădată, acest luptător experimentat făcuse parte dintr-o unitate azi desființată, deoarece căzuse în dizgrația președintelui cecen Ramzan Kadîrov. Atunci se alăturase unei SMP (Societate Militară Privată). Din simplu soldat, devenise șef de grupă în unitatea lui Ratnik.

După ce a coborât din Kamaz, Goreț a intrat în cort și, ca de obicei, s-a și apucat de povestit o istorioară amuzantă. Conținutul nu avea importanță – narațiunea în sine te făcea să râzi. Vorbele lui, deformate de un accent puternic, provocau întotdeauna hohote de râs. După această introducere, s-a așezat lângă foc, salutat călduros de toată lumea. Ibricul, înnegrit de mizerie, a dat pe afară apa fierbinte, care s-a evaporat sfârâind pe pietrele fierbinți ale sobei improvizate în grabă într-o nișă de piatră din cortul nostru. Într-un asemenea adăpost te puteai instala liniștit, apărat de vântul pătrunzător de la munte și de eventualele tiruri inamice. Ca de obicei, discuția se învârtea în jurul unor subiecte mărunte, deoarece simțeai nevoia să vorbești, să nu te mai gândești la război, la frigul pătrunzător, la experiențele neplăcute din zilele precedente și la permanenta tensiune nervoasă. Trebuia să înaintăm prudent până în vârful coastei, străduindu-ne să nu ne lăsăm prinși între tirurile încrucișate ale jihadiștilor. Numai în ajun geniștii dezamorsaseră vreo zece mine. Frigul și ploaia sporeau nevoia de a te destinde, de a te așeza sau, dacă era cu putință, de a sta întins la căldură și a te gândi la altceva decât la stâncile pustii și la perspectiva de a muri ucis de un obuz sau de o mină. Asta am și făcut, profitând de căldura focului și de cafea, așteptând zorii pe vârful acelui lanț muntos pe care tocmai îl luaserăm sub controlul nostru.

Dikii („Sălbaticulˮ), un servant de mortier, tocmai terminase o lungă poveste despre experiența sa în calitate de comandant al unei baterii de artilerie, într-o unitate din Daghestan, una dintre republicile meridionale rusești din Caucazul de Nord. Problemele armatei regulate îi preocupau în continuare pe mercenari. Dacă, din diverse motive, abandonaseră serviciul militar, toți rămăseseră în primul rând soldați. Știam din experiență situația armatei ruse și cunoșteam perfect toate dedesubturile. N-aveam decât dispreț față de înaltul comandament, care transformase forțele armate ale țării într-un circ permanent, cu biatlon de tancuri, forumuri și exerciții de paradă, adică numai spectacol. Dikii povestea cum djighiții din împrejurimi transformaseră serviciul militar într-o formă de parazitism: deși primeau sume frumușele pentru îndeplinirea atribuțiilor, nu veneau decât în ziua de salariu, dar le dădeau, în mod evident, o parte din banii primiți superiorilor lor. În consecință, nivelul trupelor era slab, iar comandanții nu aveau nicio autoritate, fiindcă aveau obiceiul de a închide ochii, fie la presiunea propriilor superiori lacomi, fie fiindcă ei înșiși acceptau regulile jocului.”

Marat Gabidullin – Memoriile unui mercenar din grupul Wagner. Traducere din limba franceză de Alina Pavelescu. Prefață de Ksenia Bolșakova și Alexandra Jousset. Editura Corint Istorie. 236 pag.