15 august 2022

Editura săptămânii: „Natura bârfei” de Zsuzsanna Szvetelszky și Eliza Bodor-Eranus

A la carte
Distribuie pe rețelele tale sociale:

„Volumul nostru vă prezintă diferite definiții ale bârfei și cadrul ei teoretic. Vom încerca să descriem o varietate mare de situații de bârfă, ilustrând-o prin exemple concrete în diverse situații ale comunicării. Scopul nostru este să oferim sprijin cititorului ca, atunci când ajunge într-o situație similară celor descrise de noi, să poată decide asupra modului de rezolvare. În zilele noastre, cercetarea bârfei poate fi privită ca o zonă de graniță în științele sociale.”

Poate ar fi nimerit să începem prin a lămuri ce este bârfa. O spun chiar cercetătorii volumului pe care îl semnalăm: „Bârfa este o informație privată, interpretată pe plan local, care are ca subiect o persoană cunoscută pentru cei care vorbesc despre ea. Cea mai importantă caracteristică a sa este răspândirea, pe parcursul căreia se transformă la fiecare pas. Din punctul de vedere al speciei umane bârfa este universală, fiind o carcatreistică dinamică a ierarhiei de grup.” Bârfa este, așadar, o povestire care, răspândindu-se în cadrul unei rețele, se transformă în mod continuu. Dar e și un instrument al autodezvăluirii, pentru că nimeni nu poate răspândi bârfa fără a nu furniza și informații despre el însuși.

„Aveți în mâinile dumneavoastră o carte care scoate bârfa din <<ulița>> spațului privat și îi face o diagnoză științifică impresionantă – scrie prof. Mihaela Moroiu pe coperta a patra a cărții. Îi cercetează cauzele, efectele, mijloacele, agenții, locurile, vârstele, formele populare și pe cele culte. În toate epocile bârfa este instrument al celor care voiesc să distrugă reputația competitorilor, sau măcar a celor din afara cercului celor pe care îi socotesc <>, făcând din țânțar armăsar. Desigur, fără să poată răspunde altfel decât eventual moral, căci bârfa nu e calomnie stricto sensu, nici măcar fake news propriu zise. Bârfa este cathartică și consolatoare prin însăși natura intenției ei: paiul din ochiul altuia te face să uiți de bârna din ochiul tău și alecelor apropiați. Timpurile noastre ridică posibilității comunicării, inclusiv ca bârfă, la altitudini de Everest. Despre toate acestea ne vorbesc remarcabil, în termenii sociologiei, psihologiei, teoriei comunicării, antropologiei, etnografiei, cele două autoare, Zsuzsanna Szvetelszky și Eliza Bodor-Eranus.”

Zsuzsanna Szvetelszky și Eliza Bodor-Eranus- Natura bârfei. Traducere din limba maghiară de Rċka Csűrös. Lector Maria-Emilia Goian. Editura Tritonic, colecția Comunicare Media. 306 pag.