Publicat: 2 Ianuarie, 2019 - 00:00

Cartea aceasta a fost inițial lucrare de doctorat, prima la noi pe această temă. Cercetarea științifică pentru realizarea ei a început în anul 2014, premisa fiind că Nordul contează și va conta din ce în ce mai mult în spațiul european și, implicit, în relația cu România. Metodologia cercetării, impedimentele întâlnite și stadiul actual al cunoașterii în domeniu sunt explicate pe larg în introducere.

”Concluziile referitoare la statele nordice, care au reieşit în urma cercetării documentelor strategice şi programatice ale Danemarcei, Finlandei, Islandei, Norvegiei şi Suediei – susține autoarea -, sunt următoarele:

- Statele Europei de Nord pun un accent deosebit, în primul rând, pe vecinătatea imediată, relaţiile dintre statele nordi­ce beneficiind de un mecanism complex de cooperare. Cele cinci state se raportează la cooperarea nordică ca primă opţiune pentru asigurarea securităţii şi apărării naţionale şi regionale. Ulterior, accentul este pus asupra relaţiilor trans-atlantice, apartenenţei la NATO sau parteneriatelor cu Alianţa, asupra ONU sau relaţiilor cu UE;

- Valorile comune reprezintă liantul dintre pilonii pe care s-a dezvoltat modelul strategic al Europei de Nord: pilonul ge­ografic, pilonul istoric, pilonul lingvistic, cel cultural şi cel social. Acest liant a fost cimentat de conceptul de identitate, ca element definitoriu, care individualizează şi diferenţiază în acelaşi timp această comunitate de securitate. Pe aceas­tă bază s-a putut construi mai departe cooperarea nordi­că, care se dezvoltă într-un model strategic în permanentă adaptare şi evoluţie;

- Mecanismele de cooperare dintre statele nord-europene re­prezintă un bun exemplu de menţinere a unei coeziuni a statelor implicate;

- Cooperarea militară între statele nord-europene transcende NATO. Există un mod de viaţă relativ comun, care are ca implicaţii, un set de percepţii comune în ceea ce priveşte ameninţările de securitate. De asemenea, există o anumită standardizare şi specializare in industria de apărare a state­lor nord-europene, care face legătura între capabilităţile sta­telor nord-europene membre NATO (Danemarca, Islanda şi Norvegia) şi a celor care sunt doar partenere ale Alianţei (Finlanda şi Suedia);

- Statele nord-europene au revenit la conceptul de apărare teritorială, acţiune justificată prin modificările survenite in acţiunile strategice în privinţa apărării şi securităţii prin de teriorarea situaţiei internaţionale de securitate;

- Ambele valenţe ale politicii de apărare şi securitate sunt cuprinse integral în documentele la care ne am raportai in cercetarea noastră, chiar dacă acest fapt nu este stipulai in denumirea acestora;

- Politicile de apărare şi securitate ale statelor nordeuropene ne au fost concepute având ca ax central interoperabililatea doctrinară şi tehnologică, pe principiul asigurării apărării şi securităţii celorlalţi vecini nord-europeni pentru consolida rea apărării şi securităţii propriului stat;

- În cadrul documentelor analizate, ameninţările şi riscurile care fost indicate sunt cele generale, având în vedere dete­riorarea conjuncturii regionale şi a celei internaţionale, în timp ce vulnerabilităţile nu sunt prezentate deloc, ci se de­duc din contextul documentelor;

- Lipsa vulnerabilităţilor din documentele programatice ale statelor nord-europene, spre deosebire de abordarea la ni­velul României, dovedeşte o gândire strategică pe termen lung;

- Suedia şi Finlanda funcţionează eficient în cadrul sistemului internaţional de securitate fără a considera necesar să devi­nă aliate în cadrul NATO;

- Enumerarea punctuală a resurselor naţionale în documen­tele publice din sfera apărării şi securităţii ale statelor nord- europene nu reprezintă o practică. Resursele naţionale la care se raportează statele nord-europene sunt menţionate indirect, în strânsă corelaţie cu acţiunile şi obiectivele avute în vedere. Resursa umană este considerată cea principală, în strânsă legătură cu resursele educaţionale, tehnologice, lo­gistice şi de leadership. Resursele naturale nu sunt indicate. Această abordare indică prudenţă la nivel public din partea autorităţilor din cele cinci state în domeniul de referinţă, un posibil inamic fiind în imposibilitatea de a avea un tablou clar al capacităţilor de care dispun aceste state în eventuali­tatea angrenării într-un conflict militar;

- Toate cele şase componente ale procesului prin care acto­rii statali şi non-statali iau în calcul participarea la un con­flict - voinţa naţională, mobilizarea resurselor, transforma­rea resurselor, generarea de forţe, conducere (leadership), execuţie operaţională - sunt prezentate indirect. în acest mod, un posibil inamic sau agresor este avertizat în legătură cu existenţa lor la nivel naţional, ifră să aibă un tablou com­plet al dimensiunii acestora.

Propunerile enunţate în Capitolul 4. Implicaţii posibile pentru Strategia Apărării Naţionale a României vizează cooperarea între palierul militar şi cel civil, cu accent asupra sectoarelor privind cer­cetarea şi inovarea academică, asupra reflecţiei strategice, a deciziei politice şi implementării tactice.”

 

 

Teodora Hrib – Nordul și noi. Perspective politico-militare în țările Europei de Nord. Implicații posibile pentru Strategia Apărării Naționale a României. Editura Tritonic, colecția Studii de securitate. 224 pag.

 

Topic: 

Format: