27 noiembrie 2021

Editura săptămânii: Nostalgia după absolut

A la carte
Distribuie pe rețelele tale sociale:

George Steiner (1929=2020) a fost un scriitor şi lingvist franco-anglo-american, cunoscut marelui public în special ca eseist, critic literar şi filosof. A primit numeroase premii, printre care Guggenheim Fellowship şi Chevalier de la Légion d’Honneur, a fost distins cu ordinul Commandeur dans l’ordre des Arts et des Lettres, a fost membru al Academiei Britanice, iar în 1999 a obţinut Premiul Truman Capote pentru întreaga activitate. În eseuri, a abordat subiecte din domeniile teoriei lingvistice, teoriei traducerii, filozofiei pedagogice, filozofiei politice ș.a.

În cadrul CBC Massey Lectures – precizează editorii -, George Steiner a ținut o serie de cinci conferințe reunite sub titlul Nostalgia după absolut, în care a examinat golul moral și emoțional lăsat de declinul sistemelor religioase consacrate în cultura occidentală, precum și mitologiile „alternative“ care au umplut acest gol: marxismul, psihologia freudiană, antropologia lui Lévi-Strauss și diverse mode marcate de iraționalism (drogurile psihedelice, ocultismul, doctrina zen, ufologia).

„Nu am nici dorința, nici competența de a oferi observații tehnice – afirmă George Steiner -, de exemplu, asupra teoriei marxiste a plusvalorii, asupra modului freudian de a înțelege libidoul sau Se-ul, asupra logisticii complicate a relațiilor de rudenie și a structurii lingvistice în antropologia lui Lévi-Strauss. Nu sper decât să vă atrag atenția asupra anumitor trăsături și gesturi puternice și recurente care se regăsesc la toate aceste teorii «științifice». Vreau să sugerez că aceste trăsături reflectă în mod direct condițiile lăsate în urmă de declinul religiei și de o adâncă nostalgie după absolut. Această nostalgie – atât de profundă în majoritatea dintre noi, cred – a fost direct provocată de declinul omului și al societății occidentale, precum și al străvechii și grandioasei arhitecturi a certitudinii religioase. Mai mult ca oricând, astăzi… tânjim după mituri, după o explicație totală: tânjim după o profeție garantată.“

George Steiner – Nostalgia după absolut. Traducere și note de Ciprian Jeler. Editura Humanitas.103 pag.