27 octombrie 2021

Editura săptămânii: Proiecte globale 2045

A la carte
Distribuie pe rețelele tale sociale:

Daniel Estulin este jurnalist de investigaţii răsplătit cu numeroase premii, trăiește în Spania și a urmărit vreme de peste 15 ani Clubul Bilderberg, despre care a scris o carte ajunsă bestseller, tradusă în numeroase timbi și publicată în peste 42 de țări.

Anul t recut a publicat o altă carte care a stârnit deja valuri, cea de față, pentru că susține o seamă de idei uimitoare: „Omenirea se confruntă cu o criză de o amploare ce a mai existat doar de două ori în ultimele milenii – scrie Estulin. Prima dată între secolele IV-VI, când a apărut feudalismul, iar a doua oară la începutul secolului al XVII-lea, odată cu nașterea capitalismului.” Potrivit lui Daniel Estulin, trăim acum sfârșitul capitalismului, o criză sistemică planetară. Capitalismul are nevoie de expansiune continuă, de deschiderea unor piețe noi, deoarece fără piețe noi capitalismul moare.

Efectele pe termen mediu ale crizei vor fi dezintegrarea statelor, sfârșitul actualului model economic planetar, regionalizarea economiilor, nașterea proiectelor globale supranaționale și translația atlantismului (NATO, SUA, Atlanticul de Nord) spre zona de Est și Pacific (Drumul Mătăsii, China, Eurasia) cu America Latină ca nod secundar.

Cartea propune construirea unui noul model economic după prăbușirea globală a lumii. Misiunea reală este depășirea crizei cu pierderi minime și cât mai repede, pentru a nu se întinde pe milenii, ci a fi redusă la o jumătate de secol, maximum două secole.

„Actuala criză a sănătății cauzată de coronavirus”, afirmă Estulin, „este secundară, dar va accelera sfârșitul ciclului pe care îl trăim odată cu prăbușirea piețelor și sfârșitul erei care a început cu acordurile de la Bretton Woods în 1944.”

Iată începutul explicației lui Daniel Estulin: „În termeni economici, capitalismul este un sistem supranaţional ce acoperă întreaga lume; piaţa mondială nu cunoaşte limite; pentru el, locus standi şi domeniul de afirmare este piaţa mondială. Dar în plan politic, sistemul capitalist nu constituie o integralitate, ci totalitatea, un mozaic de state, organizaţia lor internaţională, adică organizaţia statelor naţionale. Aceasta este una dintre cele mai grave contradicţii ale capitalismului – contradicţia dintre capital şi stat, dintre global şi local.(…)

Astfel, contradicţia dintre caracterul mondial integral al economiei şi caracterul de mozaic naţional al organizării politice statale dobândeşte o nouă dimensiune: relaţiile mondiale de producţie (şi reprezentanţii lor) se opun nu forţelor mondiale, ci forţelor regionale de producţie şi nu forţelor mondiale, ci structurilor politice statale naţionale – şi reprezentanţilor acestora.
Drept urmare, în primul rând, interesele statelor tind să fie, în general, strâns legate de cele ale industriaşilor, de capitalul real „fizic” al economiei, iar interesele finanţiştilor se opun în mod obiectiv amândurora. Fireşte, realitatea este mai complicată şi se caracterizează adesea prin deformări şi combinaţii, printr-o întrepătrundere abilă a liniilor de probabilitate, cauzată de conjunctură, de circumstanţe – atât istorice, cât şi familiale sau personale. Cu toate acestea, contradicţia fundamentală menţionată mai sus şi modalităţile (formele) de îndepărtare a ei rămân determinante pentru întreaga evoluţie, pentru toată motilitatea capitalismului. Dar să luăm lucrurile pe rând.
Marea burghezie, indiferent în ce ţară ar exista (dar mai ales în ţările mari), şi în special segmentul ei financiar, are întotdeauna interese ce depăşesc graniţele naţionale – ale propriei ţări şi ale altora. Iar aceste interese se pot realiza numai prin încălcarea legilor unui stat sau ale altuia, cel mai adesea şi ale propriei ţări şi ale altora simultan. Mai mult chiar, nu este vorba de încălcarea lor singulară, ci de o încălcare sistematică şi constantă, care trebuie, aşadar, cumva îngrădită. La urma urmelor, una este când capitalului i se opun politicile slabe, sau chiar cele nu foarte slabe, din Asia, ca să nu mai vorbim de Africa – unde există destule versiuni de forţă ale <<diplomaţiei cu pistolul la ceafă>> care să le implementeze. Ce se întâmplă însă cu lumea statelor egale sau relativ egale: Marea Britanie, Franţa, Rusia, Austria – din a doua jumătate a secolului al XIX-lea -, Germania, SUA, Japonia? Aceasta este cu totul altceva. Aici nu este la fel de uşor, nu este nevoie de arme de foc, ci de o armă organizaţională care să oficializeze interesele elitelor capitaliste ale diverselor state, să înlăture contradicţiile lor cu statul şi să devină expresia intereselor lor integrale (extra/supranaţionale) şi pe termen lung.
Astfel, întrucât lanţurile mărfurilor pe piaţa mondială încalcă în mod constant graniţele politice ale statelor, intrând adesea în conflict cu interesele statelor <<afectate>>, cu vârfurile clasei capitaliste, este nevoie în primul rând să existe structuri/organizaţii supranaţionale; în al doilea rând, aceste organizaţii trebuie să fie, dacă nu complet secrete, măcar închise publicului general şi, în al treilea rând, aceste organizaţii/structuri trebuie să fie capabile să influenţeze statele şi pe liderii lor, care sunt deasupra statului şi în acelaşi timp deasupra capitalului.
Activitatea în care sunt angajate aceste structuri nu poate fi numită altfel decât o conspiraţie permanentă şi instituţionalizată. Şi de aceea trebuie să vorbim despre <<sistem conspiraţionist>>. Sistemele capitaliste includ toate tipurile de structuri închise din cadrul capitalismului, de cele mai multe ori supranaţionale (deşi nu întotdeauna): loji masonice, cluburi sociale private, societăţi secrete etc. Sistemele conspiraţioniste nu se limitează în niciun caz la francmasonerie sau cvasi-francmasonerie. În secolul al XVIII-lea şi într-o bună parte din secolul al XIX-lea, ele au fost totuşi forma dominantă de organizare a sistemului capitalist. Cu toate acestea, la sfârşitul secolului al XIX-lea şi mai ales de la începutul secolului al XX-lea au apărut forme noi, mai moderne de sisteme conspiraţioniste, care nu le abolesc pe cele vechi, sunt adesea asociate cu ele, dar sunt mult mai strâns legate de politică, de economie şi de spionaj.”

O carte care trebuie neapărat citită.

Daniel Estulin – Proiecte globale 2045. Traducere din limba engelză de Anca Irina Ionescu. Editura Meteor Press. 351 pag.