26 octombrie 2021

Educaţie la înălţime: lecţie LIVE de la 1600 m altitudine din Parcul Natural Bucegi cu 30.000 de elevi

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Astăzi, 20 mai, de la ora 11:00, a treia lecţie „Educaţie la înălţime” va fi transmisă în direct prin YouTube Live din Parcul Naţional Bucegi. Sute de şcoli conectate simultan vor urmări filmări cu drona, jocuri, experimente şi vor interacţiona cu gazdele Irina Constantinescu, profesoară de geografie, directoare a Eco-şcolii Cândeşti-Vale (Dâmboviţa) şi Alexandru Colţoiu, directorul Administraţiei Parcului Natural Bucegi.

Lecţia va pune lupa pe obiectivul de dezvoltare durabilă viaţa terestră şi urmăreşte să familiarizeze elevii cu interdependenţa organismelor vii într-un ecosistem special (pădurea), cu vegetaţia şi fauna din Bucegi şi să îi motiveze să întărească relaţia cu natura.

Până în prezent, peste 1.000 de profesori din România şi Republica Moldova şi-au înscris clasele pentru a lua parte la cea mai mare lecţie virtuală.

Proiectul naţional este susţinut de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României şi dezvoltat de iniţiatorii Marius Toader şi Adrian Robe în parteneriat cu Aspire Teachers şi Asociaţia Cartierul Creativ Carolina.

„Suntem deja la cea de-a treia lecţie live la care au acces elevii tuturor şcolilor din România şi cu siguranţă se va bucura de acelaşi succes ca şi primele. Pădurile sunt fundamentale pentru viaţa noastră pe planetă. Cu toţii trebuie să înţelegem, de la mic la mare, că gestionarea durabilă a acestora are un rol esenţial în abordarea provocărilor globale actuale, precum şi în combaterea reducerii biodiversităţii, a degradării solurilor şi a prevenirii schimbărilor climatice. Un management conştientizat şi activităţi şi acţiuni în spiritul acestor principii sunt paşii de urmat pentru îndeplinirea Obiectivului de Dezvoltare 15 – Viaţă terestră.”, a declarat LaszlĂł Borbely, consilier de stat, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă.

„Joi, vă aşteptăm la o lecţie specială, în inima Bucegilor, unde viaţa terestră este la ea acasă. Vă vom conduce pe cărările Parcului Natural Bucegi pentru a identifica interdependenţa organismelor vii într-un ecosistem special numit pădure, dar şi moduri de a întări relaţia om-pădure. Vom fi alături de echipa minunată Educaţie la Înălţime, la care s-a alăturat şi directorul parcului natural Bucegi şi împreună vom transmite o lecţie „ozonată” de la Padina, de pe platoul situat la 1.650 de metri”, transmite Irina Constantinescu.

Lecţia se adresează elevilor cu vârsta cuprinsă între 9-14 ani, va dura aprox. 50 minute şi va fi transmisă prin YouTube Live, pe canalul Aspire Teachers. Orice profesor poate să găzduiască transmisiunea în direct în clasă la discipline precum geografie, biologie, explorarea mediului, dirigenţie.

Toate detaliile şi indicaţii de pregătire şi extindere a lecţiei se găsesc pe pagina proiectului, unde înscrierile rămân deschise:
www.aspireteachers.ro/educatie-la-inaltime.

Proiectul naţional „Educaţie la înălţime” îşi propune: să familiarizeze elevii şi profesorii cu obiectivele de dezvoltare durabilă, într-un mod ce pune în valoare resursele României şi competenţele de secol 21, să creeze lecţii interactive centrate pe elev, cu ajutorul celor mai noi tehnologii şi să ofere materiale corelate cu programa şcolară, accesibile tuturor profesorilor, chiar şi după încheierea transmisiunilor live.

Ce sunt Obiectivele pentru Dezvoltare Durabilă

În anul 2015, în cadrul lucrărilor summitului ONU de la New York, a fost adoptată Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă. Prin acest document ONU a oferit o agendă universală cu 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD) clare şi cuantificabile, pentru eradicarea sărăciei extreme, combaterea inegalităţilor, a injustiţiei şi protejării planetei până în anul 2030.

În România, Obiectivele pentru Dezvoltare Durabilă au fost transpuse în Strategia naţională pentru dezvoltarea durabilă a României 2030 a cărei implementare este coordonată de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă.