Publicat: 22 Decembrie, 2017 - 12:32
Organizat de Fundaţia FILDAS ART, prin Programul CATENA pentru ARTĂ

Numeroase personalităţi ale vieţii cultural-artistice, actori, regizori de teatru şi film (printre care Cristian Mungiu și Cătălin Mitulescu), directori de teatre, artişti plastici, oficiali ai Ministerului Culturii şi Cultelor, Ministerului Afacerilor Externe şi ai altor instituţii culturale, directori ai unor organizaţii de artă şi cultură, critici de artă, critici de teatru, oameni de afaceri, reprezentanţi mass-media au fost prezenţi la unul dintre cele mai importante evenimente culturale ale finalului de an. De asemenea, au participat şi membri ai echipelor Fildas şi Catena, al căror preşedinte este Anca Vlad, precum şi membri ai Tonica Group şi Senso TV.

Găzduit de spaţiul multicultural al Palatului Bragadiru, evenimentul OVIDIUS, care a celebrat împlinirea a 2000 de ani de la moartea autorului Ponticelor, a cuprins mai multe momente speciale, exclusiviste, unice, veritabile  repere pentru peisajul cultural românesc şi nu numai:

·  Premiera naţională a spectacolului de teatru „EGO SUM OVIDIUS”, de Ana - Maria Nistor, în regia lui Alex Nagy, cu actorii Cristian Iacob și Marius Bodochi în rolurile principale;

·  Expoziția internațională de grafică, în memoria poetului exilat la Pontus Euxinus, prezentată de Muzeul de Artă din Constanţa;

·  Recitalul de harpă susţinut de Roxana Moişanu (Opera Națională Română) care i-a invitat pe distinşii oaspeţi să călătorească prin „lumea romantică și controversată a poeziei maeștrilor liricii antice: Horațiu, Virgiliu, Ovidiu”.

 

Orice națiune, orice comunitate are nevoie de elemente pregnante de identificare” – spunea Dr. Doina Păuleanu, istoric și critic de artă, director al Muzeului de Artă din Constanța. „La nivel național (...), exilul marelui poet la Tomis reprezintă o temă majoră a discursului identitar, cu largă deschidere europeană, la care s-a făcut în general recurs pe trei paliere: socio-cultural, politic și administrativ. Poetul, care și-a câștigat drept de cetate în epoca de aur a literaturii latine, în care trăiesc și creează Virgiliu, Horațiu, Properțiu, Tibul, evocat în scrierile cronicarilor din secolele XVII-XVIII, este <<asociat cu nașterea conștiinței originii latine a românilor, într-o primă etapă, iar, mai apoi, din secolul al XIX-lea, cu afirmarea conștiinței naționale>>”.

Remarcabilă  a fost expoziţia de artă cu lucrările unor artiști consacrați din țările ce au reconstituit „Drumul exilului” poetului latin Publius Ovidius Naso, organizată anul acesta de Muzeul de Artă din Constanţa în parteneriat cu Institutul Cultural Român şi cu sprijinul financiar al Fundației Fildas Art prin programul Catena pentru Artă. Expoziția a surprins momente din viața poetului alungat, poposind în orașele cheie care au marcat destinul acestuia: Sulmona (Sulmo), locul nașterii poetului, Roma, Brindisi (anticul Brundisium, Palazzo Granafei Nervegna), Corint (Koryntos, Galeriile de Artă), Nessebar (Mesembria, Galeriile de Artă), Balcic (Dionysopolis, Centrul Cultural Palatul), Mangalia (Callatis, Casa de Cultură) şi Constanţa (Tomis, Muzeul de Artă). Marele poet latin Publius Ovidius Naso a fost considerat, alături de Horațiu și de Virgiliu, unul dintre clasicii literaturii latine. Născut la Sulmona, în Italia, Ovidiu a murit la Tomis, Constanţa de astăzi, după un exil hotărât de împăratul Augustus, care a durat peste opt ani.

EGO SUM OVIDIUS - un spectacol-eveniment, realizat de o echipă artistică şi de producţie excelentă. Montată în premieră absolută, piesa Anei Maria Nistor este un omagiu adus poetului de la Malul Mării Negre, Bimilenarul OVIDIUS fiind celebrat cu concursul unor foarte talentați actori” – Alexandru Nagy, regizor. 

Din distribuția spectacolului „EGO SUM OVIDIUS” au facut parte Cristian Iacob (Publius Ovidius Naso), Marius Bodochi (Caesar Octavianus Augustus), Carmen Ionescu (Livia), Meda Victor (Iulia), Ioana Barbu (Corrina), Ionuţ Grama (Caius Maeccena), Radu Micu (Messala), Eduard Cârlan, Paul Radu, Andrei Bibire, Constantin Miluţă Rotaru.

Muzica, special compusă pentru acest spectacol, a fost semnată de compozitorul Ștefan Elefteriu, mișcarea scenică și coregrafia de Andreea Duță, scenografia (recuzită scenă și costum) de Mădălina Mocanu, iar costumele de Angela Smoacă Uhlov.  Producătorul spectacolului este TONICA Group pentru Fildas Art prin programul Catena pentru Artă, iar producător general este Corina Voicu, cea care semnează și designul scenografic și de costum şi al cărei argument este edificator:

„Cu toții ne transpun în culisele unui imperiu și a unei lumi care, de 2000 de ani, a rămas uimitor de neschimbată în esența ei profund umană, socială și politică. Cutremurător de actual și repetitiv, pe parcursul celor două mii de ani care s-au scurs de la moartea poetului Ovidiu, mesajul dramaturgului este surprinzător și deschis. La final veți dori, cu siguranță, să cunoașteți mai mult din scrierile lui Publius Ovidius Naso, cel mai mare poet romantic al antichității, relegat la Tomis și aruncat în drama unui permanent - De ce?...”

 

PS. Cu doar două zile înaintea premierei, agențiile de presă au difuzat o știre care confirma stralucit inițiativa acestui eveniment unic:

OVIDIU, reabilitat de Roma

Poetul Ovidiu a fost reabilitat de Roma, la 2000 de ani după ce a trecut la cele veşnice, la ţărmul unei mări străine, conform unei Hotărâri a Consiliului Municipal din Roma.

Publius Ovidius Naso – poetul Ovidiu – a trăit între anii 43 î.Hr. şi 17 (18?) d. Hr. şi este considerat unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai literaturii latine, alături de Horaţiu şi Virgiliu.

În anul 8 d.Hr., din ordinul împăratului Augustus, Ovidiu a fost exilat la Tomis (astăzi Constanţa). Se pare că ar l-ar fi supărat pe împărat cu o poezie...