30 septembrie 2022

Elena Stoica: Consolidarea democraţiei în România, un proces de care trebuie să fim preocupaţi cu toţii

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Întreaga lume celebrează astăzi Ziua Internaţională a Democraţiei, ca fiind o valoare universală, care se fundamentează pe voinţa liber exprimată a oamenilor de a participa, fără zădărnicire, în toate aspectele vieţii lor. Iniţiativa acestei sărbători, oficializată de Adunarea Generală a ONU în anul 2008, a aparţinut unui grup de opt state, printre care şi România.

Consider că România trebuie să aniverseze cu optimism Ziua Internaţională a Democraţiei, aceasta fiind o ocazie în plus pentru fiecare dintre noi de a respecta statul de drept şi drepturilor fundamentale ale omului.

În ultimii ani ţara noastră a evoluat pozitiv, constant şi considerabil, pe calea ireversibilă a democraţiei. Cred cu tărie că fiecare român şi cu preponderenţă demnitarii aleşi în funcţii de responsabilitate, au şansa de a se desprinde de metehnele post-securiste şi post-comuniste şi de a readuce speranţa democraţiei autentice.

Îndeosebi parlamentarii au datoria de onoare faţă de oamenii care i-au mandatat să-i reprezinte şi să le apere drepturile democratice, să contribuie la asigurarea unei reprezentativităţi echitabile şi cât mai aproape de voinţa poporului suveran.

Susţinerea schimbării legii electorale poate fi, probabil, primul pas spre reformarea politicii în Romania, mai exact a modului de a face politică, pe fondul scăderii drastice a încrederii românilor în puterea şi dreptul votului, dar şi în instituţiile democratice.

Cred că reformarea şi adaptarea la cerinţele statului modern şi democratic a votului pe listele electorale trebuie să asigure promovarea elitelor politice şi intelectuale şi a acelor persoane care pot aduce plus-valoare legislativului românesc.

În consecinţă, îmi exprim încrederea că Ziua Internaţională a Democraţiei va cointeresa un număr cât mai mare de cetăţeni, mai ales tineri, din perspectiva faptului că democraţia reprezintă forma de guvernare în care supremaţia aparţine poporului, iar poporul este întotdeauna suveran.

Deputat PSD Vrancea,
ELENA STOICA
Comunicat de presă – deputat PSD Elena Stoica

Sursa foto consiliul judetean vrancea