25 mai 2022

Eleva care a scos la iveală fenomenul fondului școlii, intimidată de directoare!

Distribuie pe rețelele tale sociale:

 Asociația Elevilor din Constanța (AEC) condamnă ferm presiunile făcute la adresa Dariei Mateciuc, membrul AEC care a transmis tabelul cu colectarea fondului școlii, și va depune plângere penală pentru șantaj pe numele tuturor profesorilor implicați!

Marți, 25 ianuarie a.c., AEC a publicat un tabel intitulat “datorii la xerox” și a scos la iveală afacerea colectării ilegale de fonduri din Liceul Teoretic “Callatis” Mangalia. În urma publicării tabelului, Daria Mateciuc, membru AEC și elevă în cadrul liceului, a fost supusă la diverse presiuni din partea colectivului de profesori, încercând să o intimideze.

Inițial, Daria a fost chemată în biroul directorului Daniela Diaconu pentru a discuta pe subiect, aceasta spunându-i că a lezat imaginea liceului, intimidând-o timp de peste o oră. În urma aparițiilor în presă a subiectului, Daria a fost scoasă ulterior din ora de română și dusă în biroul directorului, unde a fost convocat un “Consiliu Profesoral”, aceasta fiind pusă să dea explicații cu privire la publicarea tabelului.

În cadrul ședinței au participat mai mulți profesori, aceștia încercând să o intimideze. La finalul ședinței, aceasta a fost forțată să promită că va stopa demersurile începute și că nu va continua cu alte declarații, fiindu-i spus că va fi chemată mâine cu părinții la școală pentru a “semna o declarație” în acest sens.

Condamnăm aceste încercări josnice de intimidare aduse la adresa Dariei și precizăm faptul că orice document semnat în sensul reducerii ei la tăcere nu are nicio valoare juridică, neexistând vreo bază legală pentru semnarea vreunei astfel de declarații.

Asociația Elevilor din Constanța este solidară cu colega noastră, Daria, și o asigurăm de tot sprijinul necesar!

Solicităm directorului Liceului Teoretic “Callatis” din Mangalia să stopeze presiunile aduse la adresa elevilor reprezentanți și să nu mai încerce să ascundă gunoiul sub preș! AEC va depune plângere penală pentru șantaj fiecărui cadru didactic care încearcă să o reducă la tăcere pe Daria!