29 noiembrie 2021

Elevii şi studenţii pasionaţi de programare, aşteptaţi la a XIV-a ediţie a concursului iTEC

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Liga Studenţilor din Facultatea de Automatică şi Calculatoare (Liga AC) a Universităţii Politehnica Timişoara organizează cea de a XIV-a ediţie a concursului IT Engineering Contest (iTEC), care va avea loc în perioada 26-28 martie, online. iTEC este un concurs de programare adresat elevilor şi studenţilor din toată ţara, pasionaţi de domeniul IT. Concursul oferă şansa participanţilor de a intra în contact cu companii din mediul IT&C din Timişoara.
Competiţia se desfăşoară sub forma a şase probe:

– Algoritmică – presupune rezolvarea a 2-3 subiecte, fiind recomandat ca participanţii să deţină cunoştinţe de programare învăţate în clasele 9-12, respectiv în facultate;

– AI Development – constă în utilizarea inteligenţei artificiale în procesarea de imagini;

– Cybersecurity – proba este de tipul Capture the Flag, care presupune o serie de provocări cu grad de dificultate diferit, fiecare provocare solicitând diferite nivele de cunoştinţe în domeniul securităţii cibernetice;

– UI/UX Design – constă în realizarea unui concept vizual pentru un site web şi a unor materiale bazate pe acesta;

– Web Development – constă în realizarea unei aplicaţii web pe o temă propusă;

– Mobile Development – constă în dezvoltarea unei aplicaţii mobile conform unor cerinţe.

Ce aduce nou această ediţie este faptul că proba de Algoritmică va fi considerată ca metodă de admitere în cadrul Facultăţii de Automatică şi Calculatoare a UPT. Aceasta se va desfăşura în două etape: prima etapă în perioada 26-28 martie, iar a doua etapă în cadrul evenimentului „Politehnica Timişoara – un pas spre viitorul tău!”.

Mai multe detalii despre proiect se găsesc atât pe site-ul dedicat (https://itec.ro/), cât şi pe pagina de Facebook a concursului (https://www.facebook.com/it.engineering.contest/), unde echipa de organizare stă la dispoziţie pentru întrebări şi detalii suplimentare.