30 ianuarie 2023

EMINESCU, de Ziua Culturii Naționale, pe scena Teatrului Național

Distribuie pe rețelele tale sociale:

 

Cu ocazia ZILEI CULTURII NAȚIONALE, Teatrul Național din Timișoara programează spectacolul EMINESCU, scenariu de Mihaela Lichiardopol pe texte din poezia, proza și publicistica lui Mihai Eminescu. Spectacolul va avea loc duminică, 15 ianuarie 2023, de la ora 19, în Sala Mare.
„Pentru că toate acestea / Trebuiau să poarte un nume”, România a dat Culturii sale naționale chipul și numele lui Mihai Eminescu. Incandescent, pătimaș, Poetul răzbate de dincolo de simbol. Iar de dincolo de Poet, își face drum Omul. În această întâlnire fundamentală dintre spirit și emoție se conturează harta unui destin: destinul unui om care, prin arta sa, ne-a călăuzit pe drumul propriei noastre culturi și al propriei noastre limbi. Astfel, în 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale, scena Teatrului Național devine, în rostirea verbului eminescian, un punct de incandescență culturală și un epicentru spiritual de mare forță.
Distribuția spectacolului îi reunește pe trei dintre cei mai apreciați actori ai Teatrului Național din Timișoara – Ana Maria Cojocaru, Cătălin Ursu și Cristian Szekeres. Scenariul și regia artistică sunt semnate de Mihaela Lichiardopol, spațiul scenografic aparține Gabrielei Strugaru-Popa, iar video și sound designul sunt create de Sebastian Hamburger.