Publicat: 6 Septembrie, 2012 - 18:56

Enel îşi oferă competenţa şi experienţa din domeniul mobilităţii electrice în serviciul Papei, odată cu instalarea unor staţii de alimentare electrice inovatoare care susţin programul de dezvoltare a mobilităţii fără emisii de carbon în cadrul reşedinţelor papale.

Opt staţii de alimentare pentru maşini electrice au fost instalate la Vatican şi la Castelul Gandolfo. Aceste staţii au capacitatea de a alimenta vehiculele utilizate de Papă, precum şi pe acelea puse la dispoziţia brigăzii de poliţie a Vaticanului, il Corpo della Gendarmeria Vaticana, de producătorul auto Renault. Una dintre aceste staţii, aceea amplasată în faţa Sălii de Audienţe Paul al VI-lea va fi, de asemenea, disponibilă pentru angajaţi şi vizitatori.

Grupul Enel este un deschizător de drumuri în domeniul cercetării şi inovării în lupta împotriva emisiilor de carbon. Prin Enel Distribuzione, Grupul este lider al sectorului de sisteme de reţele inteligente. Mai mult, ca urmare a lansării, cu ceva timp în urmă, a programului Enel Drive au fost implementate o serie de scheme pilot pentru dezvoltarea unei infrastructuri inteligente de alimentare. O astfel de infrastructură este necesară pentru asigurarea unor servicii adiacente maşinilor electrice care să fie eficiente, disponibile pe scară largă şi uşor de utilizat.

Pentru proiectarea şi producţia infrastructurii de alimentare Enel a pus la baza tehnologiei utilizate propria reţea de contoare, formată din peste 32 de milioane de metri instalaţi în gospodăriile din Italia. Aceste contoare, citite şi administrate de la distanţă de Enel alcătuiesc în acest moment singurul sistem din lume capabil să administreze de la distanţă o serie de operaţiuni care anterior era necesar să fie administrate de un tehnician Enel.

Stațiile de alimentare Enel pentru vehicule electrice sunt disponibile în două variante: punctele în aer liber Pole Station – un stâlp de alimentare ce oferă realimentări de 3 sau de 22 kW – și Box Station – o unitate atașată de un perete interior al unui garaj, ce oferă alimentări de 3 kW. Infrastructura combină tehnologia de ultimă oră cu un design atrăgător și oferă șoferilor care sunt preocupaţi de protejarea mediului servicii avansate, interactive, ce includ un card personalizat securizat, precum și siguranță maximă pentru utilizatori când pornesc sau încetează procesul de alimentare.