Publicat: 20 Martie, 2016 - 17:37
Share

Cu ocazia Zilei Mondiale a Epilepsiei, revista Politici de Sănătate organizeză dezbaterea cu tema “Epilepsia – o provocare reală pentru pacientul român şi o problemă majoră de sănătate publică”. Evenimentul, care se desfăşoară sub auspiciile Comisiei pentru sănătate şi familie din Camera Deputaţilor, are loc luni, 28 martie (orele 11.30- 14.30), la Palatul Parlamentului.

50 de milioane de persoane suferă de epilepsie la nivel global. În fiecare an, pe 26 martie, pe tot globul este marcată Purple Day (Ziua Mondială a Epilepsiei), ce are ca obiectiv principal creşterea gradului de conştientizare a impactului epilepsiei asupra bolnavilor şi familiilor acestora.

Potrivit statisticilor, aproximativ 500.000 de români suferă de epilepsie, însă doar 200.000 beneficiază de tratament decontat de stat.

70% dintre pacienţi pot controla boala prin medicaţie. Din păcate, ceilalţi 30% au dezvoltat o formă rezistentă la tratament, fiind predispuşi la crize prelungite sau repetitive, fără o perioadă de recuperare între atacuri.

Unica şansă a pacienţilor farmacorezistenţi o reprezintă metodele chirurgicale și moleculele de ultimă generație, cu noi mecanisme de acțiune. Deși aceste molecule moderne sunt utilizate în toate țările europene, ele nu au pătruns și în România, declară dr. Ioana Mîndruţă, coordonator Subprogramul Naţional de Epilepsie Farmacorezistentă, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.

Mai multe informaţii despre efectele psiho-sociale ale acestei boli, tratamentele disponibile în România şi nevoile concrete ale bolnavilor puteţi afla participând la această dezbatere.