27 iunie 2022

Episcop Claudiu: Dumnezeu acţionează întotdeauna asumându-şi o logică a umilinţei, a iubirii, a respectului ritmului şi libertăţii noastre

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Scrisoare Pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului 2022

Onoratului cler împreună slujitor, cuvioşilor călugări şi călugăriţe, iubiţilor credincioşi greco-catolici şi tuturor creştinilor iubitori de Dumnezeu

Iubiţi credincioşi,

Sfânta Înviere a Domnului nostru Isus Cristos, evenimentul central al credinţei noastre, ne luminează vieţile şi în acest an de graţie 2022. Am spus „an de graţie” şi probabil mulţi oameni, chiar şi credincioşi, s-ar putea întreba cum putem să numim în felul acesta un an care a început sub semnul pandemiei, un an în care a izbucnit teribilul război din Ucraina, cu atrocităţi ce ne şochează în fiecare zi, cu oameni care şi-au pierdut casele, familiile, pe cei dragi şi cam tot ce aveau. Cu un tsunami de suferinţă şi de nedreptate, apărut din adâncul oceanului de răutate al conştiinţelor orbite, care ne bate astăzi la poartă, cum poate fi acesta un an „de graţie”?

Noi, creştinii, trebuie să continuăm să numim anul acesta astfel şi să celebrăm Învierea Mântuitorului cu o solemnitate neştirbită şi tot timpul nouă, fiindcă altfel am pierde esenţa însăşi a credinţei noastre. Biserica ne propune în mod continuu această Sărbătoare tocmai pentru a ne reaminti cine suntem, cine este Isus Cristos pentru noi şi care este noutatea Învierii. Dincolo de frumuseţea celebrărilor din această perioadă liturgică şi dincolo de bogăţia mesei pascale, să căutăm sensul profund al Luminii neapuse a acestei Sărbători şi la lumina ei să citim întreaga noastră viaţă.

Ni se pare, probabil, că dacă am fi trăit în timpul apostolilor, alta ar fi fost percepţia noastră. Dar oare chiar stăteau altfel lucrurile atunci? Isus Cristos a înviat din morţi a treia zi, dar oamenii din acea vreme au perceput efectiv ceva pe planul schimbării în bine a societăţii? Romanii au continuat să stăpânească Ţara Sfântă, fariseii şi cărturarii au continuat să facă ceea ce făcuseră până atunci şi mare parte a locuitorilor şi-au continuat viaţa obişnuită. Până şi ucenicilor le-a fost greu să creadă că Învierea Domnului a schimbat cu adevărat lumea. Şi totuşi, sămânţa Împărăţiei Cerurilor a răsărit din mormânt şi lumea s-a schimbat cu adevărat, dar nu aşa cum poate apostolii se aşteptau …

Cu Biserica noastră Greco-Catolică credeţi că a fost altfel? A trecut printr-o teribilă persecuţie comunistă şi toţi ziceau că va dispărea, dar n-a dispărut! Dacă privim la viaţa Bisericii de după persecuţie, vedem încă urmele rănilor şi ale suferinţei, observăm miile de dificultăţi şi ne putem întreba la rândul nostru: oare învierea ei din anul 1989 a venit cu o adevărată noutate, schimbare, înnoire? Sau suntem încă prinşi într-un fel de buclă temporală şi încâlciţi prin întortocheatele căi ale acestei lumi? Dacă ştim să privim în lumina harului lui Dumnezeu, înţelegem că lucrurile s-au schimbat cu adevărat, dar nu aşa cum poate ne-am aştepta noi …
Să ne gândim şi la vieţile noastre: în aparenţă sunt la fel ca cele ale tuturor oamenilor de pe acest pământ. Avem bucuriile şi necazurile noastre. Nu suntem privilegiaţi, în sensul în care lumea înţelege în mod obişnuit acest lucru. Nu suntem scutiţi de încercări, de nedreptate şi de suferinţe. Tocmai din cauza unor astfel de recente suferinţe, Sfântul Părinte a consacrat Ucraina, Rusia şi întreaga lume Inimii Neprihănite a Maicii Sfinte. Aţi simţit vreo schimbare? Aţi văzut ceva extraordinar întâmplându-se? Şi totuşi, ceva esenţial se întâmplă în momentul în care Maica lui Dumnezeu intervine, dar nu aşa cum poate lumea se aştepta …

Iubiţi fraţi şi surori în Cristos,
Dumnezeu acţionează întotdeauna, însă după o logică diferită de cea a noastră, asumându-şi o logică a umilinţei, a iubirii, a respectului ritmului şi libertăţii noastre. El lasă o sămânţă în lumea şi în viaţa noastră, dar are nevoie de colaborarea noastră. După Înviere, lumea nu mai e la fel, dar văd cu adevărat acest lucru doar cei care lasă sămânţa noii Împărăţii să răsară în sufletele lor. Dacă nu suntem atenţi, şi nouă ni se poate părea că încercările şi suferinţa din vieţile noastre pledează în favoarea absenţei lui Dumnezeu, însă atunci când Botezul nostru nu este doar un înscris într-un registru, ci o sămânţă pe care o udăm zi de zi printr-o viaţă coerentă cu credinţa noastră, prin fapte înmiresmate de iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni, atunci şi doar atunci sămânţa devine un copac la umbra căruia ne adăpostim noi şi alţii de arşiţa acestei lumi. Atunci înţelegem că Isus, aşa cum ne-a promis, este alături de noi în fiecare clipă, ne ajută să ne ducem Crucea şi, mai mult decât atât, transformă crucile noastre în mijloace de mântuire pentru noi şi cei de lângă noi. Descoperim că Isus Înviat este cu noi tocmai în mijlocul unei vieţi aparent tipice acestei lumi, a unei existenţe obişnuite şi că acolo, în această Galilee a noastră, suntem chemaţi să-L întâlnim.

Ucenicii, după Înviere, sunt aceiaşi oameni, însă Spiritul Sfânt aduce în vieţile lor o noutate radicală. Sunt încercaţi, asupriţi şi persecutaţi, dar Isus Înviat este prezent în mijlocul lor, dăruindu-le o putere şi o pace care nu pot fi înlănţuite şi nici distruse. În acelaşi timp, rămân oameni fragili, care se poticnesc pe cale, dar se ridică din nou şi merg înainte.

Dacă ar fi să rezumăm, am putea spune că în viaţa Bisericii, în vieţile noastre şi în lumea în care trăim, nu vedem minuni şi semne aşa cum ne-am aştepta de multe ori. În schimb, măruntele şi banalele noastre gesturi de fiecare zi şi obişnuitele noastre vieţi devin minuni ale lui Dumnezeu şi, în mod tainic, vasele noastre de lut devin temple ale Spiritului Sfânt, iar existenţele noastre semne concrete de lumină şi sens pentru lumea în care trăim. Aceasta este extraordinara putere şi lumină a Învierii: aceea de a transfigura vieţile noastre şi ceea ce facem, bucuriile şi suferinţele noastre, veştile de războaie, crizele şi pandemiile, cu tot ceea ce se întâmplă pe faţa acestui pământ. Isus Înviat este prezent pe altarul Sfintei Liturghii, dar şi atunci când mângâiem un frate sau o soră ce suferă şi în micile şi banalele gesturi pe care le facem în fiecare zi, atunci când le înveşmântăm cu iubire. După Înviere, nu mai avem nevoie să vedem minuni, chiar dacă ele se întâmplă, fiindcă toată viaţa noastră este înmiresmată de parfumul Învierii şi devine o minune de viaţă, în care Mântuitorul este prezent în cel mai mărunt amănunt din existenţa noastră.

Iubiţi credincioşi,
Lumina Învierii, pe care am primit-o în Noaptea Sfântă, să ne aducă aminte de Lumina din sufletele noastre şi să o reaprindă dacă ea doar pâlpâia învăluită de nelinişti şi de tristeţe. Cântarea pe care cu toţii am înălţat-o să alunge frica morţii şi umbra ei din existenţele noastre, fiindcă Mântuitorul le-a călcat cu moartea Lui, dându-ne nouă, celor morţi prin păcat, Viaţa veşnică. Prin această minunată Sărbătoare a Învierii, nu mai suntem robi, ci am devenit parte a familiei lui Dumnezeu: Tatăl Ceresc ne este Părinte iubitor, Fecioara Maria adevărată Mamă, iar Biserica o casă pentru fiecare dintre noi.

Doresc tuturor o Sărbătoare a Învierii Domnului cu haruri şi binecuvântări cereşti!

Claudiu

Episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla