17 septembrie 2021

Eternitatea română a Transilvaniei şi revizionismul maghiar

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Înainte de a explica unele lucruri despre Ţinutul Secuiesc trebuie ca poporul român să ştie următorul lucru: UDMR-ul condus de Kelemen Hunor a ridicat din nou în Parlamentul României problema autonomiei Ţinutului Secuiesc, dorind autonomia respectivei regiuni româneşti. Dincolo de faptul că acest pseudo-partid încalcă Constituţia României în mod repetat, el aruncă cu noroi fără jenă pe obrazul românilor. În cele ce voi expune, voi explica cum “stă treaba” în judeţele româneşti în care conducerea politică de la Budapesta, prin această falangă numită UDMR agită spiritele în Transilvania, aşa cum Budapesta procedează şi în Ucraina, Serbia, Slovacia.

În politică nu există sentimente! În politică există doar interese şi inteligenţă! Cine vorbeşte despre sentimente în relaţiile internaţionale… ori face propagandă de circumstanţă, ori face voluntar sau involuntar jocul adversarilor. Trebuie să specificăm că la sfârşitul secolului al 15-lea Liga Creştină (Imperiul Romano-German, care era o Europă catolică) nu putea accepta apariţia unei mari puteri ortodoxe în această parte a continentului. Restrângând aria la care voi face referire în continuare, trebuie subliniate următoarele aspecte:

  • Potrivit izvoarelor istorice, secuii sunt urmaşii avarilor de neam turcic sau oghuz, care au întemeiat două puternice kaganate în Pannonia în anii 567-587 sub conducătorul lor de atunci Baian. Împotriva acestora Imperiul Carolingian a întemeiat marca de graniţă cunoscută astăzi sub numele de Austria (Ostmark) în anul 782, declanşând astfel prin Carol cel Mare în anul 788 un război de lungă durată încheiat de-abia în anul 805. La venirea tribului maghiarilor finici, în fruntea unui conglomerat de triburi turcice, secuii (avarii de atunci) se aflau dincolo de Carpaţii Păduroşi, adică în Ucraina transcarpatică de astăzi.
  • Când maghiarii au cucerit teritoriile dintre Muncaci şi Ung (de unde numele de ungur, luat de noul popor euro-asiatic, format din maghiarii finici, kazari, pecenegi, bascurzi, bulgari, cumani, slavi, germani romanici din Pannonia) secuii se aflau deja in ducatul lui Menumorut. Abia în anul 903, conducătorul maghiarilor pe numele său Arpad îşi trimite oştirile în ducatul românului Salanus, care se afla între Tisa şi Dunărea de mijloc. În realitate Ţara Ungurului cucerită de maghiari de la români se numeşte nu Ungaria, ci Ucraina subcarpatică, numele de Ungaria a apărut asupra teritoriilor pe care avea să le cucerească Arpad începând cu anul 903 la vest de Tisa şi în care se va forma ca rezultat al unui îndelungat proces etnogenetic viitorul popor modern ungar.
  • După 1217 se extinde suzeranitatea dinastiei vlaho-maghiare a urmaşilor lui Arpad spre est. Asistăm în această perioadă, timp de câteva generaţii, de maghiarizare a secuilor, românilor, inclusiv a saşilor prin obligativitatea acestora de a trece la o nouă religie, şi anume cea catolică. Trebuie subliniat faptul că maghiarii au dispărut în procesul de etnogeneză a poporului ungar, aşa cum tracii au dispărut în cadrul etnogenezei româneşti, ca şi celţii în cadrul etnogenezei franceze sau spaniole. Conform acestor izvoare istorice (Annales Regni Francorum, Poeta Saxo, Annales Fuldense) secuii (urmaşii avarilor) se aflau în vecinătatea Carpaţilor Orientali nu de un mileniu, ci doar de 700 de ani, pentru că secuii nu au contribuit niciodată la etnogeneza ungară.
  • Regiunea românească pe care astăzi ungurii şi ungurizaţii (maghiarii) o revendică în limba ungară, nu secuiască / avară, în numele defuncţiilor secui, drept Ţinut Secuiesc (adică ar vrea să zică Unguresc) era numită de Cancelaria ungară la jumătatea secolului al 13-lea Ţara Vlahilor şi Secuilor.
  • La 1437 s-a înfiinţat Unio Trium Nationum, unde în proporţie de 60% locuitorii erau vlahi. Trebuie subliniat faptul că la recensământul din 1992 doar 1200 de persoane s-au declarat secui, iar la recensământul din 2002, doar 299 de persoane s-au mai declarant secui. Observăm astfel scăderea procentului de populaţie secuiască din aceste regiuni. Astfel apare întrebarea logică despre ce Ţinut Secuiesc mai putem vorbi? Ce s-a întâmplat cu restul? Poate ar putea să ne explice Levente Borbely (din Cristur cu al său “Forum al Tinerilor Secui”) care este mult hulit de stalinisto-horthyştii Laszlo Tokes, Marko Bela, Gyorgy Frunda şi Szasz Jeno, care până nu demult aveau o limbă proprie, total diferită de cea “maghiară”, adică ungară. Aceştia sunt câţiva dintre cei care urlă astăzi în ungureşte că vor autodeterminare pentru “maghiari”, adică, scuzaţi, pentru secui. Ofensiva s-a dezlănţuit prin Biserică şi autoritatea laică, fruntaşii secuilor şi ai unora dintre români căzând pradă catolicismului, devenind astfel nişte înstrăinaţi (csangani – ceangăi)

Abordând prin prisma istoriei raportul ungur-maghiar, ar fi ca şi cum noi, românii, urmaşii tracilor am fi proclamat la 1 Decembrie 1918 că în hotarele lui Burebista (de la Dunărea de mijloc, Buda şi Bratislava de astăzi, până la Nipru) nu mai trăiesc români, unguri, saşi, secui, ţigani, ruşi, ruteni, evrei, armeni, greci, etc., ci o singură naţie omogenă numită Naţiunea Tracă. Desigur că aşa ceva nu se poate… Intelectualii noştri de astăzi nu abordează această problemă în mod tranşant şi clar, ei suferind de lene şi suficienţă şi mimează caricatural patriotismul. Noi nu avem, ca români autentici, cu ce răspunde, deoarece avem foarte mulţi bursieri Soros şi indivizi precum Răzvan Ungureanu, Lucian Boia şi mulţi pseudo-filozofi ca Sabin Gherman, ca Pleşu, Manolescu, Blandiana. Pentru că astăzi se împlinesc 132 de ani de la moartea marelui nostru poet naţional Mihai Eminescu se cuvine cu pioşenie şi smerenie să îl pomenim ca pe un mare român şi să îi inserăm în acest material câteva versuri cu tâlc: “De ani şi ani cădeţi în hău,/ Nimic nu vă mai merge./ Ruşine să vă fie-n veac,/ Că v-aţi trădat străbunii/ De parcă n-aţi fi pui de dac,/ Ci rude-aţi fi cu hunii!/ Lăsaţi pe-ai voştri guvernanţi/ Să vă înece-n smoală/ Să fiţi doar simpli figuranţi/ În ţara voastră goală.” Aceştia şi mulţi alţii ca ei au jonglat cu Istoria şi cu termenii ungur, maghiar, secui încât astăzi, dacă ar fi să le acceptăm balivernele ar însemna să afirmăm răspicat că pe teritoriul României nu există o minoritate ungurească în măsură să intereseze Ungaria şi că în Covasna, Harghita, Mureş, Sălaj, Cluj nu există unguri. Totuşi este bine că mai sunt oameni precum Hasdu Gyozo şi Horvath Dezideriu, cetăţeni români oneşti, creatori în spirit european care duc mai departe flacăra demnităţii ungurilor din România şi a puţinilor secui care mai sunt. Aceştia au reuşit să respingă într-o manieră elegantă şi decentă ideea de revizionism în Transilvania.

În faţa provocărilor revizionismului, a Holocaustului şi Genocidului care ni se pregăteau şi nouă şi altora (inclusiv secuilor) am avut minţi luminate precum Nicolae Iorga şi Gheorghe Brătianu, apărători ai drepturilor ungurilor din România precum şi a secuilor şi vlahilor români în faţa revizionismului unguresc. Trebuie spus în mod răspicat că Ungaria cheltuieşte sume imense pentru propaganda revizionistă. Conducătorii Ungariei (şi la noi de altfel se întâmplă acest lucru) vorbesc în numele poporului, folosind pe întreg parcursul propagandei lor revizioniste în mod iraţional banii poporului ungar, având tot interesul să ţină poporul într-o stare de ameţeală şi inducând ideea că tot ce este rău şi nefericit se datorează Trianonului. Aceşti conducători de la Budapesta ar trebui să aibă grijă să nu se afle că această întreagă propagandă revizionistă este o afacere a câtorva sute de aristocraţi, moşieri şi altora asemeni lor înfometaţi de afaceri, bani şi putere. Aceştia au avut tot interesul ca presa internaţională să cânte pe aceeaşi strună despre aşa-zisele atacuri la adresa minorităţii (presă ce îi slujeşte cu devotament), căci numai aşa au putut şi pot ţine în veşnicul întuneric milioane de indivizi din poporul maghiarizat al vechilor secui / avari. Incitarea la nesupunere civică a unor funcţionari publici din minoritatea maghiară aflată în serviciul neloial României este un alt exemplu că Budapesta se implică în mod direct în treburile interne ale ţării noastre. Este o obligaţie elementară a funcţionarului de stat să vorbească şi să scrie în limba statului căruia îi mănâncă pâinea. Nu există în lume vreun stat care nu ar cere acest lucru. Şi acum pun întrebarea: oare în Ungaria a fost vreun angajat minoritar care să nu ştie ungureşte? Oare statul Ungar ar fi permis ca un minoritar român să nu cunoască limba ţării? Exclus aşa ceva.

Conducerea politică de la Budapesta a încercat şi încearcă deznaţionalizarea neungurilor inventând o nouă politică de stat căreia i s-a dat definitiv numele de Maghiarizare prin revizionism. Prin acest material eu, autorul, atrag atenţia şi să mi se audă cuvântul până la Budapesta şi chiar mai departe, către Viena: că în Transilvania nu se doreşte revizuire, iar maghiarimea şi saşii transilvăneni nu doresc decât să trăiască în linişte, pace şi bună-înţelegere cu celelalte etnii conlocuitoare. Aşadar, spun un NU! hotărât revizionismului de orice fel. Trebuie să fie clar pentru totdeauna că astfel de încercări şi de aţâţare la ură interetnică pot produce un efect de bumerang cu consecinţe devastatoare pentru cei ce au avut inconştienţa să îşi dorească aşa ceva. Transilvania, ca şi Moldova, ca şi Basarabia, ca şi Dobrogea, ca şi Banatul şi Vechiul Regat sunt veşnic şi pentru totdeauna teritorii româneşti, şi toate acestea înseamnă România!