24 octombrie 2021

EURO-2020: PRIMELE DOUĂ (ÎN)2-IMI DIN 8-IMI

Sport EURO 2020
Distribuie pe rețelele tale sociale:

Aseară a început faza optimilor de finală ale Euro-2020. Despre primul meci, dintre Țara Galilor și Danemarca, ne-am îndoit, după slaba calitate fotbalistică a galezilor, că ar face parte din optimi. Mai curând, din curtea școlii. Noroc că au salvat spectacolul jucătorii danezi. Care s-au gândit și la colegul lor Eriksen, ieșit din spital, și care i-a și vizitat în cantonament, dar va fi pe stadioane doar spectator.

În fine, aseară la Amsterdam, a fost ploaie, Nu, nu din cer, ca pe la noi, ci din puhoiul de spectatori veniți din țara mai apropiată, Danemarca (vreo 500 de kilometri, să-i faci și cu trotineta electrică, dacă ești microbist), să-și susțină conaționalii. Și au reușit, fiindcă a fost și ploaie de goluri, patru la zero, date în poarta galezilor. Dacă nu se prezenta la joc, Țara Galilor, pierdea doar cu 3-0…

Spectacolul l-a început danezul Kasper Dolberg, blondul ( aoleo, o fi rasism și dacă te legi de culoarea părului?), care joacă la Nice, și care ne-a încântat cu o dublă, în minutul 27 și, la începutul reprizei a doua, în min.48, când a primit o pasă ca pe tavă, în careul advers, chiar de la un fundaș…galez. Apoi Maehle, de la Atalanta, în min.88 și Braithwaite, de la Barcelona, în min.90+6, cu ajutorul VAR-ului, au pecetluit soarta meciului. Care, cum spuneam, a fost anost, plictisitor, că-ți venea să adormi, s-au să  comutezi la niște comedii. Danezii, mult mai buni decât adversarii lor, s-au mișcat bine, au luptat ca Vikingii și i-au trimis pe galezi în vacanță estivală. Că, te și miri cum au ajuns în optimi, fiindcă le-ar mai trebui niște fundași, niște mijlocași, ceva înaintași ( cu Bale nu se face primăvară) și o minge nouă. Iar danezii, după niște bericele, se refac , se odihnesc și îi așteaptă, după un drum lung, tocmai la Baku, în Afganistan, pe 3 Iulie, în sferturi, pe olandezi, sau pe cehi, care se duelează diseară la ora 19, la Budapesta.

Cea de a doua optime, de la Londra, dintre Italia și Austria, a fost altă mâncare de pește. Meci frumos, faze palpitante, cu suspans, prelungiri și cu VAR. A câștigat cu 2-1 și merge mai departe, cum era de așteptat, Italia. Dar n-a fost chiar așa ușor pentru italieni. Vecinii tirolezi au fost egalii lor; și în joc și pe tabela de marcaj, până în minutul 95, când a deschis scorul Chiesa, cu un dribling scurt, a la Dobrin, iar Pessina, în 105 a liniștit “cizma” cu 2-0.

Austriecii au jucat bine, bătăioși, organizați, ca…nemții, deh, ( cum i-om fi bătut noi în sept. trecut, la ei acasă, la Klagenfurt?). Azi-noapte au dat și un gol macaronarilor ( tanti UEFA, e rasism să apreciezi mâncarea unora?), prin minutul 65. Mare veselie, mare la austrieci; îmbrățișări, pupări, trânte…Doar două minute. VAR-ul a adus tristețe. A anulat golul pentru un ofsaid de…doi milimetri. Și ce frumos pasase Alaba(uf, ce nume?!) cu capul. Omul de 50 de milioane, VIP-ul partidei de aseară, jucătorul anului în Austria în 2011, transferat recent de Real Madrid de la Bayern München.
Meciul a intrat iar în trepidații și palpitații în min.114, când Kalajdzci, de la Stuttgart, a marcat pentru austrieci. Au urmat șase minute de foc, dar italienii cu Bonucci, fără Chiellini, protejat, și-au adus aminte că sunt autorii sistemului catenacio în apărare și au ținut de 2-1 până la final.
Jucătorii lui Mancini îi așteaptă, la München, pe 2 Iulie, ori pe belgieni lui Lukaku, ori pe portughezii lui Ronalodo, care se vor încăiera azi, la ora 22, la Sevilla. Va fi un meci ca de finală, nu de optimi.
Vizionare plăcută și trai bun cu doamnele!

DUMITRU BUJDOIU