Publicat: 22 Ianuarie, 2013 - 10:04
Corespondență de la Bruxelles

"Bătălie" pentru nominalizarea succesorului premierului luxemburghez Jean-Claude Juncker la cârma Eurogrup s-a încheiat - ministrul olandez, Jeroen Dijsselbloem, fiind confirmat luni seara în această funcţie, de către miniştrii de finanţe din zona euro.

Finalul bătăliei poate fi rezumat conform zicalei "când doi se ceartă, al treilea câştigă". Cu alte cuvinte, Dijsselbloem a reuşit această perfomanţă, la doar 3 luni de la nimirea sa în funcţia de ministru de finanţe, şi pentru că Paris şi Berlin nu au reuşit să treacă pentru propriile orgolii. Rivalitatea dintre reprezentanţii celor două ţări, care au încercat să ocupe acest post strategic pentru guvernarea zonei euro, a determinat alegerea ministrului olandez, chair dacă iniţiat s-a vorbit de posibilitatea unui tandem între miniştrii francez şi german de finanţe, respectiv Pierre Moscovici şi Wolfgang Schaüble.

Ulterior, Germania a insistat ca preşedintele Eurogrup să vină dintr-o ţară cotată de agenţiile de rating cu «triplu A». Mai exact, să aibe o politică bugetară riguroasă. Ca atare, erau vizate Finlanda şi Olanda. Candidatura finlandeză a fost respinsă pentru că reprezentantul său în Comisia europeană, Olli Rehn, este deja comisar european pentru politică monetară. În aceste condiţii, Dijsselbloem a rămas singur în cursă. În plus, au existat voci, în rândul membrilor zonei euro, care au insistat ca liderul acesteia să vină dintr-o ţară "mică", tocmai pentru a evita monopolul Germaniei sau al Franţei în luarea deciziilor pentru zona euro. Lucru confirmat de ministrul irlandez Michael Noonan, care a spus, la sosirea la reuniunea de Bruxelles, că, "în general, am dori ca titularul acestei funcţii să vină dintr-o ţară mică". Pentru a se asigura de sprijinul omologilor săi, oficialul olandez a vizitat, în ultima perioadă, mai multe capitale din zone euro. Dijsselbloem a declarat, la sosirea la Bruxelles, că, "principala sarcină" de îndeplinit va fi "continuarea procesului de restabilire a încrederii în moneda euro", lucru care va constitui baza consolidării creşterii economice şi a creării de noi locuri de muncă.

Înfiinţat în 1997, Eurogrup era coordonat iniţial de către ţara care deţinea preşedinţia semestrială a Uniunii Europene. În 2005, statele UE au decis să nominalizeze la cârma Eurogrup un reprezentat al uneia din ţările din zona euro, Juncker fiind primul său preşedinte. El a acceptat în iunie 2012 o prelungire a mandatului cu şase luni, cu condiţia nominalizării, de către ţările din zona euro, a unui nou preşedinte. Eurogroup este reuniunea celor 17 şefi de stat şi de guvern din zona euro şi vizează  coordonarea politicii economice. Odată cu declanşarea crizei datoriilor suverane această instanţă a devenit din ce în ce mai importantă. Juncker a renunţat la şefia Eurogrup pentru a se concentra pe activitatea la nivel naţional, pe de o parte, dar şi pentru a da posibilitatea compatriotului său, Yves Mersch, de a prelua un post în conducerea Băncii Central Europene (BCE) în detrimentul Spaniei.