Publicat: 4 Octombrie, 2013 - 08:56

Joi, fanii echipei Pandurii Târgu Jiu, în special, şi toţi românii, în general, au avut un motiv de bucurie, în urma primului punct obţinut de această echipă în Europa League, printr-un valoros egal obţinut în deplasare, pe terenul celor de la Pacos, prin reuşita lui Momcilovic.

 


Pandurii au început meciul în forţă, încă din minutul 5 Ciucur şutând îndrăzneţ spre poarta portugheyilor, dar mingea a fost respinsă de apărarea lusitană.

Câtevs clipe mai târziu, Momcilovic şutează la colţul scurt, din careu, şi înscrie, deschizând scorul! Era de abia minutul 6 şi visul românilor începea.

În minutul 10, Matulevicius a încercat să ridice scorul pentru Panduri, dar a fost oprit de defensiva portughezilor.

A urmat un atac hotărât al lusitanilor, care au preluat iniţiativa, ratând câteva ocazii bune, dar, în minutul 38, Pandurii au pierdut o colosală ocazie de a îşi majora avantajul, după ce Breeveld a şutat puţin peste poartă mingea primitp de la Momcilovic.

Prima repriză se încheia cu un avantaj, fragil, dar totuşi existent, al echipei româneşti.

La doar patru minute după reluarea partidei, Rui Miguel înscrie din careu, restabilind egalitatea.

Egalarea i-a încurajat pe portughezi, care au încercat în continuu, dar, în minutul 80, Buleică ar fi putut aduce victoria Pandurilor, printr+un şut de la 18 metri de poartă.

Ultimele minute de meci nu au mai adus niciun gol, astfel încât echipa românească a obţinut primul său punct, care alimentează optimismul lui Marin Condescu, preşedintele Pandurilor, care consideră că sunt şanse ca echipa sa să termine pe locul doi în grupă şi să se califice în primăvara europeană.

În celălalt meci al grupei, Dnipro a fost învinsă, pe teren propriu, de Fiorentina, cu scorul de 2-1.

După cea de a doua partidă, Pandurii ocupă locul trei în grupă, dar visul lui Condescu poate fi atins. După ce Steaua Bucureşti a pierdut orice şansă de a termina grupa sa pe alt loc decât ultmul, românii pot spera la o evoluţie bună a Pandurilor.

1 Fiorentina 2 2 0 0 5 1 4 6
2 Dnipro        2 1 0 1 2 2 0 3
3 Pandurii     2 0 1 1 1 2 -1 1
4 P.Ferreira  2 0 1 1 1 4 -3 1

Rezultate Europa League:

Grupa A

Kuban Krasnodar - Valencia 0-2
Swansea City - St. Gallen 1-0

Grupa B

Ludogorets - Dinamo Zagreb 3-0
Chornomorets - PSV 0-2

Grupa C

Esbjerg - Salzburg 1-2
Elfsborg - Standard Liège 1-1

Grupa D

Rubin Kazan - Zulte-Waregem 4-0
Wigan Athletic - Maribor 3-1

Grupa E

Dnipro Dnipropetrovsk - Fiorentina 1-2
Paços de Ferreira - Pandurii Târgu Jiu 1-1

Grupa F

APOEL - Eintracht Frankfurt 0-3
Bordeaux - Maccabi Tel Aviv 1-2

Grupa G

Rapid Viena - Dinamo Kiev 2-2
Genk - Thun 2-1

Grupa H

Sevilla - Freiburg 2-0
Slovan Liberec - Estoril 2-1

Grupa I

Rijeka - Real Betis 1-1
Olympique Lyonnais - Vitória Guimarães 1-1

Grupa J

Legia Varșovia - Apollon 0-1
Trabzonspor - Lazio 3-3

Grupa K

Anzhi Makhachkala - Tottenham Hotspur 0-2
Tromsø - Sheriff 1-1

Grupa L

Șahtior Karagandy - Maccabi Haifa 2-2
AZ - PAOK 1-1