Publicat: 29 Iulie, 2019 - 08:14

 5.  Cele trei profetii .  Ce “principii vitale” stau la baza evolutiilor din viitorul apropiat a “sistemului european” (prin care de regulà se intelege acela al UE)? Tema de dezbatere degajatà de o asemenea intrebare a mobilizat analisti geostrategici, scriitori (unii de science fiction), oameni politici, publicisti etc.Nu lipsesc supozitii ce penduleazà intre imaginatia catastroficà si sperantele mirobolante. Un ràspuns la intrebare a incercat sà configureze si  profesorul emerit Giulio Tremonti (n. 1947) intr-o carte cu un titlu extrem de atràgàtor : Cele trei profetii. Insemnàri pentru viitor (Le tre profezie. Appunti per il futuro, Ed. Solferino, 2019), devenità foarte repede un adevàrat bestseller. Giulio Tremonti este un personaj extrem de cunoscut in lumea economicà si financiarà a Italiei si Europei. Biografia lui intelectualà este  complexà si este dificil de rezumat in cateva fraze. Este la fel de nuantatà precum scrierile sale. Si-a inceput cariera universitarà la 27 de ani ca docent  in materia dreptului tributar. Intre 1979-1990 a fost consilierul ministrilor de finante socialisti Franco Reviglio si Rino Formica. Era apropiat de vulcanicul leader socialist Gianni De Michelis si de curentul acestuia in PSI, in cota càruia càruia  s-a si prezentat in 1987 la alegerile pentru Senat.  A fost ministru de finante in primul guvern Berlusconi (1994-1995) si de trei ori a fost ministru al economiei si finantelor (2001-2004; 2005-2006; 2008-2001)  in guverne conduse tot de Silvio Berlusconi. O personalitate cu vastà culturà politicà si o la fel de vastà experientà, Tremonti este autorul unor alte càrti de succes in care a abordat probleme arzàtoare ale lumii contemporane. Trimit, pentru actualitatea problematicilor dezbàtute, doar la alte trei, comentandu-le in mod ultra sinetic.

In Teama si speranta (La paura e la speranza. Europa: la crisi globale che si avvicina e la via per superarla, Mondadori, 2009) (Fig. 1) Tremonti se ocupà de aspectele negative ale unei globalizàri care produce  somaj  si impinge nivelul salariilor  la limita minimà a existentei, genereazà crize financiare, instabilitate, frictiuni internationale.  Printre manifestàrile simptomatice ale  declinului Europei identifica descresterea demograficà si a capacitàtilor si volumelor productiei industriale. Printre cauzele declinului indica inertia si erorile politicii si suprapunerea acestora peste necrutàtoarele dinamici ale operatiunilor marilor grupuri financiare   aflate in pozitie dominantà in esichierul finatei mondiale.

In Minciuni si adevàruri (Bugie e verità. La ragione di popoli, Mondadori Milano, 2014) (Fig. 2) Tremonti s-a ocupat de motivele care au impins Italia in paradoxala crizà economicà si politicà ce in anul 2011 au dus la demiterea guvernului Berlusconi si impunerea (de càtre presedintel Napolitano si organismele UE + Germania) unui “guvern tehnic” (condus de fostul comisar UE, senatorul pe viatà Mario Monti).  “Tehnicianul” Monti avea sarcina (ca si in Romania modestul euro-birocrat Ciolos) sà punà “finantele in ordine”. Substanta càrtii a fost descrisà chiar de Tremonti in felul urmàtor: “ A fost ca si cum cinci camiaoane enorme plecate de la bazà in timpi diferiti si-ar fi dat intalnire la trecerea peste acelasi pod care deja era periculos prin chiar constructia sa: “democratia deficitului”, punctul de plecare, din anii ’70, a celei de a treia datorie publicà din lume, blestemul nostru national; deconstructia-privatizare a Statului, cu crearea in flancul acestuia a unui “Stat paralel” si mai mare, costisitor si paralizant; cumularea nebuneascà a decentràrii administrative si a federalismului constitutional; fortarea timpilor si modului intràrii Italiei in euro; in sfarsit globalizarea. Intre august-noiembrie 2011, pusà in miscare de uriase interese externe, “a cincea coloanà” a minat in fine pilonul portnt al acelui pod. Astàzi in Italia nu se cumpàrà, nu se angajeazà, nu se fac investitii. Altàdatà, alàturi de costuri se aflau si castiguri, acum au ràmas doar costurile.  In aceste pagini se formuleazà propuneri concrete , precum “repatrierea” datoriei publice, intreprinderea liberà intr-un Stat liber, o fiscalizare futuristicà in simplitatea ei. Dar toate acestea se pot realiza dacà Tara va sti sa reintre in posesia suveranitàtii nationale, alegand un Guvern care sa fie expresia unei majoritàti populare si ca atare destul de puternic incatà sà poatà face, fàrà aventurisme si traume, pasii necesari pentru a da incredere cetàtenilor in prezent si sperantà in viitor”.  Textul pare un fragment analitic complectat cu elemente de program politic in parte social, in parte suveranist, in parte democrat-populist.  In ce priveste “majoritatea popularà” in màsurà sa confere  putere guvernului, fàrà aventurisme si fàrà traume, am vàzut cu totii  ce s-a intamplat  in Grecia   cu “mandatul popular”   obtinut de Tsipras  prin referendum-ul consultativ din 5 iulie 2015 care privea planul de austeritate propus de creditorii, prin Troika (Comisia UE, BCE, FMI), in schimbul unui nou program de suport financiar. Grecii au spuns “nu” in proportie de peste 61%. In scurtà vreme insà guvernul a foststrans cu usa si s-a  predat cu arme si bagaje. Prin aplicarea “planului de austeritate” situatia economicà a tàrii din dramaticà a devenit catastrofalà. Dupà “executarea misiunii” de acceptare care a dus la o  pauperizare de masà, guvernul, pentru executa planul de “reintrare in paramentri” a trebuit sa cedeze principalele active ale statului. Ca ràsplatà pentru “rezultatele obtinute, constand in principal in generalizara sàràciei, disparitia ocaziilor de muncà, pauperizarea tàrii si vinderea ei in hàlci societàtilor Statelor-rechin ,  primul ministru a fost,la recentel alegeri, defenestrat de electori impeunà cu partidul sàu càruia i se atribuie dezastrul.  Speranta intr-un tratament mai bland din partea intoxicatorilor cu credit s-a evaporat insà imediat dupà alegeri, chiar dacà la conducerea Greciei se aflà, cum ar spune cancelara rigoristà de la Berlin, “unsere Freuden”.  Criza si suferinta Greciei continuà. Intr-o “socieate fluidà”, ca sa reluàm expresia unui cunoscut sociolog, nu se poate conta pe “majoritatea popularà” dacà faci pe dos decat ceea ce ai cerut tuturor sà-ti cearà. Cazul Tsipra este un clasic aviz pentru amatoriii de piruete. Din pàcate mereu neascultat…

Mundus furiosus. Il riscatto degli Stati e la fine della lunga incertezza, Mondadori, Milano, 2016) (Fig. 3) este o carte despre tirania stupiditàtii.  Prostia constà, dupà Tremonti, in a face pagube cand incerci sà astupi gàurile ce pun in pericol securitatea edificului in loc sà-l reconstruiesti… Titlul càrtii - care este si titlul unei càrti a lui Jansonius (Mundus Furiosus, Amsterdam, 1596) (Fig. 3) a se inspirà de la modul in care era denumità Europa in secolul al XVI-lea pentru avantul cu care se nàpustise in spatiile  atlantice. Frenezia cu care in Europa acelui timp navigatori, aventurieri, ràzboinici, regate si imperii ridicasà velele propriilor coràbii spre pàmanturile exotice ale fàgàduintei, pàrea a fi multora asemuitù furiei eroice – “eroico furore” - a vestitului personaj al lui Ariosto din “Orlando furioso”, poem devenit celebru incà din anul publicàrii, 1616.   Personajul lui Ariosto este un om al vremii, irational, nebun; furia sa deterioreazà propria ratiune.  “Furiosus” este pentru Tremonti si mediul  lumii europene de astàzi, cu finanta sa generatoare de cutremure sociale, cu migratiile provocate de proliferarea sàràciei in imediatele noastre vecinàtàti sau de ràzboaiele la  care de multe ori Europa noastrà (aceea subinteleasà, adicà UE) a asistat pasivà sau a participat ca pacificator, dupà distrugeri fàcute de “aliatii nostri”,  cu retele sociale care in loc sa contribuie la consolidarea democratiei, cum se pàrea la inceputurile lor, au contribuit la erodarea acesteia,  cu distrugerea meritocratiei ssi proliferarea tribunilor demagogi si confuziei institutionale. Iesirea din impas a Europei (UE) = Mundus furiosus  ii apàrea lui Tremonti in 2016, anul tipàririi càrtii, posibilà numai printr-o refondare a principiilor de functionare. Trebuie iesit, considera el, din chingile regulilor europene care franeazà avantul in cometitia globalà; este necesar sa se franeze mecanismul de bail-in pentru a impiedica excesul de putere al  finantei. Uniunea Europeanà dupà el nu are sanse de a se afirma ca o fortà coerentà in plan socio-cultural, politic si economic decat transformandu-se intr-o Confederatie de state suverane.

Se pot desigur impàrtàsi sau neimpàrtàsi aceste pàreri, dar ele si-au fàcut deja simtità prezenta in spatiul public si dreptul lor la existentà nu poate fi negat. O consistentà parte a organelui legislativ al Uniunii, simbol al democratiei reprezentative ce stà la baza vietii politice  din statele ce o compun, impàrtàseste cel putin partial aceste idei.  Acel 1,7%. De pildà, care face diferenta, dacà luàm ca parametru procentul “victoriei in alegere” (51,7%) realizat de doamna Von der Leyen, nu este suficient ca sà justifice, in perspectivà, o fortare a regulilor in numele “victoriei europenismului”. Domnia sa a inteles se pare situatia, motiv pentru care s-a prezentat la investiturà cu un discurs generic constructiv.

 Revenim insà la  “Cele trei profetii” a lui Tremonti. Este o carte in care se incearcà a se propune ca prin cateva chei de lecturà simbolice fie prezentatà pe intelesul tuturor fenomenologia degeneràrii sistemului de organizare productivà si socialà a vremurilor modernitàtii noaste, ce nu pot fi definite fàrà surprinderea contradictiilor create de dezlegarea de teritoriul natural sau de origine al sistemelor productive, de crizele statelor, de volatilizarea proceselor economice reale prin suberfugii financiare speculative, de proliferarea infrastructurilor imateriale a càror valoare este in majoritatea situatiilor definibilà prin efecte imateriale.  Tremonti recurge in propunerea cheilor de lecturà la textele a doi geniali autori, Goethe si Leopardi, in operele càrora speculatia filosoficà isi dà mana cu imaginatia literarà si la opera un filozof pragmatic , Marx, adept al limbajului clar chiar si atunci cand acesta este caracerizat de o expresivitate cu valente metaforice. In ce ne privest vom purcede in prezentarea “celor Trei Profetii” incercand, pe cat posibil, a ne  mentine si in cadrul ordinii cronologice a alcàtuirii si publicàrii textelor din care ele au fost degajate de Tremonti. "Faust. Erster Teil" (Faust. Partea intaia) a apàrut in 1808, Faust. Zweiter Teil (Faust. Partea a doua) in 1832; “Zibaldone” al lui Leopardi a fost scris intre 1817-1832; Manifestul Partidului Comunist al lui Marx a fost publicat in 1848.

“Prima profetie”, care este si titlul primului capitol al càrtii. Acesta are un sutitlu (“Haos”), cu referintà clarà, din lecturà, la ceea ce crede  autorul cà se intamplà in timpurile noastre in domeniul economic-financiar.  I se pare lui Tremonti cà respectiva profetie a fost formulatà de Goethe, pusà fiind de el in contextul dialogului lui Mefisto cu Faust din opera omonimà. (Fig. 4) Ea priveste idea de echivalare a valorii incorporate in obiecte si màsurabile urmand criterii ce tin seama de realitatea materrrialà a acestora cu imaterialitatea notiunii de incredere in baza càreia se stabileste posibilitatea de a conferi valoare. Referirea directà este la degenerarea raportului intre economia realà si finantà. Totul pleacà, explicà Tremonti, de la “falimentul regatului” si de la idea lui Mefisto care invocà principiul de drept roman dupà care “ceea ce este in subsol apartine suveranului”. In baza acestui principiu, continuà Tremonti urmand rationamentul lui Mefisto, “ suveranul nu trebuie neapàrat sa extragà aurul din subsol; este suficient sà afirme cà aurul existà si toti (creditorii – n.n.) vor avea incredere in el acceptand bucàti de hartie care astfel incorporeazà cuvantul sàu, concretizand o polità mefistofelicà. Si asa cum Faust si Mefisto  ii explicà suveranului, aceastà procedurà se poate repeta la nesfarsit,  fiind astfel posibil a se plàti vechile datorii facand noi datorii, plàtind dobanzile primilor cu bani celor de ai doilea, cu magia care permite a se crea ex nihilo (din nimic), si fàrà limite, o bogàtie de tip nou, imaterialà si infinità, ca in zborul liber al “biletelor inaripate” “. Tremonti remarcà faptul cà Goethe fusese ministru de Finante la curtea de la Weimar si cà in ce priveste teoria valorii titlurilor imateriale vehiculatà de Mefisto si Faust este posibil sà se fi inspirat din istoria realà a titlurilor emise  in Franta in timpul regentei ducelui d’Orleans (1715-1723), la sugestia economistului scotian John Law (1671-1729). Acesta a pus pe picioare la Paris, prin banca de el creatà (Banque Générale), un sistem financiar alimentat de cresterea masei  de “bilete monetare”, pentru a càror emitere primise privliegiul. In 1717 Law a fondat Compania Occidentului (numità si Compania Mississipi). In anul urmàtor banca sa a devenit Banque Royal si a primit garantia Statului.  In scurt timp Compania Mississipi, participatà de Banque Royal, a cumpàrat cu emisiunile de monedà-hartie  garantate, alte companii topite astfel in ceea ce a devenit Compania Indiilor. Din acel moment mecansmul speculativ  legat de valoarea enormà atribuità potentialului economic al Louisianei  si alimentat de emisiunile de titluri garantate dar fàrà acoperire realà nu a mai putut fi stàpanit. In ianuarie 1720 Banque Royal si Compania Indiilor fuzioneazà. Dupà doar aproape 4 luni se constatà cà  “bula” speculativà avusese ca efect decllansarea primei bancrute din istoria modernà a finantei. In plasa “Sistemului Mississipi” au càzut numerosi cumpàràtori de actiuni, “stràmosii” actionarilor care in timpuri recente s-au confruntat cu probleme similare. (Fig. 5)  “Prima profetie” privitoare la realitatea vremurilor noastre ar consta deci, dupà Tremonti, in adoptarea unui sistem de màsurare a valorii materiale care nu mai are legàturà cu realitatea obiectivà si este inlocuit cu o realitate imaginatà,  cu o promisiune de fericire-mantuire  prin posedarea inexistentului , cu o lume virtualà. Intr-o asemenea lume acoperirea monedei in aur sau argint este depàsità, nu poate fi luatà in consideratie, deoarece bogatia se poate crea, cum s-a spus mai sus,  “ex nihilo. (…), o bogàtie de tip nou, imaterialà si infinità, ca in zborul liber al “biletelor inaripate” “.

Nu m-as fi oprit asupra primului caz de bancrutà provocatà si incurajatà si de “politici de stat” dacà acesta nu ar fi legat indirect, peste timp, si de recenta confirmare de càtre PE a doamnei Von der Leyen ca presedinte al Comisiei UE. Cum am aràtat si in textul precedent din actuala serie (https://www.amosnews.ro/europenismul-fara-europeni-si-esichierul-destramat-iv-2019-07-24) confirmarea parlamentarà a numirii doamnei a avut cea mai strasnicà opozitie in PE (383 voturi pentru, 327 contra, limita majoritàtii fiind 374). Corului de “nu” al verzilor si opozitiilor sovraniste din PE, sunt de adàugat vocile critice ale unor oameni politici, printre care unele ale unor membri influenti ai partidelor ce au votat-o, prin reprezentantii lor.  Impotriva acestei numiri (ratificatà de PE) s-au ridicat si unele voci libere.  Citàm dintr-un precis motiv pe acea a filosofului si publicistului italian Diego Fusaro.  Intr-un text care incà circulà pe retelele de socializare, respectivul filosof,  suveranist convins, non-atlantist si – paradoxal - de formatie gramscianà , a pus in evidentà faptul cà in timpul crizei financiare grecesti distinsa doanà Von der Leyen a propus “ipotecarea rezervelor de aur ale Tàrii elenice ca garantie pentru imprumutul acordat de creditorii internationali” (https://it.blastingnews.com/politica/2019/07/von-der-leyen-fusaro-la-impallina-voleva-ipotecare-le-riserve-auree-della-grecia-002949751.html). Fusaro, intrand pe terenul spinos al procedurilor internationalizate ale finantei hràpàrete, pe care speràm in mod sincer, cà Doamna Von der Leyen nu le va incuraja, mentioneazà cà ipotizarea “ipotecàrii rezervelor de aur” era o màsurà atat de radicalà incat de ea “s-a distantat” chiar guvernul german condus de doamna Merkel. “Ati inteles – incheie filosoful post-gramscian – care va fi viitorul popoarelor europene?”. Aureola de tehnocrat pur a doamnei Van der Leyen a fost stirbità de o serie de dezvàluiri privind raporturile sale cu marea finantà si agentiilre de consultantà, precum si de neplàcute aprecieri asupra calitàtii tezei sale de doctorat, intratà in colimatorul vanàtorilor de plagiate, aceiasi care nu il iertaserà pe predecesorul sàu in scaunul ministerial al Apàrarii,  Karl-Theodor Zu Guttenberg. Chestiunea ce o privea  a fost musamalizatà cu strasnicie, spre deosebire de “cazul Guttenberg”. Fostul presedinte al Europarlamentului, Martin Schultz, a definit-o pe Von der Leyen “ministrul cel mai slab de la Berlin”. Cu un accent malitios a làsat sa se inteleagà cà “plasarea” ei la Bruxelles i-a convenit Cancelariei. S-a procedat potrivit principiului “promoveatur ut removeatur”…(https://www.ilfattoquotidiano.it/2019/07/06/commissione-ue-scandali-e-ombre-di-ursula-von-der-leyen-dalle-consulenze-esterne-fino-alle-accuse-di-plagio/5302909/)

Nu mà abtin de la stabilirea unei legàturi directe a atitudinii doamnei Van der Leyen in privinta datoriei Greciei cu   problema tonelor de rezervà de aur ale Romaniei aflate in stràinàtate, cu motivatia (teoreticà) a Bàncii Nationale, cà astfel se consolideazà imaginea   increderii intr-un bun plàtitor al imprumuturilor acordate. Guvernul are toate motivele – si mai ales toate drepturile – sà cearà redepozitarea in tarà a rezervei. Aceastà rezervà se aflà in realitate intr-o stare de potentialà ipotecare inlesnità de  extrateritorializarea bunului. Imi ingàdui sà-i aduc la cunostintà lui Mugur Isàrescu cà Romania nu este incà falità si nici in stare de ràzboi cu cineva, fapte in stare sà justifice extrateritorializarea. Dacà are alte informatii in legàturà cu starea realà a finantelor tàrii ar fi bine sà le facà publice…Nu suntem incà in timpul primului ràzboiului mondial cand din Bucurestiul pe pe cale de a fi ocupat  si guvernul pe cale de a se refugia la Iasi tezaurului romaniei i se càuta un custode. Momentan tràim din plin in epoca “biletelor inaripate” profetizate de Mefisto….

“A doua profetie” are legàturà directà cu pasajul in care Goethe exprimà  reactia lui Mefisto dupà insfàcarea sufletului lui Faust. Acesta urlà: “Her zu mir” (“Vino cu mine!”). Sufletul lui Faust - comentezà Tremonti - fusese dat in schimbul “unei vieti constelate de experiente noi si fantasmagorice, in schimbul unei lumi ce se schimbà neincetat intre realitate so fantezie, intre spatii nelimitate si raze polarizate, intre lumini si umbre, intre metamorfoze si legende milenare si alegorii in care, prin abstractizare este posibil orice, nimic fiind imposibil intrucat “Alles Vergängliche ist nur ein Gleichnis” (“Tot ce este efemer este doar alegorie”). Lui Tremonti i se pare a intrezàri in “Faust” al lui Goethe configurarea unei lumi asemànàtoare lumii virtuale pe care in zilele noastre ne-o infàtiseazà Reteaua (p. 68). Afirmarea prezentei noastre iluzorii in aceastà lume el o rezumà in formularea “Digito ergo sum”, parafrazare a celebrei formulàri a lul Descartes care valida existenta fiintei umane prin caracterizarea sa ca subiect capabil sà se gandeascà pe sine. In complexitatea retelelor virtuale ce formeazà marea Retea imaginarà, se intrezàreste posibilitatea complexitàtii unei uriase arhitecturi imaginare, a unei imense “catedrale digitale”, realizatà din componente de hardware si software adàugate si demolate neincetat de un numàr in continuà crestere de persoane fizice. In “catedrala digitalà” are loc o revolutie paralelà cu acea a globalizàrii. Diferenta insà intre cele douà revolutii paralele constà in faptul cà  timp ce globalizarea a fost un proces accelerat la extrem, fàrà precautii, de fàuritorii ei, motiv pentru care a si intrat intr-o crizà neprevàzutà, revolutia digitalà din catedrala noii credinte digitale nu dà semne de crizà si invadeazà toate toate sectoarele existentei “pornind de la stiinte, trecand prin economie, pentru a intra in aspectele cele mai comune ale vietii” (p.72). Survoland peste manifestàrile inerente ale procesului discutat si “viciile capitale” ce il macinà  din interior (Tremonti le reduce la 7) si ajungand la raportul “lumii digitale” cu umanitatea fàcutà din carne, oase, apà si celule nervoase, nu pot sa nu impàrtàsesc pàrerea lui Giulio Tremonti conform càreia odatà puse sa munceascà “in automat”, adicà sà gandeascà singure, componentele “catedralei digitale”, dacà nu chiar ea in intregime, vor dezvolta sisteme ce vor prelua functiile de analizà si decizie ale oamenilor si institutiilor. “Ce vor face Statele in aceastà situatie” - se intreabà autorul. “Vor construi strade? Vor tipàri monedà?” Isi ràspunde singur cà in “catedrala digitalà” se construiesc deja “autostràzi informatice” si se emite “monedà digitalà” care “nu mai este emisà de State sau de bànci”. Cum ràmane deci cu Statul? Ràspunsul este sub ochii nostri. Noile platforme informatice sunt deja preludiul nasterii unor noi agorae, ale celui de al III-lea mileniu. In acestea “ia o formà inedità o democratie lichidà si instantanee, animatà de impulsuri continue si de efecte virale” . Acesta ar fi de altfel contextul in care a apàrut “Manifestul Facebook” (“Building Global Community”, 16 februarie 2017, 3200 cuvinte) scris intr-un “elan de bunàvointà” al lui Zuckerberg fatà de umanitatea pe care o cunoastem, americanà, europeanà si extraeuropeanà, mondialistà, suveranistà, globalistà sau cum se mai poate defini in notiuni adaptabile proportiilor de masà. Acest text este manifestul afirmàrii globale a omului “interconectat” cu care si “Madame Jeannette autrement coiffée” va avea de-a face, indiferent dacà vrea sau nu vrea, dacà are chef sau nu, indiferent din ce  strat social sau nivel de decizie va face parte. “Omul interconectat” nu apartine unei natiuni, pasaportul sàu este digital, iluzoriu, un “account” care certificà  existentàa in “catedrala digitalà”. 

“A doua profetie” care ne priveste pe toti este, dupà Tremonti, anticipatà de Marx intr-o simplà frazà din “Manifestul Partidului comunist”: “Vràjitorul nu va mai putea sa domine puterile subterane de chiar el invocate”. Marx se referà in pasajul respectiv la burghezie. Mutatis mutandis afirmatia lui Marx i se pare potività si pentru a ilustra pozitia delicatà in care se vor gàsi cei ce intruchipeazà “mintea colectivà” expresia autorului)  a elitei globailsmului. “Mintea colectivà”, varful de lance al “elitei”, ar fi fost, dupà Tremonti, creatoarea unei ideologi a modernitàtii bazatà pe deposedarea institutiilor statului de autoritatea cuvenità, pe finantarea dematerializatà a initiativelor economice, prin materializarea retelelor in raport cu thnologiile si constiinta. In cazul spcific “puterile subterane”, in acceptiunea datà lor de  la care Marx, ar fi pierdut din maini situatia.  Marx nu avea cum sà prevadà complexitatea evolutiilor din primele decenii ale mileniului nostri. Se màrginise sa priveascà evolutia din perspectiva realitàtilor tehnologice si relatiilor sociale ale vremii.  “Antica  izolare nationalà  - scria el, clarvàzàtor insà, in Manifestul Partidului Comunist” - va fi inlocuità cu o interdependentà universalà…”, ceea ce pare a indica un drum benefic al istoriei. 

 “A treia profetie” este extrasà de Tremonti din “ Zibaldone” (“Pensieri di varia filosofia e di bella letteratura”), celebrul jurnal intim de reflectii despre mersul lumii scris in anii tineretii (1817-1832) de Leopardi. Este vorba de un citat in care se rezumà genial parcursul evenimetial al degradàrii imperiului roman. “Cand toatà lumea a devenit cetàtean Roman, Roma nu a mai avut cetàteni; si cand cetàteanul Roman  a fost tot una cu un Cosmopolit, nu a mai fost iubità nici Roma si nici lumea: iubirea de patrie a Romei devenità cosmopolità s-a transformat in indiferentà, inactivitate si numic: si cand Roma a fost tot una cu lumea nu a mai fost patria nimànui si cetàtenii Romani avand ca patrie lumea, nu au mai avut nicio patrie, si au demonstrat aceasta prin fapte”. In textul lui Leopardi se regàseste, crede Tremonti, o profetie ce anticipà, prin scufundarea in experienta istoricà, efectele globalizàrii si criza identitàtii europene.   “Patria modernà – continua Leopardi in “Zibaldone” – trebuie sa fie destul de grande, dar nu atat atat de grande incat sà nu se mai gàseascà o impàrtàsire de interese, precum ar vrea cei ce ne dau ca patrie Europa”.  Henry Kissinger, studios atent al al biografiei lui Metternich, ar putea si el spune cà reflectile lui Leopardi au anticipat profetic criza modelului de raporturi generat de efectele deciziilor Congresului de la Viena din 2015. Tremonti crede cà in fapt sunt aplicabile si la situatia de depreciere a importantei problematicilor identitare din interiorul UE, situatie care se reflectà asupra functionalitàtii cadrului institutional al acesteia.

Nu se poate spune cà in cadrul destul de intunecat proiectat de “Cele trei profetii” asupra fragmentului de umanitate pe care o reprezintà comunitatea statelor europene nu se  intrezàreste o razà de luminà. In lumea “omului-masà”, a càrui naturà se schimbà prin schimbarea propriei “forma mentis” in contactul devenit continuu cu lumea digitalà, imaterialitatea a devenit coloana portantà a formelor si valorilor fizice.  In finalul poemului dramatic al lui Goethe, sufletul lui Faust, in ciuda invocatiilor lui Mefisto, urcà in cer salvat de aspiratia sa pentru bine ca atare si binele societàtii.  Ingerul din epilog clarificà motivul salvàrii lui Faust: aspiratia sa spre infinit. In Babilonia noastrà de toate zilele, Tremonti se substituie ingerului si ne avertizeazà: “Se sfarseste Noaptea Valpurgiei si Faust poate revedea lumina, deoarece isi recucereste inima”. O Europà fàrà suflet sau cu sufletul vandut lui Mefisto este greu de conceput pentru cei ce au o idee diferità decat Mefisto sau ciracii sài despre umanitate. Nu poate  exista o Patrie europeanà fàrà europeni.

                                                (sfarsitul seriei)

 

Linkuri:

1. https://www.amosnews.ro/europenismul-fara-europeni-si-esichierul-destramat-i-2019-07-13                2. https://www.amosnews.ro/europenismul-fara-europeni-si-esichierul-destramat-ii-2019-07-17                             3. https://www.amosnews.ro/europenismul-fara-europeni-si-esichierul-destramat-iii-2019-07-19                              4. https://www.amosnews.ro/europenismul-fara-europeni-si-esichierul-destramat-iv-2019-07-24

Format: