Publicat: 24 Aprilie, 2019 - 12:47
Share

Potrivit unei estimări preliminare a Eurostat, anul trecut, România a avut un deficit bugetar de 3% din PIB.

Dintre statele membre ale Uniunii Europene, numai Cipru a avut un deficit guvernamental mai mare de 3% din PIB, respectiv de 4,8% din PIB.

În 2018, Luxemburg (2,4%), Bulgaria şi Malta (ambele 2%), Germania (1,7%), Olanda (1,5%), Grecia (1,1%), Suedia şi Cehia (ambele 0,9%), Lituania şi Slovenia (ambele 0,7%), Danemarca (0,5%), Croaţia (0,2%) şi Austria (0,1%) au înregistrat excedent bugetar, iar Irlanda a raportat echilibru bugetar.

De asemenea, la finele lui 2018, România avea un nivel redus al datoriei guvernamentale raportate la PIB (35%), un nivel mai scăzut fiind doar în Estonia (8,4%), Luxemburg (21,4%), Bulgaria (22,6%), Cehia (32,7%), Danemarca (34,1%) şi Lituania (34,2%).

14 state membre au avut un nivel al datoriei guvernamentale mai mare de 60% din PIB: Grecia (181,1%), Italia (132,2%), Portugalia (121,5%), Cipru (102,5%), Belgia (102%), Franţa (98,4%) şi Spania (97,1%).

Cu toate acestea, potrivit Eurostat, deficitele şi datoriile au scăzut comparativ cu 2017, atât în zona euro cât şi pe ansamblul UE.

În zona euro, deficitul guvernamental a scăzut de la 1% din PIB, în 2017, la 0,5% din PIB, iar, în UE, de la 1% la 0,6%.

În ceea ce priveşte datoria guvernamentală, în zona euro, aceasta s-a redus de la 87,1% din PIB, la 85,1%, iar, în UE, a scăzut de la 81,7%, la 80%.