4 octombrie 2022

Eurostat: Irlanda, Austria, Germania, Croaţia, Letonia şi România au raportat un declin al economiei

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Irlanda, Austria, Germania, Croaţia, Letonia şi România au raportat un declin al economiei în trimestrul patru din 2021, comparativ cu precedentele trei luni, conform datelor publicate marţi de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).

Produsul Intern Brut a înregistrat, în ultimul trimestru al anului trecut, un avans de 0,4% în Uniunea Europeană şi de 0,3% în zona euro, comparativ cu precedentele trei luni, când s-a înregistrat o expansiune de 2,2% în UE şi de 2,3% în zona euro.

În trimestrul patru din 2021, comparativ cu precedentele trei luni, cele mai mari creşteri ale economiei s-au înregistrat în Slovenia (5,4%), Malta (2,3%), Ungaria şi Spania (ambele cu 2%), scăderi fiind consemnate în Irlanda (minus 5,4%), Austria (minus 1,5%), Germania (minus 0,3%), Croaţia, Letonia şi România (toate cu minus 0,1%).