8 august 2022

Evaluarea activităţii Poliţiei de Frontieră Române desfăşurate în anul 2021

Distribuie pe rețelele tale sociale:

În anul 2021, Poliţia de Frontieră Română a urmărit îndeplinirea atribuţiilor conferite de legislaţia naţională în vigoare, atât în ceea ce priveşte optimizarea supravegherii şi controlului la frontieră, cât şi combaterea eficientă a infracţionalităţii transfrontaliere. Totodată, având în vedere necesitatea implementării măsurilor stabilite la nivel naţional pe linia prevenirii răspândirii infecţiei cu noul coronavirus, Poliţia de Frontieră Română a vizat atingerea următoarelor obiective:
– Fluidizarea traficului transfrontalier prin suplimentarea personalului care îşi desfăşoară activitatea la controlul de frontieră, folosirea la capacitate maximă a infrastructurii punctelor de trecere şi folosirea echipamentelor mobile de control în vederea creşterii capacităţii de procesare;
– Menţinerea în perioada stării de alertă a măsurilor adoptate în activitatea specifică de control la frontieră stabilite anterior pentru gestionarea răspândirii infecţiilor pe teritoriul României a virusului SARS-COV 2;
– Gestionarea migraţiei ilegale şi a infracţionalităţii transfrontaliere înregistrate în zona de competenţă teritorială a poliţiei de frontieră, prin implementarea, într-o manieră unitară, a măsurilor specifice de prevenire şi combatere a acestora, coordonarea – în limitele şi condiţiile stabilite de lege – activităţilor desfăşurate de structurile subordonate şi derularea efectivă de acţiuni de prevenire şi cercetare a infracţiunilor circumscrise migraţiei ilegale şi criminalităţii transfrontaliere.
– Asigurarea necesarului de resurse umane, tehnică, mijloace de mobilitate terestră şi navală, alte echipamente specifice, pentru îndeplinirea misiunilor specifice de către toate structurile din subordine.
– Asigurarea unei reprezentări de înalt nivel a statului român, a M.A.I. şi P.F.R. în relaţiile de cooperare cu structurile similare din ţările vecine, cu structurile partenere din ţările membre U.E., cu agenţiile europene, precum şi cu alte instituţii cu care se colaborează.

INDICATORI DE PERFORMANŢĂ

Valorile de trafic înregistrate în punctele de control de trecere a frontierei au fost de aproximativ 36,1 milioane treceri persoane (28,8 milioane cetăţeni U.E. şi 7,3 milioane cetăţeni non-U.E.), atât pe sensul de ieşire, cât şi pe sensul de intrare.

În comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului 2020, când valorile de trafic persoane înregistrate la frontierele României au fost de 28,5 milioane, în ansamblu se înregistrează o creştere cu 27%.

Pe secţiuni de frontieră, în anul 2021 s-au constatat creşteri semnificative la graniţa cu R. Moldova – 62% şi la frontiera aeriană – 55%. Totodată, precizăm că traficul la frontiera cu Ungaria şi cea aeriană reprezintă 60% din valorile totale.

În perioada analizată, valorile de trafic pentru mijloacele de transport înregistrate în punctele de control trecere frontieră au fost de aproximativ 11,9 milioane autovehicule, cu 15% mai mari comparativ cu perioada similară din anul 2020 (10,3 milioane mijloace de transport). Deşi cea mai tranzitată de mijloacele de transport este frontiera româno-ungară cu 47,3% din total, cea mai mare creştere a traficului acestora s-a înregistrat la frontiera cu R. Moldova – aproximativ 60%.
– În anul 2021 au fost constatate 18.542 fapte ilegale din care 11.071 infracţiuni şi 7.471 contravenţii.

Cele mai multe infracţiuni descoperite au vizat tentativa sau trecerea ilegală a frontierei (4.820 fapte), urmate de infracţiunile de fals şi uz de fals (1.621) şi de natură economico-financiară, inclusiv contrabanda cu bunuri (900 fapte).

Anul trecut, la frontiera cu Ungaria au fost depistate cele mai multe fapte de natură penală, numărul acestora reprezentând 27% din numărul de infracţiuni constatate la frontiera României.

În anul 2021 nu s-a permis intrarea în ţară pentru 11.232 de cetăţeni străini ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor legale. Principalele motive pentru care a fost dispusă măsura de nepermitere a intrării în ţară au fost: nu posedau documentaţia necesară pentru a justifica scopul şi condiţiile de şedere sau nu deţineau o viză valabilă sau un permis de şedere valabil.

Totodată, la controlul de frontieră au fost depistate aproximativ 89.900 alerte Schengen ori naţionale, respectiv au fost predate autorităţilor competente aproximativ 340 persoane, cetăţeni români şi străini, date în urmărire generală.

– Pe linia migraţiei ilegale, s-au continuat acţiunile în sistem integrat, precum şi măsurile ce vizează întărirea dispozitivelor de control de la frontiera cu Serbia şi Bulgaria. S-a avut în vedere creşterea numărului de echipaje care desfăşoară activităţi de supravegherea frontierei de stat, asigurarea echipamentelor de supraveghere necesare, precum şi cooperarea eficientă cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, astfel încât fenomenul să fie gestionat corespunzător.
În perioada de referinţă, poliţiştii de frontieră au depistat în zona de competenţă 15.390 de cetăţeni străini care au încercat să treacă ilegal frontiera, din care 9.053 pe sensul de intrare în ţară şi 6.337 pe sensul de ieşire, mare parte dintre ei acţionând ilegal la frontieră organizaţi în grupuri de migranţi, cu sprijinul unor traficanţi, astfel:
– Au fost depistate 2.289 grupuri de migranţi şi peste 600 de persoane, cetăţeni români şi străini, implicate în traficul de migranţi prin sprijinirea cetăţenilor străini în încercarea de a trece ilegal frontiera.
– 9.214 dintre migranţi au fost depistaţi acţionând ilegal la frontiera verde, 5.040 au încercat să treacă ilegal frontiera ascunşi în mijloace de transport, iar 432 persoane au fost depistate încercând să treacă ilegal folosindu-se de alte metode (documente de călătorie şi vize false, substituire de persoană, evitarea controlului de frontieră etc.). Ca element de noutate în anul 2021, a fost trecerea ilegală, în zona fluvială, prin utilizarea de ambarcaţiuni (704 cetăţeni străini)
– 5.907 de persoane au solicitat acordarea statutului de azilant la structurile poliţiei de frontieră, fiind predate reprezentanţilor Inspectoratului General pentru Imigrări pentru întreprinderea măsurilor legale.

Comparativ cu anul 2020, se constată o creştere a numărului persoanelor depistate în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera cu 45%.

De asemenea, în perioada analizată, s-a intervenit pentru securizarea zonelor de frontieră vulnerabile şi creşterea capacităţii de reacţie, acţionând în colaborare cu autorităţile de frontieră din Serbia pentru prevenirea trecerii ilegale a migranţilor din ţara vecină. Astfel, în anul 2021 s-a reuşit prevenirea intrării în ţară a 75.624 persoane.

În ceea ce priveşte naţionalitatea persoanelor depistate în tentativă de trecere ilegală a frontierei, se constată că cei mai mulţi cetăţeni provin din următoarele ţări: Afganistan, Siria, Bangladesh, Irak, Turcia, Pakistan, India, Maroc, Algeria, Tunisia.

Pe fondul creşterii presiunii migraţioniste în zona Balcanilor de Vest (a fost înregistrată o creştere de aproximativ 125% faţă de anul 2020, fiind raportaţi peste 60.000 de migranţi ilegali depistaţi la nivel european) cu influenţă asupra frontierei de stat a României cu Serbia, la nivelul Poliţiei de Frontieră Române au fost aplicate o serie de măsuri în vederea limitării numărului de persoane care intenţionează să intre în ţară prin trecerea ilegală a frontierei, acestea constând în:
– Acţiuni în comun cu reprezentanţi din cadrul Poliţiei Naţionale, Jandarmeriei Române, Inspectoratului General pentru Imigrări, Inspectoratului General pentru Aviaţie în vederea gestionarii eficiente a fenomenului.
– Misiuni aeriene de supraveghere în zonele de competenţă, realizate cu un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie.
– Misiuni de sprijin şi îndrumare efectuate de ofiţeri specialişti de la nivelul inspectoratului general.
– Întărirea dispozitivului de supraveghere la frontiera româno-sârbă.
– Pe linia prevenirii şi combaterii contrabandei cu bunuri, au fost constatate 53 infracţiuni de natură economico-financiară şi 847 infracţiuni de contrabandă şi fraudă vamală, valoarea bunurilor confiscate fiind de 196 milioane lei.

Au fost depistate aproximativ 318 persoane în trecere sau tentativă de trecere ilegală a frontierei asupra cărora au fost descoperite bunuri care făceau obiectul contrabandei sau traficului ilegal cu bunuri.

Au fost reţinute în vederea confiscării 3,9 milioane de pachete cu ţigări, având o valoare aproximativă de 50 milioane de lei, peste 62.000 kg tutun, 765 kg tutun narghilea şi au fost identificate şi destructurate şase grupuri organizate constituite în vederea săvârşirii infracţiunii de contrabandă cu ţigări, în care au fost implicate 52 de persoane.

Conform celui mai recent studiu Novel Research, piaţa neagră a ţigaretelor din România a coborât în anul 2021 la nivelul de 8,7% faţă de 9,4% în 2020. Totodată, în luna noiembrie 2021 a ajuns chiar până la 7,4% din totalul consumului, fiind cel mai mic nivel înregistrat în ultimii 15 ani.
– Alte bunuri reţinute în vederea confiscării:
– 52.176 litri alcool.
– 5,6 kg bijuterii din aur şi argint.
– 157.000 euro şi 31.300 dolari, 484.000 lire sterline şi 1.500.000 lei.

Pe linia infractionalităţii cu vehicule suspecte a fi furate, în perioada analizată, în zona de competenţă a poliţiei de frontieră au fost descoperite 166 autovehicule semnalate ca fiind căutate de autorităţi sau suspecte a fi furate (131 autoturisme, 18 microbuze, 7 camioane, un autocar, 6 motociclete şi 3 remorci), fiind constatate 177 de infracţiuni.

Persoanele implicate în această activitate ilicită sunt cetăţeni bulgari, spanioli, suedezi, iranieni, polonezi, turci, ucraineni, moldoveni, unguri, germani şi români.
– Pe linia dreptului de proprietate intelectuală, în perioada analizată au fost constatate 327 fapte de natură infracţională referitoare la dreptul de proprietate intelectuală. Astfel, poliţiştii de frontieră – independent sau în colaborare cu lucrătorii vamali au depistat bunuri contrafăcute purtând însemnele unor mărci internaţionale protejate, după cum urmează:
– 123.335 produse cosmetice şi de parfumerie.
– 106.518 articole de îmbrăcăminte şi lenjerie.
– 20.356 perechi încălţăminte.
– 468.000 bucăţi baterii.
– 1.837.285 bucăţi alte bunuri (produse igienă, jucării, marochinărie, unelte, instrumente de scris, accesorii telefoane, ţigări electronice, seturi baie etc.).

– Alte descoperiri înregistrate în anul 2021, au fost:
– 2.902 arme, majoritatea neletale (2.857 pistoale cu cartuşe, 4 puşti de vânătoare, 4 pistoale militare, 1 pistol cu gaz, 30 pistoale cu aer comprimat, 4 puşti cu aer comprimat şi 2 puşti de tir), 244.498 cartuşe, 20 componente arme, 2 grenade şi 2.079.969 bucăţi materiale pirotehnice.

Pe linia combaterii si prevenirii braconajului piscicol, au fost constatate 727 infracţiuni de braconaj piscicol şi aplicate 1.378 sancţiuni contravenţionale în valoare de 394.820 lei şi ridicate în vederea confiscării: 62 ambarcaţiuni, 36 motoare de barcă, 44.953 m plase monofilament, 14.727 m plase fir textil, 8.528 m plase naylon, 568 buc. alte unelte, 6.249 kg peşte (din care 230 kg sturion) şi 16,6 kg icre (din care 4,6 kg icre negre).
– Transportul ilegal al deşeurilor La nivelul Poliţiei de Frontieră Române, au fost întreprinse acţiuni în colaborare cu reprezentanţii Gărzii de Mediu în vederea prevenirii introducerii în ţară a unor transporturi de deşeuri care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege, procedându-se la verificarea şi controlul mijloacelor de transport, precum şi la monitorizarea specifică în zona de competenţă.

În anul 2021, în intervenţii punctuale sau în cadrul unor acţiuni de amploare, desfăşurate în colaborare cu Garda Naţională de Mediu şi Direcţia Generală a Vămilor, au fost oprite la intrarea în ţară însemnate cantităţi de deşeuri, respectiv 237 transporturi cu peste 14.200 tone de deşeuri, constând în: alamă, şpan, aluminiu, cauciuc, electrocasnice uzate, îmbrăcăminte second-hand, carton, mase plastice, sticlă, hârtie, acumulatori, componente auto, mobilier, metale etc.

– Acţiuni derulate în perioada pandemiei cu COVID-19
Având în vedere situaţia creată încă de la începutul anului 2020, când virusul SARS-Cov-2 se răspândea cu rapiditate în întreaga lume iar numărul de cazuri din Europa creştea în ritm accelerat, Poliţia de Frontieră Română a acţionat permanent în vederea asigurării unui control de frontieră eficient în concordanţă cu prevederile legale în vigoare, pentru:
– Fluidizarea traficului transfrontalier prin suplimentarea personalului care îşi desfăşoară activitatea la controlul de frontieră, folosirea la capacitate maximă a infrastructurii punctelor de trecere, folosirea echipamentelor mobile de control în vederea creşterii capacităţii de procesare, contactarea autorităţilor de frontieră ale statelor vecine cu care se efectuează controlul în comun pentru asigurarea de personal suficient în punctele de trecere.
– Implementarea măsurilor circumscrise activităţilor de prevenire şi limitare a răspândirii virusului SARS-CoV-2, potrivit reglementărilor în vigoare.
– Asigurarea sprijinului necesar celorlalte structuri M.A.I., la solicitarea acestora, în acţiunile întreprinse pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale / comportamentelor de risc epidemiologic, a situaţiilor cu impact în planul ordinii şi siguranţei publice / sănătăţii persoanelor, manifestate în zona de competenţă.
– Verificarea, la intrarea în ţară, a autenticităţii şi valabilităţii certificatelor digitale UE privind vaccinarea, cu cititoare fixe de coduri de bare şi cu echipamente de citire a codului QR, puse la dispoziţie de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.
– Verificarea existenţei formularului digital de intrare în România e-PLF etc.

Ca urmare a verificărilor efectuate în cadrul procesului de control la frontieră, pentru identificarea eventualelor fapte de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals cu privire la documentele eliberate în contextul pandemic (teste PCR, certificate de vaccinare, adeverinţe de atestare a trecerii prin boală), au fost constatate următoarele:
– Metodele folosite pentru eludarea obligativităţii prezentării unor documente COVID eliberate de autorităţile române sau străine:
– prezentarea unor certificate digitale europene COVID aparţinând altor persoane.
– prezentarea unor certificate digitale europene COVID false.
– prezentarea unor certificate digitale europene COVID pentru teste PCR negative, având data de valabilitate falsificată.

– Au fost întocmite 273 dosare penale pentru săvârşirea faptelor de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, în care au fost implicate 410 persoane, acestea utilizând următoarele tipuri de documente false/falsificate: 220 teste PCR, 144 certificate de vaccinare şi 46 adeverinţe de atestare a trecerii prin boală.

COOPERARE INTERNAŢIONALĂ:
– Şi în anul 2021, Poliţia de Frontieră Română a derulat o foarte bună colaborare cu instituţiile similare din statele vecine, statele membre ale Uniunii Europene şi alte ţări terţe, având la bază prevederile acordurilor, convenţiilor, protocoalelor şi înţelegerilor în vigoare.
Activitatea de colaborare a P.F.R. cu structurile similare din statele vecine s-a derulat în condiţii optime, fiind desfăşurate atât întâlniri de lucru la nivelul conducerii instituţiilor, cât şi activităţi specifice conform acordurilor în vigoare şi planurilor de cooperare încheiate, în domeniul asigurării respectării regimului juridic al frontierei de stat şi în domeniul cooperării pentru combaterea criminalităţii transfrontaliere. O componentă importantă a cooperării specifice a vizat adoptarea măsurilor necesare pentru gestionarea corespunzătoare a situaţiei generate de pandemia COVID-19, instituţiile de frontieră informându-se reciproc în legătură cu restricţiile impuse şi convenind asupra măsurilor în vederea fluidizării traficului şi facilitării trecerii frontierei.
Cooperarea prin intermediul birourilor/centrelor/punctelor de contact la frontieră s-a derulat în condiţii bune, fiind transmise/primite către/din partea partenerilor de cooperare 34.471 cereri de asistenţă (22.149 cereri transmise şi 12.322 cereri primite) în domeniile: migraţie ilegală, fals în documentele de trecere a frontierei, autovehicule furate, fraudă vamală, identificarea persoanelor cu antecedente judiciare etc.

În anul 2021, Poliţia de Frontieră Română a fost implicată în 15 operaţiuni comune, 1 operaţiune de intervenţie rapidă şi 1 operaţiune cu scopuri multiple, organizate sub egida FRONTEX, cu participarea a 263 poliţişti de frontieră, experţi în diverse profiluri profesionale şi membri de echipaj pentru mijloacele de mobilitate navală. În cadrul operaţiunilor Frontex, au fost detaşate 2 nave maritime de patrulare, autospeciale de patrulare şi autospeciale de supraveghere cu termoviziune.

Principalele operaţiuni:
1. Poliţia de Frontieră Română prin Garda de Coastă a participat cu nave maritime de supraveghere, la Operaţiunea Comună THEMIS, organizată de Agenţia Europeană FRONTEX.

Operaţiunea s-a desfăşurat în zona operaţională Calabria-Crotone, Italia, unde navele Poliţiei de Frontieră Române, au executat misiuni de patrulare, cercetare, căutare şi salvare în Marea Mediterană, la frontiera maritimă din sudul Italiei, alături de forţele de poliţie şi de impunere a legii ale tuturor statelor membre U.E. participante la misiune.

În cadrul misiunilor desfăşurate, poliţiştii de frontieră români au salvat, transbordat şi transportat 2.192 migranţi care se aflau în pericol pe ambarcaţiuni de mici dimensiuni şi supraaglomerate, ce navigau în Marea Mediterană, li s-au acordat îngrijiri medicale de urgenţă, precum şi hrană şi apă, ulterior, fiind predaţi autorităţilor italiene pentru efectuarea formalităţilor specifice.

2. 2. În perioada 31.03.2021-06.10.2021, Poliţia de Frontieră Română a participat alături de Bulgaria la operaţiunea maritimă cu scopuri multiple MMO 2021, organizată de Agenţia FRONTEX în colaborare cu EMSA şi EFCA la Marea Neagră.

MMO Black Sea 2021 a avut ca obiectiv operaţional specific prevenirea, detectarea şi combaterea migraţiei ilegale, a activităţilor de pescuit ilegal, a poluării marine şi a altor infracţiuni transfrontaliere. Pe timpul derulării operaţiunii, o delegaţie a Agenţiei Europene pentru Poliţia de Frontieră şi Garda de Coastă (Frontex), condusă de domnul Fabrice Leggeri, director executiv, s-a aflat în vizită de lucru în ţara noastră.

3. În anul 2021, în vederea sprijinirii eforturilor de supraveghere a frontierei RO-Serbia şi de management al fenomenului migraţionist, la graniţa s-a derulat operaţiunii JO Flexible Operational Activities Land 2021, şi-au desfăşurat activitatea 231 de experţi detaşaţi din cadrul Statelor Membre, respectiv angajaţi ai Agenţiei FRONTEX.

De asemenea, Agenţia a detaşat echipamente de supraveghere şi tehnică de mobilitate terestră.

În anul 2021, P.F.R. a fost reprezentată de către 3 specialişti în cadrul Centrului Situaţional FRONTEX din Varşovia, Centrului Internaţional de Coordonare din Piraeus şi Centrului Local de Coordonare din Gjirokaster, în calitate de experţi în validarea incidentelor şi monitorizarea navelor suspecte. La sfârşitul anului 2020, rezerva naţională de experţi – EBCGT, pusă la dispoziţia FRONTEX, este constituită din 496 experţi P.F.R., specializaţi în diverse profiluri. De asemenea, 168 poliţişti de frontieră români au luat parte la activităţi de dezvoltare programe de pregătire, respectiv sesiuni de instruire specializate pe profilurile EBCGT organizate de către Agenţie, la nivel european.

UTILIZARE RESURSE
– Dinamica de personal:
– aproximativ 84% procent de încadrare cu personal.
– 81,4% din personalul încadrat îşi desfăşoară activitatea în domeniul operativ şi 18,6% în cadrul structurilor suport.

Asigurarea necesarului de resurse umane la nivelul structurilor poliţiei de frontieră a fost unul din obiectivele prioritare ale instituţiei, în contextul în care P.F.R. are obligaţia îndeplinirii misiunilor specifice şi asigurării unui înalt nivel de supraveghere şi control a întregii frontiere, în special, a frontierei externe U.E. Şi în anul 2021, au fost efectuate demersurile necesare pentru încadrarea posturilor rămase vacante, atât din rândul absolvenţilor unităţilor de învăţământ cu specific „Poliţie de Frontieră”/alte unităţi ce oferă specializarea necesară PFR, cât şi prin încadrare directă, din sursă externă.

La nivelul instituţiilor de învăţământ care pregătesc personal pentru PFR s-a asigurat, în anul 2021, încadrarea a 84 de absolvenţi. De asemenea, au fost organizate concursuri pentru ocuparea a 420 de posture vacante (ofiţeri, agenţi şi personal contractual), existente atât în operativ, cât şi pentru specialist în diverse domenii, prin recrutare din sursă externă. Au fost aprobate procedurile de concurs pentru ocuparea a 147 de posturi de ofiţeri de poliţie, prin trecerea agenţilor de poliţie în corpul ofiţerilor de poliţie.

– Pregătire profesională:
– 2.199 poliţişti de frontieră au participat la cursuri organizate de către instituţiile de învăţământ ale P.F.R., M.A.I. sau instituţii naţionale specializate, în cadrul a 77 cursuri pentru dezvoltarea carierei/programe formative;
– 119 poliţişti de frontieră au participat la cursuri de pregătire, specializare şi perfecţionare organizate sub egida FRONTEX, EUROPOL, CEPOL etc.

– Antrenare / motivare personal
– 1.124 poliţişti de frontieră au fost recompensaţi pentru îndeplinirea cu rezultate deosebite a activităţii profesionale;
– 264 poliţişti de frontieră au fost sancţionaţi, un agent de poliţie de frontieră fiind destituit din funcţia publică.

– Resurse materiale:
Componenta tehnică a Sistemului Integrat pentru Securitatea Frontierei (SISF) este constituită din subsistemele suport ale acestuia, astfel: control, supraveghere, comunicaţii fixe voce şi date, comunicaţii radio mobile profesionale, tehnologia informaţiei, infrastructură, mobilitate şi suport logistic integrat. Acţiunile logistice din cadrul fiecărui subsistem – suport al SISF au fost realizate din sursele de finanţare derulate, preponderent prin programele fondurilor europene nerambursabile.

În anul 2021, au rămas ca prioritare dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii P.F.R., fiind derulate acţiuni pentru întocmirea şi depunerea documentaţiei de proiectare, construire sau modernizare a mai multor sedii. Astfel, sunt în implementare mai multe obiective de investiţii, finanţate prin Fondul de Securitate Internă pentru extindere, modernizare şi reabilitare sedii.

Proiecte finalizate în anul 2021: 13 proiecte de investiţii, cele mai importante fiind:
– Construirea sediului Unitatea Naţională de Informaţii privind Pasagerii.
– Construirea sediului Disaster Recovery Cristian – Braşov.
– Construirea sediului Sector Poliţie de Frontieră Izvoarele Sucevei.
– Construirea Depozitului de obiecte confiscate – sediul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei Frontieră Sighetu Marmaţiei.

– Reabilitarea şi modernizarea Pavilionului 4 – sediul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei Frontieră Sighetu Marmaţiei.

Proiecte în derulare: 11 proiecte se află în derulare, în diferite stadii de depunere şi analiză, contractare şi execuţie, constând în:
– Construirea sediului Sectorul Poliţiei de Frontieră Tomeşti.
– Modernizarea şi reabilitarea termică a sediului Sectorului Poliţiei de Frontieră Băneasa, judeţul Constanţa.
– Extinderea şi reabilitarea spaţiilor la Sectorul Poliţiei de Frontieră Darabani.
– Reabilitarea pavilionului administrativ şi construire pavilioane şi amenajări noi la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Vicovu de Sus.
– Construirea sediului nou la Sectorul Poliţiei de Frontieră Valea lui Mihai.
– Reabilitarea termoenergetică a pavilionului administrativ la Sectorul Poliţiei de Frontieră Orlea.
– Reabilitarea şi modernizarea sistemului termoenergetic la Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă.
– Construirea sediului pentru Unitatea Naţională ETIAS.
– Reabilitarea pavilionului administrativ, sediul Centrului de Comandă şi Control SCOMAR.
– Reabilitarea termică a 5 corpuri de clădire din cadrul imobilului 49-181 – sediul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea.
– Reabilitarea termoenergetică pavilion administrativ la Sectorul Poliţiei de Frontieră Borş.

S-a dezvoltat sistemul de mobilitate al Poliţiei de Frontieră Române, care include toate mijloacele de transport utilizate în cadrul operaţiunilor de supraveghere şi intervenţie la frontiera de stat.

Urmare a finalizării contractului de furnizare, în dotarea Poliţiei de Frontieră Române au intrat 5 şalupe maritime de intervenţie model Kewatec 1850.

În cursul anului 2021, a început implementarea unui proiect prin care, în cursul anului 2022, în dotarea Gărzii de Coastă vor intra 2 nave maritime de patrulare şi au fost demarate procedurile de achiziţie pentru 20 de ambarcaţiuni rapide de intervenţie tip RHIB şi de atribuire a unui acord cadru de furnizarea a unor ambarcaţiuni rapide de intervenţie cu corp din aluminiu.

Pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţilor de supraveghere a frontierei, au fost achiziţionate mijloace de mobilitate terestră constand în 29 autospeciale de supraveghere pe principiul termoviziunii marca Ford Transit, 5 autocamioane marca Renault D26 pentru transport echipamente şi autovehicule de supraveghere operativă.

De asemenea, au fost derulate proceduri de achiziţie publică pentru contractarea de echipamente destinate asigurării supravegherii frontierei şi controlului documentelor de călătorie, constând în camere cu termoviziune, autospeciale de supraveghere cu termoviziune, video-comparatoare spectrale, truse criminalistice, detectoare de persoane, autospeciale pentru controlul documentelor şi efectuarea verificărilor cu finanţare de la bugetul de stat şi din fonduri europene.

În ansamblu, nivelul actual de dotare pentru echipamentele mobile si fixe de supraveghere a frontierei, precum si pentru mijloacele de mobilitate terestra şi navală, asigură suportul misiunilor operative specifice, gradul de înzestrare fiind între 38 şi 64%.

– Resurse financiare:
Fondurile necesare îndeplinirii obiectivelor Strategiei Naţionale pentru Managementul Integrat al Frontierei de Stat sunt finanţate din:
– Fonduri de la bugetul de stat.
– Fonduri externe nerambursabile.
– Fonduri rezultate din cofinanţarea asigurată de statul român aferentă fondurilor nerambursabile.
– Alte surse.
– Fonduri bugetare: – execuţia bugetară a fost în proporţie de 99,63% toate obiectivele şi acţiunile de investiţii aprobate fiind finalizate.

Activitatea financiar-contabilă s-a desfăşurat în scopul asigurării echilibrului financiar, a finanţării corespunzătoare a activităţilor de supraveghere şi control a frontierei, cât şi a celor financiar-logistice ale structurilor poliţiei de frontieră, a finanţării ordonatorilor terţiari subordonaţi şi a urmărit încadrarea cheltuielilor în limitele creditelor aprobate.

În ceea ce priveşte modul de gestionare al resurselor financiare, acestea au fost utilizate atât pentru acordarea drepturilor financiare ale personalului, cât şi pentru achiziţia de bunuri materiale necesare instituţiei, plata utilităţilor, carburanţi etc.
– Fonduri financiare nerambursabile:

În anul 2021 la nivelul P.F.R., valoarea totală a fondurilor externe nerambursabile accesate în cadrul proiectelor atât prin fondurile dedicate, respectiv Programul Naţional Fondul pentru Securitate Internă, precum şi prin alte fonduri nerambursabile, a fost de aproximativ 156 mil. euro, valoarea angajamentelor fiind de aprox. 53,6 mil. euro, iar plăţile efectuate de 52,2 mil. euro, execuţia bugetară fiind astfel de 97 %.

În anul 2021, au fost finalizate 18 proiecte care au vizat atât investiţii, cât şi dotări, în valoare de 13 milioane euro, de exemplu:
– sisteme automate de verificare a documentelor de călătorie în aeroporturi – porţile ABC.
– reabilitarea, construirea pavilioanelor la sediul sectorului Izvoarele Sucevei.
– extinderea, în contextul EUROSUR, a centrelor regionale de coordonare (Inspectoratele Teritoriale Giurgiu şi Oradea).
– modernizarea sistemului automat de recunoaştere a numerelor plăcuţelor de înmatriculare (ANPR) pentru controlul trecerii frontierei.
– modernizarea sistemului de comunicaţii voce al poliţiei de frontieră.
– achiziţia de echipamente: staţii de amprentare EURODAC, detectoare de persoane după bătăile inimii, autospecială de supraveghere cu termoviziune etc.

Proiecte pentru anul 2022:
– finalizarea lucrărilor pentru extinderea şi reabilitarea spaţiilor la Sectorul Poliţiei de Frontieră Darabani.
– recepţia a 2 nave maritime de patrulare – CPV ce vor desfăşura activităţi şi în operaţiuni FRONTEX.
– recepţia echipamentelor şi soluţiilor software aferente dezvoltării şi implementarea infrastructurii IT&C pentru EES şi ETIAS.
– modernizarea componentei de infrastructură – sediul Centrului de Comandă şi Control SCOMAR şi a sistemului de comunicaţii, electroalimentare şi climatizare la nivelul Gărzii de Coastă.
– recepţia a 7 platforme mobile de supraveghere, achiziţia de ambarcaţiuni de intervenţie etc.
PRIORITĂŢI 2022

Pentru anul 2022, Poliţia de Frontieră Română îşi propune implementarea măsurilor care vizează domeniul frontierei cuprinse în documentele programatice, strategiile naţionale, precum şi actele normative comunitare.
– Menţinerea unui înalt nivel de securizare a frontierei în scopul prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale, respectiv contracarării contrabandei cu produse accizabile şi contrafăcute;
– Fluidizarea traficului prin punctele de frontieră aeroportuare şi cele aflate la frontiera cu Ungaria, respectiv Bulgaria.
– Derularea activităţilor circumscrise proiectelor de mare anvergură, la nivel european EES şi ETIAS, EUROSUR, SIS II.
– Asigurarea suportului necesar pentru programarea acţiunilor finanţate din fonduri externe nerambursabile, aferente noului cadru financiar 2021-2027.
– Continuarea procesului de implementare a proiectelor finanţate din Fonduri Europene.
– Achiziţionarea mijloacelor tehnice necesare desfăşurării misiunilor operative prevăzute în programele finanţate prin fonduri externe nerambursabile şi buget.
– Edificarea sediilor SPF Darabani, Unităţii Naţionale ETIAS şi demararea acţiunilor de modernizare a SCOMAR.

Întregul eveniment poate fi urmărit la următorul link – https://fb.watch/bcx4QKoQ1E/

Link articol: https://www.politiadefrontiera.ro/ro/oradea/i-evaluarea-activitatii-politiei-de-frontiera-romane-desfasurate-in-anul-2021-28080.html