10 august 2022

Evenimentul cultural „ARTFEST CONSTANŢA 2022”

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Primăria Municipiului Constanţa în colaborare cu Asociaţia Culturală INNOVARTE organizează în perioada 30 – 31 Iulie în Piaţa Ovidiu Constanţa evenimentul cultural „ARTFEST CONSTANŢA 2022”, proiect finanţat de Primăria Municipiului Constanţa care va aduce în faţa publicului momente de muzică clasică, muzică electronică monumentală (cu instrumente electrice şi clasice, orchestră simfonică şi cor), recitaluri instrumentale şi vocal-instrumentale precum şi o impresionantă producţie coregrafică în care se îmbină cu deosebit succes baletul clasic cu dansul contemporan, evenimentul fiind prezentat de actriţa Diana Dumitrescu.

„ARTFEST CONSTANŢA 2022” reprezintă un concept original dedicat apropierii publicului de valorile culturale universale materializate în creaţii muzicale şi coregrafice de cel mai înalt nivel artistic şi tehnic.

Conceptul este original nu numai prin faptul că propune o îmbinare foarte diversă între forme recunoscute ale limbajului muzical şi coregrafic dar şi prin foarte larga acoperire stilistică şi de expresie a producţiilor prezentate, publicul constănţean având ocazia de a se bucura de arta sunetului, a imaginii, a dansului, de la forme de manifestare clasice la cele contemporane, toate reprezentate la cel mai înalt nivel.

Fiecare dintre producţiile incluse în seria ARTFEST CONSTANŢA 2022 a fost adaptată special pentru includerea în şirul de evenimente, astfel fiind prezentate repertorii finisate până la un înalt grad de rafinament artistic dar într-o cronologie şi interacţiune originale, inedite, prezentate astfel ÎN PREMIERĂ.

Cu o puternică conotaţie simbolică, spectacolul DACIKA a fost păstrat pentru finalul seriei de evenimente, acesta reprezentând un eveniment impresionant prin capacitatea de a transmite publicului emoţia puternică şi incofundabilă a specificului naţional românesc şi a înţelegerii spaţiului cultural din care această muzică provine. Proiectul adaptează filonul tradiţional al muzicii româneşti la necesităţile de expresie moderne, transformând temele cele mai cunoscute din muzica folclorică autohtonă în valori de nivel internaţional.

Show-ul DACIKA are structura unui concert multimedia vocal – simfonic în durată de aproximativ 100 de minute, cuprinzând în prim-plan un grup solistic de 5 muzicieni alături de un grup simfonic de 10 instrumentişti şi un cor mixt format din 8 interpreţi vocali, susţinuţi de un fundal video continuu şi original, efecte de lumini şi efecte speciale de scenă.

Creatorul conceptului este compozitorul şi orchestratorul MIHAI TOMA, unul dintre cei mai cunoscuţi muzicieni români din spaţiul „New Age” la nivel mondial, fiind compozitorul român cu cele mai numeroase prezenţe în compilaţia internaţională Buddha-Bar.

Prelucrările incluse în proiectul DACIKA sunt realizate într-un limbaj muzical modern şi atractiv dar în acelaşi timp caracterizat de o deplină decenţă, păstrând un echilibru rar întâlnit în muzică actuală între energia unui show de muzică electronică şi profesionalismul rafinat.

Stilul muzical abordat este cel al muzicii electronice simfonice monumentale (model Vanghelis – J. M. Jarre), pornind de la prelucrarea de teme muzicale româneşti de factură folclorică şi cultă. Orchestraţiile pieselor variază de la utilizarea unor structuri sonore masive, copleşitoare, combinate cu ritmuri ritualice, sunete sintetice şi instrumente etnice, până la texturi sonore liniştitoare, eterice, de inspiraţie „New Age”.

Efectul acestei muzici asupra publicului este de fiecare dată unul impresionant, spectatorul fiind fascinat de spectaculozitatea efectelor sonore, de spaţialitatea neaştepată pe care încadrarea sonorităţilor electronice o conferă temelor folclorice arhicunoscute cu ajutorul fluierului, taragotului, naiului, viorii, pianului şi sintetizatoarelor.

Acest proiect a fost deja prezentat în zeci de spectacole în cadrul a numeroase concerte, festivaluri şi turnee începând cu anul 2013, bucurându-se de un succes deosebit şi de o primire entuziastă din partea tuturor categoriilor de public.

Din programul evenimentului cultural amintim:

Sâmbătă, 30 Iulie,
– ora 19:00 – 20:00: spectacolul „MUSIC 4 ALL” – un recital de muzică de factură clasică, românească şi universală, în care vor fi alăturate cele mai cunoscute lucrări dedicate pianului, viorii şi vocilor de operă, cuprinzând creaţii de George Enescu, Georges Bizet, Astor Piazzolla, Bela Bartok, Pablo de Sarasate, Giuseppe Verdi, Jules Massenet, Alfonso Castaldi etc. Protagoniştii recitalului vor fi violonista Diana Jipa, pianistul Ştefan Doniga.
– 20:15 – 22:00: Spectacolul de dans „Alice în ţara minunilor”, o impresionantă poveste coregrafică pentru toate vârstele, în care sunt implicaţi peste 30 de dansatori, în majoritate copii dar şi întreg corpul de balet al Teatrului Naţional de Operetă şi Musical ION DACIAN din Bucureşti. Evenimentul este o veritabilă super-producţie, cu zeci de costume, proiecţii video continue, efecte speciale şi muzică modernă, special compusă pentru acest spectacol. Regia şi coregrafia sunt semnate de Damiano Bisozzi iar muzică de Gaspare Bartelloni şi Diego Mecchi, în aranjament muzical realizat de Howl Jordanşi Matteo Teani.

Duminică – 31 Iulie
– ora 19:00 – 20:00: recitalul „REDESCOPERĂ ROMÂNIA” – eveniment care prezintă un program cameral ce alătură cele mai cunoscute momente muzicale din creaţia românească, de la Baladele de Ciprian Porumbescu, George Enescu şi Eugen Doga, paginile de inspiraţie folclorică semnate de Bela Bartok, Hilda Jerea, Constantin Dimitrescu şi Theodor Rogalski până la celebre creaţii vocale aparţînând lui George Grigoriu, Gherase Dendrino şi George Enescu. Lucrările muzicale se vor bucură de interpretarea aceloraşi instrumentişti Diana Jipa şi Ştefan Doniga alături de solişti precum Daniela Bucşan şi alţii.
– ora 20.15 – 22:00: concert de muzică electronică tradiţional fusion „DACIKA SYMFONIC” cu Mihai Toma, orchestra, corul şi soliştii Teatrului Naţional de Operetă şi Muzical „ION DACIAN” din Bucureşti, o impresionantă reinterpretare a filonului folcloric românesc prin adaptarea să la ritmurile şi formele de expresie modernă, într-o formă dominată de decenţă şi apreciere pentru valorile naţionale.

Prezintă actriţa Diana Dumitrescu

„ARTFEST CONSTANŢA 2022” , va aşteaptă pe 30 – 31 Iulie de la orele 19.00 – 22.00 , în Piaţa Ovidiu din Constanţa.

Accesul la eveniment este gratuit şi se va face în limita locurilor disponibile.

ARTFEST CONSTANŢA 2022

Valoare totală a proiectului: 332.615,50 Lei

Sursa foto Pixabay