Publicat: 21 Noiembrie, 2016 - 17:09

evoMAG a livrat deja aproape trei sferturi dintre produsele comandate în promoţia de Black Friday de anul acesta, în condiţiile în care vânzările au crescut cu 20% în această perioadă, ajungând la 3,6 milioane de euro. Faptul că Black Friday 2016 a fost întâmpinat cu mult mai mult interes din partea clienţilor în comparaţie cu anii trecuţi, se observă şi în valoarea medie a unei comenzi care a crescut la 850 de lei.
„Programul non-stop de Black Friday pe care ni l-am asumat, dar şi parteneriatele pe care le-am încheiat cu companiile de curierat, ne-au permis să livrăm produsele într-un timp record. Prima mașină pentru livrarea coletelor a plecat către clienți vineri, la ora 6 dimineața. Practic, comenzile înregistrate în primele minute după miezul nopții s-au livrat clienților din București în aceeași zi, începând cu ora 8 dimineața”, spune Mihai Pătraşcu, CEO evoMAG.
În cele trei zile de Black Friday (18 – 20 noiembrie), numărul total de vizite pe site-ul evoMAG.ro a fost de peste 800.000. Vârful de trafic a fost atins imediat după startul campaniei, la ora 00:10, când pe site erau peste 35.000 de vizitatori unici simultan. Interesul crescut a determinat epuizarea rapidă a stocului pe anumite categorii. Astfel, după prima zi de Black Friday, se epuizase deja peste 60% din stocul de produse aflate la promoţie cu această ocazie. 
Bărbaţii au fost cei mai cheltuitori. Astfel, din totalul clienţilor care au comandat, 73% au fost bărbaţi. De asemenea, jumătate dintre clienţii care au ales să plătească cu cardul, au optat şi plata în rate. 
De Black Friday, cele mai vândute produse au fost smartphone-urile, televizoarele, gadget-urile, laptopurile şi electrocasnicele mici. Comunicat de presa: evoMAG