Publicat: 17 Octombrie, 2019 - 09:28

Federaţia Asociaţiilor Studenţilor în Medicină din România (FASMR), reprezentând studenţii în domeniul sănătăţii, trage un semnal de alarmă cu privire la efectele grave pe care o nouă amânare a examenului de rezidenţiat le poate avea asupra sistemului de sănătate din România şi anunţă continuarea protestelor.

În contextul unei discuţii televizate din 15.10.2019, între Ministrul Sănătăţii şi reprezentantul studenţilor medicinişti, doamna Sorina Pintea a anunţat public faptul că există o posibilitate foarte mare ca examenul de rezidenţiat să sufere o nouă amânare, din cauza lipsei de soluţii în care se află actualul Guvern, fără un Ministru al Educaţiei şi fără a se fi semnat ordinele necesare atunci când se afla un ministru în funcţie.

Examenul a suferit deja o amânare, data iniţială în care trebuia să aibă loc fiind 17 noiembrie, actuala dată stabilită fiind 8 decembrie. Dorim ca instituţiile statului, împreună cu întreaga comunitate civilă, să conştientizeze pericolele acestei amânări, pe care le vom expune în acest comunicat:

1. Examenul va deveni ilegal! O nouă amânare a examenului, mutând astfel data acestuia în 2020 va pune examenul în afara legii, fiind clar stipulat în lege (Ordonanţa 18/2009) că acesta trebuie să aibă loc în ultimele trei luni ale fiecărui an. Această situaţie va duce la noi întârzieri, până la identificarea unei soluţii legale de a susţine examenul.

2. Pacienţii vor suferi din cauza lipsei personalului medical! Lipsa a peste 4000 de medici care ar fi trebuit să îşi înceapă activitatea pe 1 ianuarie va duce sistemul medical la o criză de personal, punând presiune pe personalul deja existent în sistem, în detrimentul pacienţilor din spitalele din România.

3. Peste 5000 de absolvenţi nu au asigurare medicală! Deoarece absolvenţii care urmează să susţină examenul de rezidenţiat nu mai sunt studenţi şi nu au un loc de muncă, aceştia nu sunt asiguraţi medical până la începerea activităţii medicale.

4. Instabilitatea nu încurajează medicii să rămână în ţară! În contextul unei crize deja existente de personal şi al incertitudinii unui loc de muncă în viitorul apropiat, cauzată de problema examenului de rezidenţiat, absolvenţii sunt tentaţi de oferte avantajoase din afara ţării. Acest lucru va duce la acutizarea lipsei de medici existente.

5. Peste 5000 de absolvenţi nu vor intra pe piaţa muncii pe 1 ianuarie, fiind puşi într-o situaţie financiară gravă. Aceştia nu vor avea posibilitatea obţinerii unei surse de venit până la susţinerea examenului şi intrarea pe piaţa muncii, fiind nevoiţi să fie susţinuţi în continuare de familii. Pierderea financiară, pentru întreaga generaţie de tineri medici, pe lună, este de peste 20 milioane de lei (sumă preluată de pe website-ul AngajatorulMeu.ro). Pentru mulţi studenţi, facultatea de medicină a reprezentat deja un efort financiar extrem din partea lor şi a familiilor, fiind acum trădaţi de sistemul care nu le oferă nicio satisfacţie după 6 ani de studiu.

6. Peste 5000 de absolvenţi sunt nevoiţi să îşi reconsidere strategia de învăţare. Pregătirea unui absolvent pentru examenul de rezidenţiat necesită luni de învăţare şi memorare, fiind nevoie de un plan de învăţare, pentru ca viitorul medic, farmacist sau medic stomatolog să susţină examenul atunci când se află într-un vârf de performanţă academică, acest lucru deja fiind afectat de amânarea precedentă.

Din cauza tuturor celor menţionate mai sus, mii de studenţi s-au alăturat grevei japoneze #Rezi şi câteva sute au protestat în stradă miercuri, 16.10.2019, în Cluj, Iaşi şi Craiova. Este inadmisibil ca în România anului 2019 un examen vital şi viitorul unei întregi generaţii de medici să fie blocat de lipsa unei semnături, necesare finalizării unui ordin de ministru. Astfel, studenţii din domeniul sănătăţii vor continua să protesteze şi să solicite cu fermitate tuturor instituţiilor implicate să identifice soluţii pentru soluţionarea de urgenţă a acestei situaţii, devenită deja o problemă de sănătate publică.