19 august 2022

Exerciţiul medical interinstituţional MASCAL 22

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Exerciţiul medical interinstituţional MASCAL 22 s-a desfăşurat, între 16 şi 25 mai, succesiv, în Baza militară 99 Deveselu îşi în Bazele aeriene 85 „Erou căpitan aviator Alexandru Şerbănescu”, din Bacău, şi 57 Mihail Kogălniceanu.

La activitate, organizată de Comandamentul Forţelor Întrunite al MApN, au participat peste 200 de militari şi civili cu circa 40 de mijloace tehnice (ambulanţe simple şi pentru victime multiple, autospeciale de stingere a incendiilor, de descarcerare, de prima intervenţie şi comandă, precum şi PIRANHA de tip MEDEVAC) din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerului Sănătăţii, precum şi militari aliaţi din bazele militare menţionate.

Scenariul exerciţiului a fost fictiv şi a avut ca scop verificarea şi exersarea punerii în aplicare a „Planurilor de intervenţie în cazul unei situaţii cu victime multiple”.

Forţele participante au avut oportunitatea de a se antrena împreună şi de a acţiona coordonat pentru aplicarea planurilor de intervenţie în astfel de situaţii, precum şi de a exersa cooperarea interinstituţională în situaţia producerii unor incidente cu victime multiple.

Acest exerciţiu, aflat la prima ediţie, va putea fi permanentizat, cu frecvenţă anuală.

MASCAL este un eveniment în care numărul, tipul sau severitatea leziunilor victimelor depăşesc capacitatea şi capabilităţile unei formaţiuni medicale. Astfel, declanşarea acestuia nu este determinată de tipul sau amploarea incidentului care a generat victimele, ci de capabilităţile disponibile la nivelul formaţiunii medicale.

Sursa foto: Ministerul Apărării Naţionale