30 septembrie 2022

Experienţe autentice şi idei de petrecere a timpului liber la cea de-a doua ediţie a Târgului de Ecoturism

Distribuie pe rețelele tale sociale:

La finalul acestei săptămâni are loc cea de-a doua ediţie a Târgului de Ecoturism, eveniment organizat în cadrul Programului „Anii Drumeţiei” de către Consiliul Judeţean Sibiu în colaborare cu Asociaţia Judeţeană de Turism Sibiu. Târgul va avea loc în incinta Pavilionului Muzeal Multicultural ASTRA, de vineri până duminică, între orele 10 – 18.

La deschiderea Târgului de Ecoturism a participat preşedinta Consiliului Judeţean Sibiu, Daniela Cîmpean, precum şi administratorul public al judeţului, Adrian Bibu, care însoţiţi de echipa Anii Drumeţiei au realizat un tur de „Bun venit” pe la toate standurile de prezentare ale celor prezenţi. Totodată, în cadrul conferinţelor de prezentare susţinute de specialişti în cadrul târgului, Consiliul Judeţean Sibiu prin echipa Compartimentului de Dezvoltare Durabilă a prezentat publicului viziunea instituţiei şi acţiunile prin care vine în sprijinul gastronomiei locale.

„Pentru un weekend întreg, Muzeul ASTRA devine punctul de întâlnire al pasionaţilor de experienţe memorabile cu principalii operatori de turism sustenabil din judeţul Sibiu: aici veţi afla detalii despre oportunităţile de petrecere a timpului liber în împrejurimile Sibiului, veţi lua parte la activităţi recreative şi educative şi vă veţi delecta simţurile cu bunătăţile pregătite de producătorii locali”, a declarat Daniela Cîmpean, preşedinta Consiliului Judeţean Sibiu.

Evenimentul reuneşte oferta ecoturistică din întreg judeţul Sibiu: experienţe autentice, gusturi locale şi oportunităţi de petrecere a timpului liber în natură, prin practicarea de activităţi sportive, recreative şi culturale. Târgul serveşte ca punct de inspiraţie pentru programarea zilelor libere, fie că vorbim de concedii extinse, sau weekend-uri, şi împlinirea lor prin activităţi cu sens, care binedispun atât trupul şi mintea, cât şi spiritul.

Ce de-a doua ediţie se concentrează pe promovarea experienţelor în aer liber: de la drumeţii pe traseele montane şi cele colinare, cu experienţe culturale integrate, la ture cu mountainbike, activităţi sportive şi educative dedicate celor mici, tururi culturale sau activităţi relaxante pe apă, evenimentul oferă o paletă largă de idei pentru petrecerea timpului liber pentru sezonul primăvară – vară 2022.

La fel ca ediţia anterioară, evenimentul reprezintă şi o platformă de dezbatere şi educaţie în ceea ce priveşte contextul local şi tendinţele dezvoltării ecoturismului în judeţ. În fiecare zi, de vineri până duminică, veţi putea participa la conferinţe susţinute de specialiştii din domeniu.

Organizatorii îi îndeamnă pe sibieni să descopere şi redescopere regiunea Sibiului, să se bucure de natură şi să fie curioşi în a cunoaşte comunităţile locale şi poveştile acestora. În acest sens, Târgul reuneşte oferte turistice din Mărginimea Sibiului, Ţara Făgăraşului, Ţara Oltului şi Valea Hârtibaciului, dar şi din Municipiul Sibiu.

Târgul de Ecoturism este un eveniment organizat în cadrul Programului „Anii Drumeţiei” – proiect iniţiat şi finanţat de Consiliul Judeţean Sibiu, în colaborare cu Asociaţia Judeţeană de Turism Sibiu. Scopul principal este de a îmbunătăţi infrastructura de drumeţie din judeţ şi de a promova activităţi specifice ecoturismului.