Publicat: 13 Ianuarie, 2021 - 13:28
Share
Sursa: Radio România Internaţional

Ana Ştefania Andronic, nume de artist BUZU, expune grafică şi instalaţii la Galeria Senso, din Bucureşti. Titlul expoziţiei: "Ipostaze tulburătoare". BUZU este fiica regretatului jurnalist şi caricaturist Octavian Andronic, iar perioada bulversantă a pandemiei a făcut ca expoziţia să fi fost curatoriată de o altă personalitate care ne-a părăsit, criticul de artă Doina Păuleanu, fostul director al Muzeului de Artă din Constanţa. Expoziția va rămâne deschisă până pe 25 februarie 2021.

Membră din 2014 a Uniunii Artiştilor Plastici, Ana Ștefania Andronic BUZU a urmat cursurile de grafică de la Liceul de Artă „Nicolae Tonitza” şi Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti - Facultatea de Arte Plastice, Secţia de Grafică, unde l-a avut îndrumător pe maestrul Mircia Dumitrescu.

Din 2010 până în prezent a fost protagonista mai multor expoziţii personale (de artă digitală, de design vestimentar, de artă decorativă) şi de grup, în țară și în străinătate, dar a participat şi la târguri internaţionale.

”Ana Ștefania Andronic este un grafician care a ocolit cu grijă tentațiile vieții contemplative, opuse temperamentului ei deschis și energiei creatoare debordante care o stăpânește; s-a integrat, asemenea tinerilor din generația pe care o reprezintă, în trepidațiile și animația generatoare de bruiaje a vieții active, căreia a ajuns să-i descifreze atât de bine resorturile, încât le acceptă cu interes lipsit de crispare, cu bună dispoziție, detașare și umor”, scria despre artista plastică Doina Păuleanu, Directorul Muzeul de Artă Constanța (1948 - 2020)

”În pofida atmosferei strălucitoare și candide pe care o transmit ultimele lucrări ale Anei Andronic, ele sunt investigații cutezătoare și severe în lumea interiorității și a imaginarului, ipostaze tulburătoare ale explorării sinelui și ale raporturilor acestuia cu lumea”, scria despre expoziţie regretata Doina Păuleanu.

Eugen Cojocariu a stat de vorbă cu artista plastică Ana Ştefania Andronic despre expoziţie.