27 septembrie 2022

Expoziţia Fantome şi Fantezii

Distribuie pe rețelele tale sociale:

FANTOME ŞI FANTEZII
Expoziţie Tudor Banuş
21 iulie – 28 august 2022

În expoziţia Fantome şi Fantezii sunt prezentate mai mult de 90 de lucrări, mici şi mari, din care unele sunt expuse pentru prima oară.

Abundenţa burlescă, drolatică şi poznaşă navighează, în plină feerie, în cele mai tari momente ale Istoriei Artei, convocate de Tudor Banuş fără nici o reticenţă.

Muncitor al fabulosului, artistul vagabondează jucăuş şi în totală libertate creatoare printre meandrele împrăştiate ale istoriei noastre. Grotescul meşteşugit, savuros şi juisiv este terenul său de creaţie.

Fiecare lucrare, subtil transgresivă şi vag cinică este un voiaj plin de surprize, unde tragicul şi umorul se îmbrăţişează. Trecutul este prezentul dumnealui, arhaic şi medieval, dar şi timpul actual urban şi sarcastic face parte din el, ba chiar şi timpul universal şi intemporal al Marilor Mituri.

Această expoziţie este o trecere în revistă a părţii grafice a operei lui Tudor Banuş, plecând de la desene publicate în marea presă internaţională (The New York Times, Le Monde, Die Zeit etc.), trecând prin ilustraţia de carte (Les Fantaisies de Tudor Banuş, Editions Michel de l’Ormeraie, Enciclopedia Zmeilor de Mircea Cărtărescu, Ed. Humanitas, Tandem I şi II, cu poeme de Şerban Foarţă, Ed. Vinea, publicate iniţial în paginile Observatorului Cultural) şi ajungând la lucrări care respiră în libertate şi dau cu tifla serioşilor acriţi.

Imaginile sunt complexe, saturate de creaturi ce par a veni direct din subconştient sau poate din reminiscenţele unei culturi eteroclite, arhaică şi futuristă în acelaşi timp. Tudor Banuş ne acompaniază în drumul nostru inexorabil spre apocalipsă, dar are, ici şi colo, capacitatea de a ne face să râdem.

Expoziţia va putea fi vizitată la Sala Irina Nicolau, până la 28 august 2022, de marţi până duminică, între orele 10.00 şi 18.00. Lunea este închis.

Monsters Ate My Artworks
4 – 22 august 2022
Artist: Răzvan Năstase
Curator: Călina Coman
MNŢRplusC (Muzeul Naţional al Ţăranului Român): 4 – 22 august 2022

La Muzeul Ţăranului Român, în spaţiul MNŢRplusC (sub Cinema Muzeul Ţăranului, str. Monetăriei nr. 3), se poate vizita expoziţia personală Monsters Ate
My Artworks, a artistului Răzvan Năstase, curatoriată de Călina Coman.

Monsters Ate My Artworks parafrazează titlul unui episod din desenul animat american dublat şi difuzat într-un timp nu demult apus în Româ;nia, Povestiri din Criptă („Tales From The Cryptkeeper”).

În spiritul unei asemenea evocări infantile, înaintez o analogie ironică a narativului construit în jurul celei de-a treia apariţii din seria numită de Răzvan Năstase în 2021,”Collecting Darkness. Scattering”.

Pe rând, să vă povestesc:

M-am gândit la tot felul de abordări pertinente, care mai de care mai adecvate pentru ordonarea ideilor care au roit în jurul artistului pe parcursul ultimelor săptămâni. Drept fie spus, nu ne-am încredinţat unei singure piese asupra căreia să proiectăm structura firească şi evoluţia lucidă a procesului de lucru. Aşadar, mă-ntorc pentru moment la stadiul incipient, cel de anul trecut din martie, atunci când prin încercări experienţiale a pătruns în sfera luminilor şi a scenografiei. înlesnit de obiecte din sticlă care mână-n mână cu fasciculele tranşante, întregesc prin refracţie experienţa imersivă în care tu, privitor, pătrunzi şi rămâi din varii motive, Răzvan rămâne interesat de reproducerea regizorală a unor trăiri estetice. Apoi şi în expoziţia din spaţiul actual (pe care l-am interpretat ironic criptă), în afară de laser (acronimul pentru ceea ce Theodore Malmain a numit în anii 60 Light Amplification by Stimulated Emission of Radiation), ar fi fost vorba tot despre obiecte; dar despre obiectele din patrimoniul MNŢR, care să dialogheze cu luminile şi arta sonoră, reieşind un apel la tradiţie şi noile media.

Program de vizitare*: expoziţia se va vizita în zilele de sâmbătă între orele 15:00-18:00 (13, 20 august), sau la cerere, cu o programare în prealabil.

*fiind un spaţiu de tip artist-run, programul de vizitare diferă faţă de cel al muzeului.

Intrarea este liberă.

Despre MNŢRplusC: Pornind de la premisa că Muzeul Ţăranului a fost şi va fi mereu un spaţiu viu, propunerea de a transforma sala de la subsolul muzeului (în
care se desfăşoară din aprilie 2021 programul MNŢRplusC), într-un teren de experiment artistic este o iniţiativă care urmăreşte să coaguleze o comunitate nouă, formată din artişti activi pe scena de artă şi urmăritorii ei. Unele din expoziţiile deschise în sala MNŢRplusC vor purta referinţe la patrimoniul material şi imaterial al muzeului.

Coordonator MNŢRplusC: Ilina Schileru
Organizatori: MNŢRplusC, Muzeul Naţional al Ţăranului Român
Cu sprijinul Aqua Carpatica

instagram link: https://www.instagram.com/mntrplusc/
fb: https://www.facebook.com/events/812020170207105